De vorbă cu Florin Estefan

După cum am promis în ultimele zile ale anului 2016, a venit și cel de-al doilea interviu al lunii ianuarie! Conversația a avut de această dată loc cu cel mai tânăr Manager General al unui teatru liric din România, care este și artistul desemnat a fi Cel mai bun solist liric al anului trecut. Am atins subiecte de interes major atât pentru publicul Operei clujene, cât și pentru cei care îl admiră ca solist și pentru studenții ce pășesc pe drumul muzicii de operă. Îi mulțumesc încă o dată lui Florin Estefan pentru amabilitatea și pentru deschiderea pe care a avut-o la inițiativa de a realiza un interviu și îl felicit pentru rezultatul final, un interviu informativ și inspirativ deopotrivă! De asemenea, îi doresc succes pentru că în această seară va urca pe scena Filarmonicii, unde va interpreta Cântecele și dansurile morții de Modest Mussogski, sub conducerea muzicală a dirijorului Gabriel Bebeșelea. 

Baritonul Florin Estefan s-a născut în Oradea pe 10 aprilie 1982 și a absolvit în 2004 Universitatea de Muzică din Oradea, fiind licențiat al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, la clasa prof. univ. dr. Alexandru Fărcaș și asis. univ. dr. Gheorghe Mogoșan. În cel de-al doilea an de studii, la vârsta de 20 de ani, a fost angajat ca solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

A participat la numeroase concursuri, precum Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée (locul I), Concursul Internațional Toti dal Monte (Premiu special), Festivalul Internațional de Lied Ionel Perlea (Marele Premiu), Concursul Internațional Sabin Drăgoi (Marele Premiu) și Festivalul Național de Lied, unde a primit Premiul de Excelență pentru promovarea liedului românesc.

Pe parcursul carierei sale, a cântat pe numeroase scene, atât în țară, cât și în străinătate (Grecia, Austria, Italia, Belgia, Cehia, Irlanda, Japonia, Statele Unite, Australia și Marea Britanie), titluri precum Don Giovanni (Don Giovanni), Cosi fan Tutte (Gugliermo), Le Nozze di Figaro (Count Almaviva și Figaro) – Mozart, Il Matrimonio Segretto (Il Conte Robinson) – Cimarosa, Iphigenia in Aulis (Agamemnon) – Gluck, Lucia di Lammermoor (Enrico) – Donizetti, Don Pasquale (Malatesta), L’Elisir d’Amore (Belcore) – Donizetti, Il Barbiere di Sevilla (Figaro) – Rossini, La Boheme (Marcello), Madama Butterfly (Sharpless) – Puccini, La Traviata (Germont), Il Trovatore (Il Conte di Luna), etc.

Din repertoriul vocal-simfonic a abordat Simfonia a XI-a de Ludwig van Beethoven, Cecilien Messe de Haydn, Requiemul de Mozart, Petite Messe Solenelle de Rossini și Carmina Burana de Carl Orff. Baritonul a jucat în versiunea cinematografică a operei The boss de A. Sienberger în anul 2006 și a avut un rol secundat în filmul Transylvania, regizat de francezul Tony Gatlif, care a fost nomonalizat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. 

În decembrie 2007, Florin Estefan a absolvit Cardiff International Academy of Voice, unde a studiat cu faimosul tenor Dennis O`Neill și a participat la numeroase cursuri de măiestrie sub îndrumarea unor personalități din lumea muzicii de operă precum Sherrill Miles, Ileana Cotrubas, Dame Ann Murray, Jane Eaglen, Bernd Weikl, Elizabeth Connell, Carol Vaness și nu în ultimul rând, Dame Kiri Te Kanawa.

În prezent, baritonul este manager general al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca cu care colaborează și ca solist, la fel ca și cu numeroase instituții de gen din țară și din străinătate, iar anul trecut a obținut titlul de Doctor în muzică sub îndrumarea prof.univ.dr. Constantin Rîpă, teza sa având titlul ”Complexe emoționale și sentimentale ale personajelor din creația de operă”. În decembrie 2016, în cadrul Galei Operelor Naționale, desfășurată la Opera Națională București, i s-a oferit trofeul pentru Cel mai bun solist liric al anului 2016, fiind nominalizat pentru interpretarea rolului Evgheni Oneghin din opera cu același nume de Piotr Ilici Ceaikovski.

