La Traviata, în premieră, la deschiderea stagiunii ORNC

După un concert de prezentare și un Regal de Operă dedicat Altețelor Lor Regale, Principesa moștenitoare Margareta și Principele Radu, a început oficial stagiunea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca cu o premieră a unei opere mai mult decât celebre, capodopera La Traviata de Giuseppe Verdi, în regia franțuzoaicei Nadine Duffaut, într-o distribuție de excepție, avându-i ca protagoniști pe soprana Diana Țugui (Violetta Valery), tenorul Cosmin Ifrim (Alfredo Germont) și baritonul Florin Estefan (Giorgio Germont). Instituția ne-a răsfățat cu două reprezentații consecutive pe 1 și 2 octombrie, dar sperăm că pe parcursul stagiunii vom mai avea ocazia să vizionăm și să audiem acest minunat spectacol. Am avut ocazia să vizionez cea de a doua reprezentație, iar aceasta este cea despre care voi vorbi în cele ce urmează, încercând să redau obiectiv ceea ce mi-au transmis cei de pe scenă, deși rar mi-a fost dat să primesc o asemenea încărcătură emoțională din partea unei reprezentații scenice!

Regizoarea Nadine Duffaut a fost prezentă la Cluj și stagiunea trecută, când a regizat spectacolul Werther de Jules Massenet, un alt spectacol pe care sperăm să avem ocazia să-l mai vedem pe scena operei clujene. Actuala montare a operei La Traviata semnată de ea nu este una nouă, fiind prezentată anterior la Avignon (2007, 2012) și Debrecen (1 aprilie 2016). Acțiunea a fost transpusă, atât din punct de vedere temporal, spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cât și din punct de vedere spațial, la hotelul parizian de lux Lutetia, sediul Gestapo-ului (poliția secretă de stat), în timpul ocupației Parisului de către trupele germane și, ulterior, centru de îngrijire a prizonierilor de război și a supraviețuitorilor lagărelor de concentrare. Și povestea inițială cunoaște o adaptare, totul petrecându-se în momentul în care francezii încep să-și redobândească independența. Violetta colaborează cu inamicii germani sau, cel puțin, este tolerată de aceștia, motiv pentru care, în ciuda vremurilor grele de război, duce o viață extravagantă. Însă, finalul operei o găsește pe aceasta în suferință, atât din cauza bolii sale crunte, cât și în urma suferințelor și umilinței suportate ca victimă a răzbunării eliberatorilor francezi, fiind tunsă scurt. Această atmosferă a ocupării germane, a războiului este redată și prin atitudinea personajelor, printr-o reținere generală. Un „leitmotiv” prezent în aproape toate momentele pe scenă a fost pianul, pe care, în finalul operei, Violetta moare căzând pe claviatură, dând ultima pagină a partiturii prezente pe acesta.

Decorurile (Emmanuella Favre) au fost și ele superbe. Acestea au redat spațialitatea fiecărei locații a acțiunii. Dacă în primul act vorbim despre holul recepției hotelului Lutetia, în actul al II-lea, despre o casă impunătoare a Violettei, în cel de-al treilea act, ni se prezintă o cameră goală, în care sunt prezente doar patul de moarte a protagonistei și nelipsitul pian, dar și o oglindă, necruțătoare cu imaginea deplorabilă a protagonistei din final, pe care aceasta o acoperă în timpul ariei Addio del passato. Și costumele (Gérard Audier) s-au integrat perfect în atmosfera perioadei, scoțând în evidență detalii din caracterizarea personajelor.

Cât despre interpreți… aceștia s-au întrecut pe ei! Știam că soprana Diana Țugui este o lecție de canto vie și un model de tehnică vocală, dar, în rolul Violettei Valery, s-a depășit pe sine, transmițând o emoție copleșitor de puternică și autentică. Vocal, din punctul meu de vedere, a fost excepțională, expunând glasul său rotund, cu pianissime superbe, acute pline și o culoare caldă pe lungimea întregii voci. A reușit să realizeze la fel de frumos și de expresiv. atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere interpretativ, și pasajele de coloratură și de euforie ale personajului său, din actul I, dar și dramatismul acumulat din actul II către cel de-al III-lea. Aștept cu nerăbdare să avem ocazia să o vedem și audiem pe soprană în acest rol, dar și în altele, precum Elvira din opera I Puritani de Vicenzo Bellini, a cărei premieră va avea loc în luna decembrie, pe parcursul stagiunii.

Aceasta a avut un partener pe măsură în persoana tenorului Cosmin Ifrim în rolul lui Alfredo Germont, care a egalat-o în interpretare, frazare, dar și din punct de vedere vocal, spre deliciul auditiv al întregului public. Cu o voce sonoră și acute de invidiat, solistul a impresionat cu adevărat pe tot parcursul operei, punctele culminante fiind, evident, ariile sale, De’ miei bollenti spiriti și O mio rimorso, încheiată spectaculos cu un Do aplaudat îndelung.

În rolul lui Giorgio Germont, baritonul Florin Estefan ne-a „răsfățat” cu o voce plină de armonice, cu o timbralitate puternică, dramatică și catifelată în același timp și generoasă din punct de vedere sonor, dar și cu fraze lungi specifice ariei Di provenza il mar, il suol. Atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere interpretativ, solistul a creat un Germont veritabil!

Distrubiția a fost completată de Viktória Cormoș (Flora Bervoix), Oana Trîmbițaș (Annina), Eusebiu Huțan (Gaston), Cristian Hodrea (Baronul), Bogdan Nistor (Marchizul), Petru Burcă (Doctorul), Tudor Demeter (Giuseppe), Varga Janos (Comisionarul și Servitorul) și, în rol mut, pe Alina Simona Nistor, drept sora lui Alfredo, personaj introdus suplimentar de regizoare, care l-a însoțit pe Giorgio Germont în vizita sa la casa Violettei. Momentele de dans de la balul Florei au fost susținute de Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, coregrafia fiind realizată de Dan Haja. Orchestra operei clujene a cântat sub bagheta tânărului dirijor Gabriel Bebeșelea cu precizie și atenție, acesta reușind să stăpânească ușoarele devieri de tempo ale corului, dirijat de Corneliu Felecan, sau ale unor soliști, făcându-le aproape inobservabile.

Noua Traviata clujeană a fost o surpriză mai mult decât plăcută. Această opere chiar merită o montare de excepție, iar asta a și primit în stagiunea 2016-2017 a Operei clujene, iar datorită acestui fapt, ofer un rând mare de aplauze conducerii, dar și regizoarei și întregii distribuții. Abia așteptăm să fie reluat spectacolul! Până atunci, luna decembrie ne va aduce premiera operei I Puritani, sub bagheta lui Giuseppe Sabbantini. Felicitări fotografului Operei Naționale Române din Cluj, Nicu Cherciu pentru frumoasele fotografii, pe care le puteți viziona în totalitate pe pagina de Facebook a Operei, iar, acestea fiind spuse, ne vedem operă, pentru că stagiunea abia a început și ne pregătește surprize muzicale dintre cele mai frumoase, care merită savurate din plin!

Kisses, Bianca

1

You might also like

No Comments

Leave a Reply