De vorbă cu Adela Zaharia

Tânăra soprană Adela a studiat cântul liric și pianul la Academia de Muzică „Gheorghe Dima„ din Cluj, debutând în timpul studiilor, în anul 2010, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca în rolul Gildei (Rigoletto de Giuseppe Verdi), urmat de Norina (Don Pasquale de Gaetano Donizetti), Musetta (La Boheme de Giacomo Puccini) și Micaëla (Carmen de Georges Bizet). Imediat după absolvirea masteratului, și-a continuat pregătirea in cadrul studiului de operă de la Komische Oper Berlin (2012-2014), unde a avut ocazia de a interpreta rolurile Musetta și Micaëla, dar și Helena (A Midsummer Night’s Dream de Benjamin Britten), Pamina (Die Zauberflöte de Wolfgang Amadeus Mozart) și altele.

A devenit o invitată permanentă a Komische Oper Berlin (2014) și, începând cu stagiunea 2015/16, este invitată să se alăture ansamblului de la Deutsche Oper am Rhein (Düsseldorf), unde a debutat în rolurile Constanze (Răpirea din Serai de Wolfgang Amadeus Mozart), Lucia di Lammermoor (Gaetano Donizetti), Donna Anna (Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart). A continuat colaborarea cu Komische Oper cu un turneu cu opera Die Zauberflöte în regia lui Barrie Kosky și debutând în rolul Prințesei Elsbeth din opereta Fantasio de Offenbach. Die Zauberflöte a dus-o pe scene importante, precum Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Balshoi Teatre din Moscova, Edinburgh International Festival, Shanghai Grand Theater.

Din repertoriul vocal-simfonic, a abordat titlurile Carmina Burana de Carl Orff, Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, Mesia de G. F. Haendel, Matthäus Passion de J.S.Bach, Ein Deutches Requiem de J. Brahms, Requiem de W. A. Mozart, Lobgesang de F. Mendelssohn, Das Paradies und die Peri de R. Schumann (Peri).

De asemenea, a câștigat Marele Premiu în cadrul Concursului Internațional „Haricleea Darclée” în 2012.

Cele mai importante debuturi pe care soprana le va avea în următoarea perioadă sunt cele în rolurile Elisabetta (Roberto Devereux de Donizetti) la Opera din Frankfurt, Gilda (Rigoletto de G. Verdi ) și Violetta Valery (La Traviata  de G.Verdi ) la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Dragă Adela, sincere felicitări încă o dată pentru felul în care te-ai prezentat în toate etapele concursului Operalia și, mai ales, pentru premiile câștigate! Ai fost o revelație pentru toți cei care au urmărit parcursul acestei ediții și nu m-am îndoit nicio secundă, încă din semifinală, că vei fi pe primul loc. Probabil că ai fost asaltată de propuneri pentru interviuri și îți mulțumesc pentru amabilitatea de a accepta invitația mea. Combinația dintre un artist de cel mai înalt nivel și un om cu un caracter atât de frumos este rar întâlnită și de apreciat! 

Când a apărut dragostea pentru operă? Când a fost momentul în care ți-ai găsit chemarea, când ai știut că acesta este drumul tău și de ce Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca?

Nu pot să spun că eu mi-am găsit chemarea. Cred că ea m-a descoperit pe mine. În liceu, eram la secția Pedagogie și mă pregăteam intens la teoria muzicii, solfegiu și dicteu ca să dau admitere la Muzicologie, la facultate. Studiam și canto, dar secundar, și cântam des ca și solistă alături de corul liceului. În clasa a 12-a am ajuns la clasa de canto a Mihaelei Ișpan, care a adus cu ea entuziasmul profesorului tânăr, a cântărețului proaspăt ieșit de pe băncile facultății, și o tehnică vocală extraordinară. Ea mi-a oferit o nouă perspectivă, mi-a stârnit interesul. În acel an am participat și la Olimpiada de canto – deși nu studiam la secția canto-clasic, iar juriul prezidat de soprana Mariana Nicolesco mi-a acordatul Premiul I. Atunci a fost primul moment în care m-am întrebat la modul serios dacă nu cumva acesta e drumul meu. Astfel, în clasa a XII-a m-am răzgândit și am dat admitere la Canto clasic la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Am ales Clujul pentru că voiam să studiez cu tenorul Marius Budoiu. Îl auzisem des cântând la Filarmonica din Arad și eram foarte impresionată de el ca și cântăreț, ca și artist complet care se afla, atât de evident, la alt nivel, lucru vizibil de la primul pas pe care îl făcea pe scenă. De asemenea, Mihaela Ișpan mi-a recomandat același lucru: să dau admitere la Cluj și să studiez cu Marius Budoiu.

