Il Tabbaro și Gianni Schicchi, seară puccianină

Deși am vizionat și audiat acest spectacol de nenumărate ori, nu puteam rata ocazia să-l mai văd o dată, iar principalul motiv ar fi distribuția din care au făcut parte the best of the best, soprana Irina Săndulescu și tenorul Marius Budoiu, pe care îi admir nespus. Este vorba despre Tripticul puccinian realizat cu contribuția regizorului maghiar Korcsamos György, în care sunt reunite cele trei opere a câte un act ale compozitorului Giacomo Puccini, Il Tabarro, Suor Angelica și Gianni Schicchi, din care au fost cântate doar cea dintâi și ultima operă, de această dată, într-o distribuție parțial nouă, dar foarte bine aleasă și pregătită.

Prin intermediul acestei creații, Giacomo Puccini a formulat un triptic cu sens opus celui semnat de Wagner. Astfel, în timp cel trilogia cu prolog de Wagner conține mai multe opere unite printr-un subiect comun și prezentate în mai multe spectacole consecutive, Puccini aduce împreună trei opere într-un singur act, cu subiecte diferite, prezentate într-un singur spectacol. Subiectele sunt desprinse din estetica veristă, pretându-se la desfășurări scenice rapide, concentrate, cu maximum de tensiune dramatică.

Prima dintre cele două opere, Il Tabarro („Mantaua”), a fost compusă pe un libret de Giuseppe Adami după piesa de teatru La houppelande, scrisă de Didier Gold. Acțiunea are loc pe o navă folosită pentru transportul mărfurilor, pe Sena, în anul 1910 și îi are ca subiect o dramă sumbră desprinsă din viața muncitorilor și hamalilor de pe cheiurile Senei. Viața complexă a personajelor este surprinsă prin muzica sobră, care anticipează moartea din final, prin acțiunea concentrată și prin stilul vocal declamatoriu impus de compozitor, care lasă totuși loc și unor pagini specific pucciniene, precum duetul Luigi-Giorgetta, care este și partea mea preferată din operă.

Protagoniștii, Giorgetta și Luigi, au fost interpretați magistral de soprana Irina Săndulescu și de tenorul Marius Vlad Budoiu, iar rolul lui Michele, soțul Giorgettei care face iubirea dintre cei doi imposibilă, a fost interpretat de baritonul Fülop Martin. Soprana Irina Săndulescu și tenorul Marius Vlad Budoiu sunt, fără doar și poate, soliștii mei preferați ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, iar atunci când am ocazia să-i văd cântând împreună în aceeași operă, ocazia nu poate fi ratată. Încă de la prima premiera acestei opere am remarcat felul în care soprana redă trăirile personajului său, atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere teatral. Tehnica vocală, timbrul și atitudinea scenică specifice unui tenor de talie internațională, îl fac pe Marius Vlad Budoiu să strălucească în absolut orice rol, iar Luigi nu face excepție, și mi-ar plăcea să avem ocazia să-l vedem mult mai des pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, poate chiar cu ocazia reluării unui spectacol wagnerian.

Cea de a doua operă a readus zâmbetul pe chipul publicului, fiind  o operă comică, pe un libret de Giovachino Forzano, inspirat de Cântecul al XXX-lea din Infernul de Date Alighieri. Acțiunea se desfășoară la Florența, în secolul al XIII-lea și îl are în prim-plan pe Gianni Schicchi, cunoscut pentru extraordinarul său dar de a imita gesturile și vocile altora. Interpretarea soliștilor s-a ridicat la nivelul umorului și al ironiei fine, moralizatoare a libertului, prin naturalețea și dezinvoltura cu care a fost executată. În cadrul poveștii sunt satirizate tipurile de caracter, psihologia personajelor, în special lăcomia și prostia. Personajul principal, interpretat de către baritonul Oleg Ionese, domină lupta pentru avere dată între rudele lui Buoso, conducând firul acțiunii abil și inteligent, astfel încât situația să-i fie favorabilă. În jurul său roiesc celelalte personaje, mânate de interese personale. Cu siguranță momentul așteptat de tot publicul este aria Laurettei, în rolul căreia a debutat soprana Oana Trîmbițaș, O mio babbino caro, prin care aceasta își îndeamnă tatăl să-și ofere ajutorul rudelor muribundului unchi Buoso. Momentele de grup în număr foarte mare oferă dinamism, vigoare și vivacitate.

Pentru cei care doresc să vizioneze acest spectacol, urmăriți cu atenție programul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca! Sper din tot sufletul că vom avea ocazia să revedem acest spectacol în curând, poate chiar în formă completă, pentru că este unul dintre cele mai reușite spectacole ale teatrului liric Clujean. Până atunci… ne vedem la celelalte producții, cea mai apropiată fiind Werther al lui Jules Massenet, la care sper că ne vom întâlni în număr cât mai mare duminică, 18 octombrie 2015, la ora 18:30! Fotografiile folosite de mine sunt realizate de talentatul fotograf al Operei, Nicu Cherciu, pe care îl laud cu fiecare ocazie pentru că merită, și ale cărui poze le puteți admira pe pagina de Facebook a Operei. Acestea fiind spuse, ne vedem la operă!

Kisses, Bianca

1

You might also like

No Comments

Leave a Reply