Vă mulțumesc în primul rând pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările mele și doresc să vă felicit pentru realizările dumneavoastră de până acum, atât în calitate de solist de operă, cât și în calitate de Manager General al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca! Spectacolele instituției arată și, mai ales, sună din ce în ce mai bine, iar sălile sunt mai pline de la spectacol la spectacol. Stagiunea trecută a adus numeroase titluri în premieră și invitați de marcă. Puteți face un Top al celor mai speciale evenimente ale stagiunii 2015-2016 la Opera Națională Română din Cluj?

Fiecare producție a fost specială în felul ei, nu pot să fac un top al realizărilor. Se cunosc premierele, se cunosc reușitele. Nu le pot cataloga și nu pot spune că una a fost mai specială decât alta, iar acest lucru ține foarte mult și de subiectivism, de gustul fiecăruia dintre noi. Pentru mine, cea mai mare reușită este faptul că am avut neașteptat de mult public la toate spectacolele, în procent de peste 95%, în jur de 98%. Am realizat tot ce ne-am propus să facem în ceea ce privește producțiile și spectacolele propuse. Bineînțeles, dificultatea în momentul de față este de ordin financiar. Nu ne putem hazarda la producții exorbitante deoarece nu avem bugetul necesar pentru a face lucru mai mărețe decât cele pe care le-am făcut, dar, cu toate acestea, eu zic că am reușit să aducem pe scena Operei niște producții mai mult decât onorabile. Au avut loc atât de multe premiere anul trecut (anul acesta sunt mai puține, dar se reiau multe din cele de anul trecut), pentru că am vrut să reîmprospătez titlurile pe care le aveam în repertoriu și să avem, ulterior, spectacole de calitate pe care să le rulăm, iar la un moment dat să dăm premiere mai puține, dar realizate cu mai mulți bani. Cam asta a fost strategia adoptată, pentru că au fost și sunt încă în repertoriul nostru producții care sunt prăfuite și trebuie refăcute sau revizuite până când să avem buget să le aducem în premieră, așa cum ar merita.

De asemenea, stagiunea curentă conține până acum două premiere naționale, I Puritani de Vincenzo Bellini și Requiem de Mikis Theodorakis. Ce ne mai așteaptă în lunile ce urmează din partea stagiunii 2016-2017 a Operei clujene?

Luna aceasta se reia Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, iar luna viitoare, Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski. Pentru acest spectacol îi avem invitați pe soprana Elisabeta Marin de la opera din Viena în rolul Tatianei și pe tenorul George Vîrban în rolul lui Lenski, iar Victoria Kormoș va debuta în rolul Olgăi. Sunt în desfășurare repetițiile pentru premiera spectacolului Motanul încălțat de Cornel Trăilescu, care va fi ceva mai mult decât o producție pentru copii, pentru că e implicat întregul ansamblu al Operei, este un spectacol mare, cu mulți soliști. La fel ca și Sunetul muzicii, acest spectacol va rula atât ca și matineu uneori, dar de cele mai multe ori, ca spectacol de seară la care sunt invitați copiii cu părinții. Din ceea ce am văzut din punctul de vedere al scenografiei și al concepției regizorale, va fi un succes! În luna aprilie se reia Tannhäuser de Richard Wagner și pregătim din nou un concert vocal-simfonic cu o săptămână înainte de Săptămâna Patimilor, Requiem de Mikis Theodorakis. În finalul lunii aprilie se va relua opera Don Carlo de Giuseppe Verdi în două distribuții de excepție din care câteva nume marcante ar fi Adrian Sâmpetrean, Ramona Zaharia, Elisabeta Marin, Marius Budoiu, Hector Lopez, Andrada Roșu, Veronica Fizeșan sau Petre Burcă. Capul de afiș al lunii mai Zorba sau Zorba grecul de Mikis Thodorakis, care a compus și muzica filmului cu același nume. Este un spectacol balet special, pentru că are și cor și un rol solistic de mezzosoprană. De asemenea, ne pregătim și pentru apariția din cadrul Zilelor Clujului, iar pe 30 iunie, 1 și 2 iulie, se continuă proiectul Opera Aperta. Cam acestea sunt highlight-urile din continuarea stagiunii 2016-2017.