Care sunt oamenii care ți-au îndrumat pașii până la scenă, până la debut?

Eu sunt cântărețul care are în permanență nevoie de profesor. Nu sunt genul căruia i-a dat Dumnezeu vocea și totul merge uns mai departe. Nu. Eu am avut foarte mult de învățat și am mereu nevoie să mă perfecționez, să descopăr câte ceva nou și probabil din acest motiv am avut mai mulți profesori. În timpul liceului făceam ore particulare cu un alt absolvent de Cluj – Willy Rudolf, am continuat în cadrul liceului cu Mihaela Ișpan, iar la Conservator am început studiile la clasa Ramonei Eremia. În această perioadă, am avut parte și de îndrumarea prețioasă a doamnei Niculina Mirea. Am continuat studiile universitare la clasa Marius Vlad Budoiu, unde am și absolvit studiile. Așadar, în România am studiat pe rând cu un bas-bariton, o mezzosoprană, o soprană și un tenor – și pot să spun că această diversitate mi-a folosit foarte mult, deoarece fiecare tip de voce și cântăreț are o abordare și o perspectivă ușor diferită asupra pedagogiei cântului. Cu siguranță, Marius este cea mai pregnantă prezență – am învățata enorm de la el, nu doar tehnică vocală, cât și stilistică, artă scenică, etică profesională. E un artist și un profesor complet. A fost alături de mine și de restul studenților săi trup și suflet și va fi mereu un model pentru noi. Pe lângă tot ce ne-a învățat, și-a sacrificat timpul și energia, a organizat și a investit financiar în concerte și producții de operă concepute și regizate de el, care aveau ca scop unic să ne ajute pe noi să căpătăm experiență scenică. În afară de spectacolul de licență, când am avut ocazia să cânt Gilda pe scena Operei din Cluj, toate celelalte roluri debutate pe scena Operei i le datorez lui. Și nici nu știu dacă i-am spus vreodată cât de mult au contat aceste spectacole – pe lângă că am învățat și m-am dezvoltat extraordinar de mult, faptul că aveam acele spectacole în CV a fost un atu important în obținerea primului meu contract la studioul de operă al Komische Oper Berlin și în rolurile care mi-au fost încredințate acolo. Tot în perioada în care am studiat cu Marius am avut marele noroc să o am ca și corepetitoare pe Codruța Ghenceanu, care la rândul ei a investit foarte mult în pregătirea mea. Alături de ea am început să înțeleg cum se trece la următorul nivel de cânt, de interpretare, de la studentul mega stresat de tehnică și emoții la un tânăr interpret care să arate ceva promițător și să aibă ceva interesant de spus pe scenă. A petrecut lângă mine ore nenumărate, ajutându-mă să caut subtilitățile muzicii, interpretări interesante, mi-a împrumutat din energia ei  muzicală și nu numai, în timp ce – pe nesimțite – mă ajuta să pun cărămidă cu cărămidă la încrederea în forțele proprii și în viitor.  Trebuie sa recunosc că cei mai frumoși și mai importanți ani au fost cei alături de ea și de Marius.

După ce am plecat la Berlin, faptul că făceam parte dintr-un studio de operă însemna continuarea studiilor mele, pentru că despre asta este vorba în studiourile de operă prin definiție. În perioada respectivă am participat la multe masterclassuri și am lucrat cu câțiva oameni despre care pot să spun că mi-au oferit o nouă perspectivă asupra unor lucruri, mi-au atras atenția asupra unor aspecte la care nu mă gândisem până la acel moment sau despre care nu știam cum trebuie să fie – și mă refer de la tehnică vocală până la prezență scenică sau plănuirea în perspectivă a repertoriului și carierei. Iar în continuare îmi pregătesc fiecare debut cu un vocal coach, lucrez mult în particular cu diverși pianiști și pregătesc fiecare eveniment important alături de o ureche experimentată, căreia îi ofer toată încredere în a mă ghida către cel mai bun rezultat posibil.

