Am pășit pe marea scândură

Ca și iubitoare de operă și pretendentă la titlul de artistă lirică, orice șansă de a păși pe „marea scândură” în cadrul unui spectacol de gen este o binecuvântare, o accept cu zâmbetul până la urechi și brațele deschise! Uitându-mă la experiențele mele scenice din trecut am realizat că nu am avut ocazia niciodată să fac parte dintr-un spectacol de operă care să aibă loc chiar pe scena Operei. Am cântat în timpul liceului, alături de corul „Excelsior” condus de Ana-Maria Răzoare, într-un concert al trupei Byron, susținut la Opera Națională Română din Cluj, și am cântat în spectacole de operă pentru copii, dar în alte locații… Astfel, momentul în care mi s-a propus să fac figurație în spectacolul „Aida” de Giuseppe Verdi al Operei clujene nu a putut decât să mă bucure enorm, fiind o premieră pentru mine din atât de multe puncte de vedere! Înainte de a încerca să descriu primii mei pași pe scena Operei Naționale Române din Cluj, doresc să le mulțumesc regizorului Dan Lupea și asistentei de regie Alina Nistor pentru propunerea de a face parte din acest spectacol, pentru răbdarea pe care au avut-o la repetiție cu noi și pentru profesionalismul lor, dar și fotografului Nicu Cherciu pentru imortalizarea acestui moment cu adevărat special în câteva fotografii absolut superbe!

Duminică, 14 mai, am fost una dintre însoțitoarele lui Amneris, rol interpretat de Andrada Roșu, cu siguranță cea mai bună Amneris a României, căreia trebuie să-i mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi da indicațiile necesare bunei desfășurări regizorale. Am stat ceva vreme pe scenă și am avut timp să observ… M-a fascinat felul în care se vede publicul și felul în care energia acestuia pătrunde pe scenă și îi cuprinde pe interpreți. I-am ascultat pe soliști din altă perspectivă, le-am simțit fiecare respirație și am observat cum relaționează cu dirijorul. Sunt foarte mândră de faptul că am fost pe aceeași scenă cu soprana Carmen Gurban, care a interpretat rolul titular, cu tenorul Sorin Lupu, în rolul lui Radames, cu basul Gelu Dobrea, în rolul Marelui Preot al Egiptului. În rolul lui Ramfis a debutat cu mare succes basul Cornel Huțanu, iar Marea Preoteasă a fost interpretată de Ștefania Barz.

Eram convinsă că poți învăța foarte multe lucruri din absolut orice experiență scenică, dar complexitatea spectacolului de operă m-a compleșit cu informații. Am încercat să intru în personajul meu, deși este vorba de unul figurativ, și am luat „pulsul” emoțiilor la contactul cu sala de 928 de locuri plină ochi. Costumul, machiajul și, mai ales, lungimea părului m-au ajutat în acest sens, m-au transformat în egipteancă, dar ceea ce m-a făcut să simt ca atare a fost veridicitatea interpretării soliștilor din jurul meu și expresivitatea acestora. Este impresionant câtă energie și emoție se învârte pe scenă, dar și între scenă și public în timpul unui spectacol de operă, iar aceasta se simte cel mai profund din partea scenei. Urcam scările ducând trena frumosului costum purtat de stâpâna mea, Amneris, și mă întrebam… „cum ar fi dacă la capătul acestora ar trebui să cânt?”. Răspunsul a venit din interiorul meu prin intermediul unei stări generale de bine, de satisfacție. Acel sentiment mi-a adus aminte de ce studiez și de ce iubesc această meserie și s-a repetat la intensități din ce în ce mai mari cu fiecare intrare în scenă! Cuvintele sunt puține pentru a descrie o asemenea experiență și am senzația că nu aș mai termina de scris această postare dacă ar fi s-o descriu în detaliu, iar din această cauză am să concluzionez astfel: Am pășit pe „marea scândură” și abia aștept să repet experiență! Creează dependență!

Kisses, Bianca

7

You might also like

No Comments

Leave a Reply