Scurt ghid al auditoriului

Am revenit, în sfârșit, pe blog după o perioadă de pauză de aproape o lună, fiind foarte inspirată de o problemă de care am dat ba la cursurile de muzicologie, unde am dezbătut-o, sau chiar în sala de concert sau de spectacol, unde am experimentat-o pe propria piele privind în jurul meu și, de ce să nu recunosc, uneori chiar și în propriul comportament. Este vorba despre felul în care oamenii, iubitorii de muzica, fie ei cunoscători specializați sau nu, se manifestă la un eveniment cultural, spectacol de operă, operetă sau balet sau concert de muzică cultă, și cum ar trebui educat acest public, astfel încât situațiile neplăcute pe care le voi detalia în curând să fie evitate. Am ajuns la acest subiect ghidată de faptul că întotdeauna actul artistic este cel criticat sau apreciat de către public sau critici, dar reacțiile și comportamentul publicului nu sunt niciodată evaluate de către nimeni, ceea ce îmi pare puțin nedrept. Într-un dialog atât de profund precum actul artistic, în care artiștii transmit emoții prin intermediul muzicii, corect ar fi să fie evaluată și felul în care publicul reacționează și respectă prin comportamentul său munca celor de pe scenă… Astfel, am hotărât să întocmesc un scurt „ghid al auditoriului”, nu pentru a da lecții de etichetă sau de bune maniere, ci doar pentru a scoate în evidență câteva obiceiuri proaste, care nu ar avea ce căută la operă sau la filarmonică. Dacă voi omite ceva, aștept cu interes completări! Here we go…

1.Vă dorim deconectare plăcută dumneavoastră și telefonului dumneavoastră pe tot parcursul actului artistic!

Nu țin minte unde, în ce instituție de cultură, am auzit această „urare” transmisă în locul clasicului „vă rugăm să vă închideți telefoanele mobile” și mi s-a părut foarte simpatică și potrivită, pentru că, în momentul în care pășești într-o sală de concert, trebuie să lași toate lucrurile „lumești” afară, asemenea momentului în care intri într-un templu. Telefonul distrage de cele mai multe ori atenția de la ceea ce se petrece pe scenă, ceea ce denotă o lipsă de respect față de actul artistic, ca să nu mai vorbim de atunci când acestea și sună… deranjând atât artiștii de pe scenă, cât și publicul. Consider că dacă tot ne-am luat din timpul nostru atââât de prețios ca să participăm la un astfel de eveniment s-ar cuveni să-i oferim în totalitate atenția noastră, iar dacă nu ne dorim cu adevărat să fim acolo, să nu-i deranjăm pe cei care doresc să savureze muzica.

2.Smoking și papion sau pantaloni scurți și șlapi?

Eu aș spune că something in between, dar unii ar putea spune că nu sunt de acord cu mine, considerând mai potrivită prima variantă. De ce consider că o variantă de mijloc este cea mai bună? Pentru că linia dintre sublim și penibil este una foarte subțire și pentru că îmi doresc din tot sufletul ca publicul să reușească să se bucure de momentele petrecute în sala de concert, nu să se gândească cât de incomode sunt hainele atât de elegante pe care le poartă. De asemenea, un al doilea argument ar fi faptul că nu este cazul să ne etalăm toate hainele de brand, pentru că, credeți-mă, oamenii nu au plătit bilet pentru a judeca în amănunt cât costă outfitul celorlalți, ci pentru a se bucura de muzică. Evident, nici cea de a doua variantă nu este de dorit, din respect pentru instituție, pentru muzica cultă și pentru artiști. Găsiți echilibrul și imaginați-vă întotdeauna că sala de concert este asemenea unui templu. Această gândire ar trebui să rezolve multe dintre obișnuințele proaste pe care cu toții le avem. De asemenea… pălăriile imeeense se lasă la garderobă. Nu de alta, dar nu mai văd cei din spatele dumneavoastră scena din cauza lor. Vă mulțumim!

3.We are never late, you started the performance too early!

Ei bine… wrong. În ultimii ani, spectacolele de la Operă sau de la Filarmonică au un orar fix, toate încep la 18:30, respectiv 19:00, iar această informație este scrisă peste tot, de la afiș la bilete. De ce la fiecare spectacol sunt cel puțin două-trei persoane care întârzie? Soarta ironică face ca acele persoane să aibă locuri în mijlocul sălii sau, mai rău, în primele rânduri și… să intre pe uvertură, purtând tocuri cui de 10 cm care țin locul percuției. Ok, se înțelege că lucruri neprevăzute pot apărea, dar cum ar fi să așteptăm până la pauză în loc să traversăm sala plină când spectacolul deja a început?! Iar dacă știm că avem posibilitatea de a întârzia, să ne luăm bilete în zonele mai ușor accesibile ale sălii și să-i lăsăm pe cei care chiar își doresc să fie acolo din primul moment până în ultimul.