Pe lângă spectacolele de referință pe care Opera Națională Română din Cluj le aduce în fața noastră, publicul este răsfățat și cu distribuții formate din artiști de excepție, iar aici mă refer strict la cei „ai casei”, de orchestră și cor de înalt nivel și un ansamblu de balet care nu se lasă mai prejos. Ce ne mai puteți spune despre echipa Operei din Cluj, atât cea de pe scenă, cât și cea din spatele ei?

Soliștii Operei din Cluj sunt prezenți pe scene tuturor operelor din țară. Școala de canto clujeană este apreciată atât la nivel național, cât și internațional. Sunt foarte mulți absolvenți ai acesteia care lucrează în străinătate. Cea mai mare frustrare a mea este că nu am destule posturi pentru a angaja toți tinerii valoroși care merită să fie parte a acestui ansamblu. În același timp, nu avem un teatru doar al nostru și nici posturi pentru a angaja două coruri și două orchestre pentru a da spectacole zilnice. Acestea sunt cele mai mari frustrări ale mele! Mi-ar plăcea să pot da șansa tuturor celor care merită. Am încercat să dau șanse tinerilor, fiind inspirat de maestrul Alexandru Fărcaș. Dacă dânsul nu ne-ar fi dat nouă șansa să cântăm la vremea noastră, noi nu eram aici. Din acest motiv, am încercat să mă înconjor de soliști tineri precum Eusebiu Huțan, Laura Essig, Oana Trîmbițaș, Viktoria Cormoș și așa mai departe. Nu o să spun niciodată că noi suntem cei mai buni și cei mai extraordinari din țară, pentru că fiecare teatru are plusuri și minusuri, cum le avem și noi. Suntem într-adevăr un ansamblu bun, avem ansambluri de orchestră, cor și balet bune, dar fiecare compartiment al operei poate fi îmbunătățit. Așa este corect să privim lucrurile, nu să ne culegem laurii și să nu mai avem perspective. Munca de autoperfecționare trebuie să fie neîntreruptă. Și în ceea ce privește echipa din spatele scenei mi-ar plăcea să pot să o extind, pentru că adevărul este că depunem eforturi considerabile, având în vedere subdimensionarea personalului instituției. Pentru a funcționa normal, având în vedere activitatea pe care o desfășurăm, ar trebui să fim cu aproximativ o treime de personal în plus față de câți suntem în momentul de față. Dacă au fost realizări, au fost datorită efortului depus de întreaga echipă.

Desigur, alături de echipa noastră internă, suntem recunoscători să avem alături de noi parteneri și prieteni deosebiți, care ne susțin cu încredere și implicare fiecare proiect artistic, precum o face domnul Daniel Metz. Compania NTT DATA, pe care o reprezintă dânsul, a sprijinit cu dedicare absolută toate avânturile noastre artistice, de la spectacole în notă clasică, la premiere speciale și  spectacole extraordinare în aer liber, care au surprins prin neconvențional. Este o bucurie să susținem și să împărtășim cultura, arta și liricul alături de astfel de parteneri, cărora le mulțumim sincer! La fel de apropiați îi simțim alături de noi și pe partenerii Mercedes Benz și RMB Interauto. Așadar, proiectele frumoase devin excepționale în echipe de excepție!

În afară de planul artistic, pe care publicul este invitat și onorat să-l privească, ce alte planuri are instituția pe care o conduceți în următoarea perioadă?

În cursul lunii februarie Ministerul Culturii începe procedura de licitație pentru proiectare și studiu de fezabilitate, iar dacă toate lucrurile vor merge după cum am stabilit, teatrul va fi închis în anul 2019 pentru renovare. Desigur că pentru acel an, conducerile celor două instituții (Opera Națională Română și Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca) vor găsi soluții alternative pentru a nu lăsa ansamblurile lipsite de activitate artistică.

Astfel, se anunță doar vești bune din partea Operei Naționale Române din Cluj și sunt foarte fericită că așa stau lucrurile! Deși sunteți un manager de mare succes, înainte de această funcție sunteți solist de operă și muzician, iar acest interviu poartă numele de De vorbă cu Florin Estefan. Așadar, prin intermediul său dorim să aflăm câteva lucruri despre cariera dumneavoastră, începând cu felul în care ați deprins această dragoste pentru muzica de operă. Când ați știut că acesta este drumul pe care trebuie să mergeți?