După câțiva ani buni de carieră de mare succes în Germania, anul acesta ai hotărât că este momentul să participi la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de gen din lume. Cum ai luat această decizie?

Bineînțeles, cunoșteam concursul Operalia, am urmărit unele ediții, știam cum se desfășoară lucrurile, iar anul acesta mi-am spus că poate ar fi momentul să încerc. Feedback-ul ultimelor două stagiuni a fost foarte bun pentru mine, iar acest lucru m-a făcut să mă simt pregătită să particip. Consider că sunt într-un moment în dezvoltarea mea în care, dacă până acum m-am dedicat exclusiv pregătirii tehnice, studiului repertorial, acum pot în sfârșit să privesc și în alte direcții în paralel.

Ai cântat în fața lui Placido Domingo și a unui juriu de cel mai înalt nivel internațional, ai concurat cu unii dintre cei mai buni artiști lirici ai acestei generații și ai fost numărul unu. Au fost emoțiile scenei Operalia mai mari decât cele obișnuite? 

Da, normal, pentru că în juriu au fost unii dintre cei mai importanți manageri de teatre din lume, care sunt obișnuiți cu un anumit nivel, cu anumiți cântăreți și, în al doilea rând, pentru că am fost în preajma unei personalități ca Placido Domingo și pentru că am avut ocazia de a lucra cu el. A fost un efort uriaș să îmi controlez emoțiile, atât pe scenă, cât și în repetiții. De asemenea, atenția media care este oferită concursului poate fi copleșitoare. De exemplu, semifinala a fost urmărită prin live streaming pe Facebook de peste 200 000 de oameni. Finala nu a fost la fel de ușor de contorizat, pentru că este difuzată atât online, cât și pe Medici TV, dar dacă semifinala a avut un asemenea impact… Așadar, a fost o provocare pentru nervii mei să cânt și să dau randament maxim, fiind conștientă de toate acestea, știind cât poate fi de important pentru cariera mea acest moment. Au fost și foarte mulți oameni din România care îmi scriau mesaje de încurajare. Îmi spuneau că sunt alături de mine și că SIGUR voi câștiga, iar acest lucru, pe lângă că a fost foarte drăguț și neașteptat, a pus și un plus de presiune, de responsabilitate asupra mea.

Cum te-ai pregătit pentru Concursul Operalia? Pe ce criterii ți-ai ales repertoriul pentru acesta? 

Pregătirea a fost foarte intensă. Cu vreo două luni înainte, viața mea a început să fie doar despre Operalia – nu doar pregătirea repertoriului, ci și organizarea prezenței mele acolo în cele mai mici detalii. Am avut în această perioadă și 3 spectacole, pe care, spre rușinea mea, le-am pus pe plan secund, pentru că repertoriul pentru Concurs și dorința de a face o figură bună acolo deveniseră prioritatare. Iar în ultima lună, timp de două săptămâni am lucrat zilnic cel puțin câte o oră și jumătate, alături de pianist și vocal coach și ultimele două săptămâni doar alături de pianist până în ziua în care am plecat către Astana. Fie cântam întreg repertoriul pentru a-mi antrena rezistența și a observa cum reacționează vocea mea în diferite situații și combinații de arii, fie lucram la detalii. Am fost conștientă de faptul că nu puteam să las să mă ia nimic prin surprindere și a fost cel mai inteligent lucru pe care l-am putut face.

