La Negra Noche

După cum spuneam și în postarea anterioară, publicul Operei clujene nu a primit doar un spectacol în aer liber la finalul stagiunii, cum am fost obișnuiți în ultimii doi ani, ci două! Pe lângă spectacolul de operă Nabucco de Giuseppe Verdi, cu o distribuție plină de invitați speciali și într-o atmosferă cu adevărat nemaipomenită, porția a fost suplimentată cu o gală de muzică hispanică, numită La Negra Noche. Aceasta ar fi trebuit să aibă loc pe data de 3 iulie, dar din cauza ploii, care a început cu exact 5 minute înainte de începere spectacolului, acesta a fost amânat pentru data de 4 iulie. Probabil din cauza schimbărilor produse, a avut loc și o schimbare la nivelul distribuției, deoarece dintre cei 8 protagoniști, au rămas doar 6, tenorul Marius Vlad Budoiu și baritonul Carlos Almaguer nefiind prezenți, spre dezamăgirea publicului. Cu toate acestea, cei rămași au reușit să le țină locul și să ne introducă în lumea hispanică a mariachilor și flamencoului pe parcursul celor peste 2 ore și jumătate de concert!

Spectacolul a fost organizat în cel mai mic detaliu pentru a captiva și menține atenția publicului adunat în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Chiar și din punct de vedere vizual, scena fiind decorată astfel încât nu mai semăna cu o scenă din aer liber, neconvențională pentru acest tip de evenimente, iar soliștii s-au transformat în adevărate personaje, adevărați mariachi cu ajutorul costumelor mexicane și a machiajului. Iar din punct de vedere auditiv, am fost încântați cu piese celebre din folclorul hispanic, printre care doresc să amintesc Volver, volver, Cielito lindoSabor a mi și La Negra Noche, cea care a dat și titlul acestei seri, interpretate de baritonii Geani Brad și Florin Estefan și de tenorii Hector Lopez și Cristian Mogoșan, majoritatea orchestrațiilor fiind realizate de Flaviu Mogoșan. Pe lângă momentele vocale, am avut parte și de două momente instrumentale susținute de chitaristul Marian Bălan și de violonistul Radu Dunca, dar și momente de dans, tango argentinian, realizate de Oana Laura Pop și Szabo Sandor. La pupitrul dirijoral a stat și de această dată dirijorul David Crescenzi, o prezență întotdeauna specială și bine venită la Cluj.

Acest eveniment a fost un supliment adus din partea Operei Naționale Române din Cluj pentru publicul său. Sperăm că vom avea și în stagiunea viitoare cel puțin la fel de multe evenimente în aer liber, cu la fel de mulți invitați și cel puțin la fel de multe idei originale, precum această gală de muzică spaniolă. Mulțumesc în numele publicul pentru evenimentul special la care am avut ocazia să participăm, dar și fotografiilor Radu Pădurean și Nicu Cherciu pentru frumoasele fotografii, și aștept cu nerăbdare spectacolul de prezentare a stagiunii din 3 septembrie! Încă o dată, vacanță plăcută și spor la pregătiriile noii stagiuni!

Kisses, Bianca

1

You might also like

No Comments

Leave a Reply