Majoritatea lumii știe că eu sunt neoprotestant și în bisericile noastre se cântă foarte mult. Dragostea pentru cântat a început, în primul rând, de la muzica bisericească. Am început să studiez la 14 ani, iar la prima oră de canto am fost întrebat dacă nu-mi place mai mult fotbalul. Am avut destulă ambiție să devin, de la elevul care a fost îndemnat să se îndrepte către altceva decât canto, cel care sunt azi. Tot acest parcurs al meu a fost însoțit de multă muncă… pe tot parcursul studiilor din perioada liceului și facultății plecam dimineața la 7 de acasă și mă întorceam seara. Asistam la orele altora, ceea ce cred că la începutul studiilor ajută chiar mai mult decât studiul tău efectiv, pentru că vezi și înveți din greșeli mult mai bine. Vezi și cum e bine și cum e rău, dar acest lucru se întâmplă doar când stai ore întregi la clasă și îi asculți pe colegii tăi. Până ajungi să te autodisciplinezi, ceea ce este o muncă pe o perioadă foarte îndelungată, până să-ți rezolvi problemele tehnice și îți cunoști atât de bine instrumentul încât orice comandă a ta asupra vocii să se întâmple la o pocnitură de deget, faptul că-i auzi pe alții ajută enorm. După ce am absolvit Conservatorul, m-am dezvoltat foarte mult în anul petrecut la Cardiff International Academy of Voice, unde am studiat cu Dennis O’Neill și a fost ca un cantonament. Șase ore pe zi nu făceam altceva decât să studiez muzica. Aveam coach pentru fiecare limbă străină, am lucrat cu specialiști în stilistica fiecărui compozitor de operă și ne alegeam repertoriul, iar ei ne puneau la dispoziție cadrul în care să facem performanță. Eu am o intuiție foarte bună în ceea ce privește stilistica, care s-a dezvoltat datorită faptului că am ascultat foarte multă muzică de operă în foarte multe variante de interpretare, iar la Cardiff am conștientizat altfel ceea ce știam deja intuitiv. De când mă știu, m-au obsedat frazele lungi. Pentru mine, respirația este virgula din text, iar ca și concept propriu este versetul Biblic: „La început a fost Cuvântul…”. Primul este textul, iar muzica vine ca să sublinieze mesajul textului literar.

Se cunoaște faptul că ați fost angajat la operă la o vârstă fragedă, ceea ce înseamnă că deja aveați un bagaj foarte mare de cunoștințe și o tehnică vocală sănătoasă. Când ați debutat în primul spectacol de operă și care este primul rol pe care l-ați învățat?

Primul rol l-am făcut în clasa a X-a și este vorba despre Colas din Bastien und Bastienne de Wolfgang Amadeus Mozart, iar cândva în clasa a XI-a sau a XII-a am cântat Enrico din Il Campanello de Gaetano Donizetti, într-o producție cu elevi și studenți de la Oradea la Teatrul de Păpuși. În anul I de Conservator am interpretat Contele Robinson din Il Matrimonio segreto de Domenico Cimarosa, iar acesta este și primul rol pe care l-am cântat pe scena Operei, pentru că maestrul Alexandru Fărcaș a adus clasa de operă de la Oradea la Cluj pentru a face un spectacol. Dirijor a fost Cristian Oroșanu. După toate acestea, am dat audiție la Operă. Îmi amintesc că am fost acceptați eu și Geani Brad. Pe atunci, audiția consta într-un recital cu pian și un rol într-un spectacol de operă. Amândoi am primit Malatesta din Don Pasquale de Donizetti. După audiție nu am primit nicio veste până în vară, când Dan Lupea a regizat premiera D’ale carnavalului și a vrut ca eu să interpretez rolul lui Nae Girimea. Când m-am prezentat la operă, toată lumea mă felicita și nu știam de ce. Fusesem angajat. Apoi am cântat Belcore din Elixirul dragostei, Figaro în Nunta lui Figaro, Marcello în Boema și multe altele…

Astăzi sunteți unul dintre cei mai mari baritoni ai României și aveți un repertoriu vast. Pe perioada studiilor dumneavoastră, a existat cineva despre care se poate spune că este „vinovat” pentru performanțele dumneavoastră? Cine au fost cei care v-au șlefuit talentul?

