Werther #2

Orice întâlnire cu opera este specială în felul ei și nu trebuie ratată. Chiar dacă am vizionat o lucrare de nenumărate ori, particip la toate spectacolele de operă la care pot, în primul rând, pentru că niciodată două spectacole de operă nu vor fi la fel și de la fiecare dintre acestea am ce să învăț, iar, în al doilea rând, din respect pentru actul artistic și pentru efortul depus de către colectivului instituției, începând cu soliștii și terminând cu cei care montează decorul. Astfel, duminica trecută am avut plăcerea să vizionez din nou la Opera Națională Română din Cluj-Napoca opera lui Jules Massenet, Werther, de această dată în altă distribuție, dar cu același succes răsunător ca și cel al premierei.

Văzând spectacolul la rece, fără emoția și fluturii din stomac aferenți premierei, am putut digera rațional muzica lui Massenet și interpretarea soliștilor și pot spune că spectacolul a fost cu totul diferit decât cel de la premieră, pentru că fiecare interpret înțelege, simte și interpretează fiecare rol în felul său propriu, raportat la propria gândire și experiențe de viață, dând o altă culoare emoțională fiecărei reprezentații în parte. Pentru cei care nu sunt în temă cu subiectul și istoria acestei opere, puteți citi cronica premierei, în care am vorbit pentru prima dată despre Werther.

M-a uimit în cel mai plăcut mod posibil mezzosoprana Cristina Maria Damian, pe care am ascultat-o pentru prima dată. Muzicalitatea interpretei este greu de trecut cu vederea, iar felul în care simte psihologia personajului este impresionant, aceasta făcând o Charlotte autentică și foarte stăpână pe propriile simțiri, dând o interpretare aparte, în special ariei scrisorilor din cel de al III-lea act. De asemenea, vocii sale egale și rotunde i s-a potrivit rolul ca o mănușă și sunt sigură că va rămâne un titlu de referință în repertoriul ei. Cât despre tenorul Hector Lopez, cel care l-a întruchipat pe protagonistul operei, deși publicului i-au fost aduse la cunoștință problemele de sănătatea de care acestea suferea, prestația sa nu a avut de suferit din această cauză. Pot spune că Hector Lopez a fost Werther-ul pe care eu mi-l imaginez, atât din punct de vedere vizual, cât și interpretativ și expresiv, adăugând emoție fiecărei fraze în parte.

Un alt personaj foarte frumos conturat a fost cel al Sophiei, interpretat de către soprana Lucia Bulucz. Inocența, grația și optimismul Sophiei au prins viață prin vocea luminoasă și plăcută a sopranei, care a făcut un rol secundar să iasă în evidență și să coloreze tabloul operei. Acest lucru poate fi spus și despre basul Petre Burcă, pe care l-am ascultat pentru a doua oară în acest rol, și, cum am mai spus, scoate din anonimat rolul său prin umorul cu care ne-a obișnuit deja, dar și prin prezența sa scenică. Micuții Max, Fritz, Clara, Gretel, Hans și Karl au fost interpretați și de această dată de către copii din corul Junior VIP al Liceului de Muzică Sigismund Toduță Cluj-Napoca, care, alături de coordonatoarea lor, Anca Mona Mariaș, merită aplauze pentru performanța lor. Eu nu știu dacă, la vârsta lor, aș fi putut să cânt și să joc pe scena unei opere, în fața unui public atât de numeros. Bravi!

Și timișorenii au ocazia de a vedea minunatul spectacol luni, 26 octombrie, cu participarea mezzo-sopranei Iulia Merca (Charlotte), tenorului Călin Brătescu (Werther), baritonului Cristian Hodrea (Albert), sopranei Lucia Bulucz (Sophie) în rolurile principale. La pupitrul dirijoral va sta Jezsef Horvath, iar invitați vor fi și copiii din corul Junior VIP.  Ne vedem la operă!

Kisses, Bianca

1

You might also like

No Comments

Leave a Reply