Pentru Operalia, fiecare participant este liber să-și aleagă repertoriul. Există cele două categorii: operă și zarzuela, singura cerință fiind alegerea a patru arii de operă diferite, respectiv a două zarzuele, dacă se optează și pentru această categorie. Din acest punct de vedere, este un concurs permisiv, pentru că alte concursuri impun repertoriul. Alegerea ariilor, în cazul meu, a fost o etapă foarte importantă. Mi-a dat foarte multă bătaie de cap și, până în ziua limită de înscriere, nu știam ce voi cânta. Este un factor foarte important. Mulți au avut de pierdut din această cauză și voiam, cel puțin din acest punct de vedere, să nu mi se poată reproșa nimic. Am dorit neapărat să cânt o arie de Mozart și puteam să aleg între Donna Anna și Konstanze. Am ales Konstanze, pentru că aveam pe lista de concurs alte arii în limba italiană și doream să arăt că pot cânta și roluri în limba germană. Pe același principiu am ales și o arie franceză, iar belcanto era o alegere evidentă, fiind repertoriul cu care mă prezint cel mai bine la ora actuală. Am dorit să am diversitate în repertoriu, ca să se vadă cum mă descurc în diferite etape stilistice, personaje, limbi stăine etc. Din acest motiv am ales să particip și la categoria Zarzuela. Eram conștientă că va arăta o altă latură a mea pe care ariile de operă nu ar fi putut s-o evidențieze și știam că va fi un atu, va arăta că sunt un artist care poate face mai mult decât clasica operă. Două treimi din repertoriu a fost învățat special pentru Operalia, în lunile dinaintea concursului, tocmai pentru că am ales să ma prezint cu unele dintre cele mai spectaculoase arii. Astfel, aria lui Ophélie și cea din Puritanii au fost noi pentru mine. Puteam sa aleg, în loc, Je veux vivre” și valsul Musettei – de exemplu, pe care le aveam deja în repertoriu, dar sunt 100% convinsă că nu ar fi avut același impact.

Te așteptai la acest imens succes?

Cu siguranță nu mă așteptam să câștig! În primul rând, eu am o tendință de a mă subestima (personal, consider că e mult mai sănătos decât opusul…) și, în al doilea rând, mă aștept întotdeauna la ce e mai rău, ca să nu mă ia prin surprindere nimic, iar dacă lucrurile ies bine, cu atât mai bine! Scopul meu a fost exclusiv să mă prezint acolo cât de bine pot, pentru că am considerat această experiență ca fiind cea mai importantă audiție din viața mea, pentru 10-11 teatre foarte importante. Voiam să cânt la cel mai bun nivel de care sunt capabilă, să fac o impresie bună juriului și, în plan secundar, îmi doream să ajung în etapele difuzate, fiindcă asta oferă vizibilitate. Avem nevoie să fim auziți cât mai des, să ne facem cunoscuți unui public numeros și să fim auziți și de oamenii importanți din domeniu. Cât timp am fost acolo, nu i-am ascultat pe ceilalți concurenți. De obicei nu-i ascult pe alții și prefer să mă concentrez exclusiv pe ce am eu de făcut. Iar din această cauză, nu știam unde mă situez reportat la nivelul competiției. Pentru mine, de fiecare dată când se anunțau rezultatele de la o etapă la următoarea, era o reală surpriză plăcută. Așa că pot să spun că am trăit experiența la maxim! Și din același motiv a venit și reacția mea la anunțarea premiului I. A fost un moment atât de copleșitor, prea frumos ca să fie adevărat… Așa că acum am ca amintire o gramadă de poze în care plâng și arăt groaznic. (râde)

Astăzi ai cântat și ne-ai încântat cu un moment în cadrul unuia dintre concertele cu tematica Muzica secolului XXI al Festivalului Internațional „George Enescu”. Dă-mi câteva detalii despre scena pe care ai interpretat-o și despre cum a primit publicul muzica contemporană.