Prima mea maestră de canto a fost Angela Popescu de la Liceul de Arte din Oradea, care mi-a pus bazele în perioada liceului, astfel încât în anul al II-lea de Conservator eram deja solist la operă. Acele încercări – provocări, cu rolurile abordate încă din timpul liceului s-au datorat acestei doamne, Angela Popescu – dânsa mi-a pus bazele tehnice și „m-a ținut de mână în primii mei pași” ai acestei frumoase profesii. Încă din liceu am început să lucrez în paralel cu maeștrii mei, lect. univ. dr. Gheorghe Mogoșan, iar apoi prof. univ. dr. Alexandru Fărcaș. De la ei, pe „scândura” Operei clujene am învățat ce știu astăzi. De asemenea, am fost printre „zmeii” doamnei Mariana Nicolesco timp de 5 ani de zile. Nu a fost o perioadă ușoară! Trebuie să recunosc faptul că am învățat multe lucruri de la dânsa cum ar fi, în primul rând, să acord o atenție deosebită consoanelor duble din limba italiană și la pronunțarea acestora. Având o limbă de origine latină, românii cred că știu să cânte în limba italiană, dar nu este întotdeauna adevărat, pentru că, din cauza asemănărilor dintre cele două limbii, neglijăm aspecte importante ale pronunției. Trebuie să-l menționez și pe Dennis O’Neill cu care am lucrat la Cardiff și cu care am rămas în relații foarte bune și apropiate, dar și pe doamna Viorica Cortez, care este și în momentul de față maestra mea. Îmi este ca o mamă pe care o ador și cred că sentimentul este reciproc, pentru că îi sunt foarte apropiat. În primii ani ai carierei mele, nu știam să cânt registrul acut, iar profesorul Alexandru Fărcaș mi-a spus să nu-mi fac probleme, pentru că într-o dimineață mă voi trezi și-l voi avea. Acest lucru s-a întâmplat într-o dimineață în care făceam vocalize cu Viorica Cortez. Nu știu nici în ziua de astăzi cum s-a întâmplat, nici ce am făcut, dar din momentul acela am știut ce am de făcut. Am învățat multe lucruri despre stilistică și tehnică vocală de dânsa, dar relația noastră este mult mai apropiată decât cea de profesor-învățăcel, ne leagă multe lucruri.

Nu v-ați oprit cu studiile, ci le-ați continuat până la doctorat, titlu pe care l-ați dobândit anul trecut în urma elaborării tezei „Complexe emoționale și sentimentale ale personajelor din creația de operă”, sub îndrumarea prof.univ.dr. Constantin Rîpă. Sunteți tentat să intrați în sistemul de învățământ universitar? Aveți înclinații către transmiterea informației tinerelor generații?

Am început doctoratul în 2008 într-un moment de curbură în viața mea și l-am terminat pentru că sunt construit în așa fel încât nu îmi place să nu termin ceea ce am început. Am avut o perioadă în care voiam să renunț la el, pentru că eram la taxă și mă întrebam dacă merită să-l mai termin, dar m-am ambiționat și până la urmă l-am terminat. Nu știu dacă voi preda. Dacă va fi nevoie de mine, voi fi acolo și voi accepta.

Mi-ar plăcea și cred că acesta-mi va fi viitorul, în mediul academic, pentru că am lucruri pe care să le spun și cred că mi-aș putea aduce aportul la dezvoltarea studenților. Cu experiența de scenă pe care am acumulat-o, cu școlile pe care le-am făcut și oamenii cu care am studiat, cred că aș putea fi un profesor bun. Sunt foarte migălos. Când încep să lucrez, mă urăsc toți pianiștii, pentru că opresc de foarte multe ori. În acest moment, sunt student în anul III la Doctorat la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea afacerilor și scriu o teză în Managementul teatrelor, pentru care voi realiza o analiză comparată între teatrele din afară și sistemul din România. Încercăm, împreună cu coordonatorul meu, dl. prof. dr. Liviu Ilieș, să elaborăm un model de management, un sistem funcțional, în conformitate cu legislația din România, aplicabil în toate instituțiile lirice din țară.

Dacă planurile Managerului Florin Estefan le-am aflat în începutul interviului, care sunt planurile artistice ale solistului Florin Estefan? Ce roluri veți interpreta în perioada ce vine și pe ce scene? În ce producții clujene vă vom putea asculta? 