4.Cum ovaționăm prestația artiștilor?

Toată lumea știe că în momentul în care ne place foarte mult prestația celor de pe scenă, aplauzele sunt cele prin care se transmite această admirație, dar… oare aplauzele sunt întotdeauna bine primite? Vă asigur eu că nu, dacă vorbim despre aplauzele între părțile unei lucrări sau în mijlocul unei arii, ceea ce se întâmplă, din păcate, frecvent. Cred că pot număra pe degete spectacolele și concertele la care am fost și nu s-a aplaudat în momente inoportune. Un alt obicei foarte prost, aplicabil mai mult la operă, sunt aplauzele la lăsarea cortinei, la finalul unui act, înainte ca orchestra să încheie momentul muzical. Faptul că soliștii nu mai au de cântat în acel moment nu înseamnă că întreaga partitură s-a încheiat. Orchestra este, de asemenea, o componentă foarte importantă, în unele opere având chiar rol de personaj colectiv, dar este de cele mai multe ori ignorată. Ascultați, vă rog, și uvertura și interludiile orchestrei! Ce alte modalități de ovaționare mai acceptăm? Ei bine, în niciun caz fluieratul și țipetele… Astea poate merg la festivaluri sau… wherever, dar nu la operă, filarmonică sau alt tip de instituție de cultură. Ceea ce se acceptă și este chiar indicat, sunt ovațiile de tip italian, de preferat folosite cu articolul corect, bravo, brava sau bravi! Dacă nu sunteți siguri cum se procedează, nu este nicio rușine. Important este să ne arătăm deschiși în a învăța cum să ne comportăm și să punem în aplicare la următoarele evenimente, în speranța că participarea noastră va fi din ce în ce mai frecventă.

5.Să plecăm de la concert mai culți!

Dacă tot am plătit un bilet, ne-am făcut timp, să presupunem că nici nu întârziem și nici nu avem o ținută nepotrivită, următorul pas ar fi să ne informăm despre muzica pe care urmează să o ascultăm. În primul rând, informația despre ceea ce se desfășoară în fața ochilor (și urechilor) noștri ne va ajuta să înțelegem, să aprofundăm, să privim și să ascultăm altfel muzica și vom pleca de la concert cu o altă percepție despre fenomenul muzicii clasice. Astăzi, cam toate instituțiile de cultură pun în vânzare programe de sală la un preț accesibil, iar acestea sunt cele mai bune metode de informare, pentru că sunt scrise de specialiști, de obicei muzicologi, care știu cum să captiveze atenția publicului, indiferent de nivel de cunoștințe al acestuia. Vă încurajez să citiți programele de sală și să urmăriți în timpul audierii spectacolului detaliile precizate în acesta! Dacă-mi urmați sfatul, șansele să vă plictisiți sau să fiți confuzi în legătură cu acțiunea operei sau alte detalii de acest tip vor scădea considerabil.

6.A intra sau a nu intra cu paharul de vin în sală?

Nu dați cu pietre, dar mie-mi place ideea ca operele să aibă un micuț bar cu gustări, băuturi, care să poată fi accesat în pauzele dintre acte. Nu se știe niciodată când avem nevoie de o sticlă de apă, iar un pahar de șampanie poate însoți cu succes o conversație între cei prezenți. Problema apare când publicul nu înțelege că în timpul spectacolului nu sorbim vin, nu deschidem pungi de chips-uri sau sticle de suc, ci aceasta este doar o activitate ce se încheie la reînceperea spectacolului, evident, tot din respect pentru ceea ce se întâmplă pe scenă, în fața noastră. Dacă ar fi vorba despre un muzeu sau o galerie de artă, nimeni nu ar îndrăzni să intre cu alimente, din respect pentru opera de artă, dar, în mod eronat, se pare că sala de concert face excepție… Când plecăm la concert, haideți să ne hrănim sufletul și să ne uităm stomacul acasă!

 

UPDATE!

7.Shhht! (Mulțumesc doamnei profesoare Adela Bihari, pentru completări!)

Cred că am luat vorbitul din timpul și dintre momentele muzicale ca o obișnuință prea la ordinea zilei, dar am primit o atenționare în acest sens și am hotărât s-o consemnez! Este aproape imposibil să faci publicul să tacă pe parcursul șederii în sală. Întotdeauna vor fi comentarii care nu pot aștepta până la pauză și… conversațiile sunt interminabile indiferent cât de lungi sunt pauzele, dar propun să încercăm fiecare dintre noi la următorul spectacol sau concert la care mergem să nu scoatem un cuvânt cât timp actul artistic rulează în fața ochilor noștri. Cred că dacă cel puțin cei care citesc această postare vor face acest experiment, liniștea din sală va crește lăsând loc muzicii să inunde fiecare suflet. Ce ziceți? Încercăm? O altă categorie, sunt cei care trebuie să demonstreze că știu operă, fiecare arie, fiecare moment muzical și atunci, fredonează la unison cu soliștii tema. Ne bucurăm că ați mai fost la operă sau poate chiar ascultați și acasă muzică clasică, dar… noi am plătit bilet pentru distribuția de pe scenă și nu dorim să rămânem doar bucuria de a-i asculta pe ei. Vă mulțumim!