Lucrarea lui Iain Bell, A Harlot’s Progress, a fost comisionată de Theater an der Wien. El avea 31 de ani când a compus opera, care a avut premiera mondială în 2013, cu Diana Damrau. Iain Bell a compus foarte mult pentru Diana Damrau, cicluri de lieduri, concerte, au o colaborare foarte apropiată și el scrie, de asemenea, pentru multe alte nume importante din lumea operei. Cântăreții, în general, îi îndrăgesc compozițiile. Opera este bazată pe o serie de gravuri apărute în aceeași perioadă cu cele care l-au inspirat pe Stravinski în compoziția operei The Rake’s Progress. Nu sunt sigură cine a scris libretul, dar l-am citit în întregime și  are un limbaj foarte colorat, lasă o impresie foarte puternică. Este vorba despre o tânără naivă din Marea Britanie care pleacă de la țară și ajunge în Londra secolului al XVIII-lea, în speranța de a găsi acolo o viață mai bună. O matroană află despre sosirea tinerei la Londra și se hotărăște să pună mâna pe ea. O așteaptă și, din momentul în care coboară din trăsură, îi spune că este verișoara sa îndepărtată din Londra și o invită să locuiască în casa ei. Nu după mult timp o vinde primului venit și, astfel, eroina, Moll Hackabout, trece prin experiența unui viol – care probabil nu avea să fie ultimul… În cea de a doua scenă, Moll apare în compania unui nobil bătrân și bogat care are „grijă” de ea, dar ea este îndrăgostită de un bărbat apropiat vârstei ei, cu care are o relație foarte pasională. Bătrânul îi surprinde, o dă afară din casă pe Moll, iar ea ajunge în scurt timp de la a fi întreținută de acesta, la a fi o prostituată comună. Se îmbolnăvește de sifilis și nu mai poate să-și câștige existența nici măcar din prostituție. Între timp, ajunge și în închisoare alături de cel de care se îndrăgostise, loc pe care îl părăsește doar pentru a da naștere copilului lor. Pierde orice legătură tatăl copilului, nu mai știe nici măcar dacă acesta mai e în viață sau a fost executat, și își pierde mințile, la fel ca și sănătatea. O singură prietenă îi rămâne alături, un fel de Annina pentru Traviata. În scena pe care eu am interpretat-o astăzi, Moll trăiește într-o sărăcie cruntă, e extrem de bolnavă, prietena ei are grijă de ea și de fetița ei, dar nu mai există speranță. În această scenă a nebuniei, Moll vorbește despre plăgile care îi acoperă corpul și despre faptul că-i este în permanență frig, ceea ce semnifică prevestirea morții. Are viziuni ale tatălui copilului său și retrăiește momentul violului, care este și climaxul muzical al ariei, iar după toată această agonie se liniștește, simțind cum își dă duhul. Așa este structurată aria și din punct de vedere muzical, finalul scăzând nuanțele dinamice din ce în ce mai mult, registrul vocal este mai jos, se cere mai mult aer în voce, deoarece puterile o părăsesc și moare. Iar ultima pagină a orchestrei este o muzică sublimă, încărcată emoțional, ce zugravește eliberarea sufletului atât de chinuit și ridicarea lui la cer.

Având în vedere că a fost un concert de muzică modernă/contemporană, sunt convinsă că publicul a fost de connaisseurs în mare majoritate, iar un astfel de public are mai multe așteptări atât de la muzică în sine, cât și de la artiștii de pe scenă. Mi-a făcut mare plăcere să interpretez acest fragment de operă în cadrul Festivalului și mi-a plăcut energia publicului, chiar dacă nu vorbim despre o sală plină. Au reacționat foarte cald, iar, din punctul meu de vedere – și pot să spun și din cel al compozitorului și al dirijorului – a fost un concert reușit. Am primit foarte multe reacții pozitive și în online și social media, de la oameni care au urmărit streaming-ul video sau transmisia de la radio.

Cum ai primit invitația de a participa pentru prima dată la Festivalului „George Enescu” și cum este văzut acesta în străinătate, acolo unde se desfășoară în cea mai mare parte cariera ta?

Invitația a venit, în mod surprinzător, prin agenția de impresariat din care fac parte și a venit cu mult înainte de momentul Operalia (specific acest lucru fiindcă am fost des întrebată dacă invitația a venit ca urmare a concursului). Festivalul Enescu este un eveniment foarte respectat în afara țării. Lumea știe ce se întâmplă în cadrul acestuia, este cunoscut faptul că participă nume și orchestre foarte mari și că sunt atât de multe concerte într-un timp atât de scurt. Se citesc critici ale concertelor din cadrul Festivalului, se caută înregistrări… iar părerea tuturor este că e păcat că acest lucru se întâmplă doar o dată la doi ani. Și este, de asemenea, păcat că în România nu există un efort ceva mai susținut din partea sferei politice și financiare, pentru a ne putea mândri cu evenimente de nivel înalt în mod constant. Sigur, instituțiile muzicale în majoritatea lor fac eforturi mari pentru a prezenta publicului spectacole și concerte de calitate, cu invitați apreciați în lumea muzicii internaționale, dar nu putem nega că mai mult sprijin ar fi oricând binevenit…

După gala de premiere a concursului, ai câștigat mai mult decât cele două premii. Ai câștigat mulți susținători, admiratori care exclamă „S-a născut o stea”. Cum ți-a schimbat viața și cariera concursul și care va fi parcursul tău pe viitor?