Fiind în poziția de manager general al operei, nu am vrut să-mi programez foarte multe spectacole la Opera din Cluj, pentru a nu lăsa loc diverselor interpretări nedorite. Tot ce cânt pe scena operei clujene este pro bono, fără a fi remunerat în vreun fel. Stagiunea aceasta voi cânta în Evgheni Oneghin, Bal Mascat, Don Carlo și La Traviata aici. Voi interpreta la Filarmonica de Stat „Transilvania” săptămâna viitoare Cântecele și dansurile morții de Musorgski. În afara țării voi fi prezent  la Cairo Opera, unde sunt invitat pentru o serie de spectacole și în lunile februarie, aprilie și mai pentru La Traviata, Madama Butterfly și Aida. Au fost foarte multe proiecte pe care le-am refuzat, pentru că nu pot, ca director, să plec săptămâni întregi, ci trebuie să am timp să desfășor activitatea managerială și să nu încurc bunul mers al lucrurilor în instituție.

Atât din calitate de Manager General al unui teatru de operă, cât și din perspectiva solistului de operă, ce părere aveți despre montările moderne care au ca scop șocarea publicului, care ulterior să aducă reclamă, fie ea și negativă asupra unei producții? Credeți că este o modalitate de a atrage publicul către operă? 

Eu aș vrea să șocăm în cel mai pozitiv mod, prin cântat. Probabil că dacă eu aș fi regizor, aș răspunde în ton cu tot ceea ce se întâmplă, dar eu sunt cântăreț și muzician. Pentru mine, opera înseamnă în primul rând muzică și cântat, iar regia trebuie să ajute cântărețul, ci nu vice-versa. S-ar putea spune despre mine că sunt închis la minte, dar eu cred că aceasta este cheia, iar dovadă a ce spun este faptul că nu am acceptat astfel de montări până la momentul de față. Nu consider că așa se atrage publicul. Noi avem public în creștere, iar acest lucru nu se datorează faptului că am pus în scenă spectacole care să șocheze. Oamenii au venit pentru că am știut să promovăm ceea ce facem.  Eu nu cred ca publicul atras prin astfel de modalități este un miraj de scurtă durată. Publicul vine la operă pentru a ieși din cotidian, le ajung mizeriile pe care văd în jurul lor, la televizor. Cred că cei pe care i-am câștigat ca public prin muzică, prin spectacole frumoase și de suflet, vor continua să vină, iar atunci când vor avea familii, își vor aduce copiii la operă. La operă trebuie să ne transpunem, de exemplu, în lumea lui Oneghin, pe vremea lui Pușkin și timp de 2-3 ore să fim parte din acea lume.

În finalul interviului nostru, v-aș ruga să transmiți un mesaj publicului Operei din Cluj, iar mai apoi, studenților muzicieni și tinerilor cântăreți care-și doresc să aibă o carieră în acest domeniu? 

În primul rând, atât ca director, cât și ca interpret cred că ceea ce facem noi pe scenă este un proces de feedback. Venim și dăm din sufletul nostru celor din sală și ne încărcăm, la rândul nostru, din energia transmisă de ei și aplauzele lor. Fără public nu existăm și nici publicul nu este mai bogat sufletește fără noi. Se spune că trebuie să dăm la fel de mult din noi indiferent de câte persoane sunt în sală în fața noastră. Da, așa este, dar se simte diferența dintre o sală plină și o sală pe jumătate sau trei sferturi plină. Sala plină din fața ta te face să simți că munca ta are sens, pentru că noi atunci când începem să studiem un rol ne imaginăm întotdeauna publicul numeros și e dezamăgitor când acest lucru nu se întâmplă. Din acest motiv, am luptat ca manager să avem săli pline, pentru că atunci acest circuit al emoției să fie deplin și să avem satisfacție.

Cât despre tinerii care urmează drumul muzicii, mi-aș dori să-i văd că se implică în operă, să-și dorească să fie aici, să perceapă ca pe o onoare faptul că ar putea să muncească orice în teatru și să nu aibă percepția că totul li se cuvine și „că omenirea îi așteaptă pe ei să apară pe scenă”. Mi-ar plăcea să văd că asistă la repetiții, la spectacole, să dorească să învețe de la soliștii operei. Așa au șansa cea mai facilă să devină cunoscuți în acest mediu și pot avansa pas cu pas din voluntari în foaier sau figuranți pe scenă în coriști sau chiar soliști.

8

You might also like

No Comments

Leave a Reply