8.Oamenii bolnavi nu merg la doctor, merg la operă/filarmonică! (Mulțumesc doamnei profesoare Ecaterina Banciu, pentru completări!)

Este deja o glumă tare comună, care a ajuns să fie chiar „virală”, despre cum oamenii care tușesc, strănută sau manifestă alte simptome vin la teatru (în cazul nostru la operă sau filarmonică) în loc să meargă la doctor. Nu știu cum am putut uita…, dar îi mulțumesc doamnei profesoare Ecaterina Banciu pentru inițiativa de a-mi aminti! Ideea din spatele acestei afirmații nu este faptul că oamenii bolnavi au interdicție la operă, dar oare care este posibilitatea ca toți acei oameni bolnavi să fie adunați în aceeași sală de concert și să tușească/strănute/etc. exact în momentul pianissimo-ului cel mai sublim?! În mod normal am spune că posibilitatea ar fi una minimă, și totuși, la 99% dintre spectacole se întâmplă așa ceva, pentru că nu este niciodată de ajuns să se întâmplă o dată, ci „se ia”. Urmările… sunt și mai interesante, pentru că, la fel ca și întârziații, bolnavii au de obicei loc în față sau în mijlocul rândului de unde, când tusea devine prea puternică, vor să iasă… în mijlocul spectacolului. Ne pare rău pentru suferința dumneavoastră, dar credeți-mă, nu se va trata la operă!

9.Micii spectatori

Din nou, îi mulțumesc doamnei profesoare Ecaterina Banciu pentru că mi-a amintit și de acest aspect! Eu susțin sincer educarea copiilor de la cele mai fragede vârste în direcția muzicii clasice și mă bucur când văd copii la operă, în cazul în care aceștia știu să se comporte și ascultă, cu mijloacele lor de înțelegere, muzica. În momentul în care părinții decid să aducă un copil mult prea mic și energic, fără vreo pasiune sau curiozitate pentru ceea ce se întâmplă pe scenă, alegerea este una destul de proastă. De obicei, acest lucru se întâmplă și la spectacole pe care și adulții au probleme în a le înțelege în totalitate atât din punct de vedere libretistic, cât și din punct de vedere muzical. Am văzut copii destul de mici la Otello, Nabucco, Traviata… și m-am întrebat „de ce”. Ca să nu mai vorbim de faptul că după ce au fost nevoiți să stea pe scaun între 45 minute și o oră, la pauză vor alerga pe holuri ca la un maraton, vărsând de cele mai multe ori vinul despre care vorbeam mai sus. Ca un sfat, educația muzicală și obișnuirea tinerei generații de a merge la operă sunt foarte importante, dar dacă copii sunt prea mici, s-ar putea ca această încercare să aibă exact efectul invers, creând o antipatie pentru muzica clasică. De asemenea, o astfel de educație nu se începe cu spectacole de 4 ore, 4 acte, muzică complexă pe un libret dramatic, ci cu spectacolele educative pentru copii, unde totul este gândit pentru o anumită categorie de vârstă și în urma cărora cu siguranță vor îndrăgi muzica!

Cel puțin pentru un moment, acestea sunt cele 9 reguli de bază ale unui spectator ideal, dar, fiind în plină cercetare a fenomenului, promit să mai adaug și altele în momentul în care o să le detectez sau în cazul în care primesc sugestii din partea celor care citesc! Cu toții suntem sau am fost vinovați de cel puțin una dintre aceste „păcate”, dar, cum se spune, orice învăț are și-un dezvăț și niciodată nu este prea târziu să învățăm cum să ne comportăm la evenimente de acest gen. Să încercăm să punem în aplicare pornind de la propria persoană și, cu siguranță, vom vedea schimbări și în jurul nostru. Acestea fiind spuse, ne vedem la operă! Se apropie cu pași rapizi Festiavalul Mozart, o săptămână de concerte, cursuri de măiestrie, un concurs și un simpozion la care fiecare iubitor de muzică ar trebui să participe, dar și premiera operei rare I Puritani de Vincenzo Bellini la Opera Națională Română din Cluj sub bagheta lui Giuseppe Sabbatini, în regia lui András Kűrthy, pe 11 și 12 decembrie!

Kisses, Bianca

5

You might also like

No Comments

Leave a Reply