Din punct de vedere personal, viața e puțin mai obositoare în urma concursului. Mai multe drumuri, mai multe întâlniri, mai multe decizii. Sunt mult mai activă pe pagina mea de facebook – Adela Zaharia – Soprano, încerc să fiu în contact permanent cu cei care îmi urmăresc parcursul profesional, trebuie sa aloc mult mai mult timp mesajelor, emailurilor, detaliilor organizatorice, am mereu câte ceva ce trebuie rezolvat urgent. Pe scurt, nu îmi mai permit luxul de a fi la fel de procrastinatoare ca și inainte…! (râde)

Iar din punct de vedere profesional, după cum știi, în domeniul nostru – cel puțin în occident – planificările stagiuniilor se fac cu mult timp înainte. MET-ul, de exemplu, are stagiunea planificată în linii mari până în anul 2022. Din această cauză, lucrurile nu se vor întâmpla foarte repede sau precipitat. Ceea ce se poate întâmpla in viitorul apropiat sunt  jump in-uri, dacă cineva renunță la un contract sau la un spectacol și se caută un înlocuitor în ultimul moment – ceea ce înseamnă că trebuie să fiu în cea mai bună formă posibilă mereu. În rest, lucrurile nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Concertele apar mai ușor și am câteva foarte importante planificate, dar din principiu nu vorbesc despre proiectele următoare până nu semnez contractele. Din partea operelor ale căror manageri au fost în juriu încep să vină propunerile. Trebuie să acord o foarte mare atenție la ce mi se propune și pentru ce perioadă, pentru că a planifica o stagiune fără destulă atenție este foarte periculos. Există riscul de a suprapune studiul și punerea în scenă a două roluri care nu se „împacă”, iar acest poate să dăuneze vocii enorm. De asemenea, prea multe călătorii într-un timp scurt mă consumă și risc să nu dau un randament maxim – mai ales în repertoriul pe care îl cânt eu, unde elementele cheie sunt supra acutele, piano-urile, flexibilitatea în voce și corp. Trebuie să aleg cu atenție între oferte, atât din punct de vedere al repertoriului, cât și al timing-ului. Stagiunea care urmează era planificată de mult pentru mine și nu aduce foarte multe lucruri noi, în afară de concertele care apar acum, în ultimul moment, după concurs. Aceasta înseamnă pentru mine Konstanze, Lucia, Gilda (rol pe care l-am interpretat ultima dată în anul IV de studenție și sunt foarte curioasă cum mă voi simți și cum îl vor reprimi vocea și corpul meu), La princesse și Le feu din L’enfant et les sortilèges, Roberto Devereux (debut) în Frankfurt și un turneu în Japonia cu Die Zauberflöte, care va avea loc în funcție de rezolvarea unor complicații apărut în program.

În ceea ce privește România, cânt în deschiderea stagiunii Filarmonicii din Arad – orașul meu natal, iar în noiembrie voi fi artistul invitat al serii la Balul Vienez de la Timișoara. Încercăm să mai punem la cale și alte spectacole și concerte, atât alături de opere, cât și de filarmonici, dar trebuie să găsim timp și, pentru un moment, doar aceste două evenimente sunt bătute în cuie.

Care sunt cerințele pe care industria le pretinde din partea unui cântăreț de operă, în ziua de astăzi? Este importanța elementul vizual în creștere în lumea operei?

Cerințele față de cântăreții de operă au crescut exponențial în ultimii ani. Din partea noastră, se așteaptă să fim capabili de a face orice. Dacă nu știi să te dai pe role, înveți – preferabil în câteva  zile. Dacă nu știi să dansezi un stil anume, înveți. Dacă ai frică de înălțimi sau ești claustrofob, treci peste. E costumul inconfortabil, acustica deficitară din cauza decorului, trebuie să cânți din fundul scenei, te adaptezi. Și preferabil fără să te plângi. Iar acestea sunt doar câteva exemple. Din punct de vedere muzical, din punct de vedere lingvistic, al dicției, din punct de vedere teatral, totul trebuie să fie cât mai aproape de perfecțiune. Cred că motivul principal din cauza căruia aceste așteptări au crescut este concurența. Tot mai mulți absolvenți de canto ies de pe băncile academiilor de muzică din întreaga lume. Ca să ne facem o idee, mi s-a povestit că pe vremea generațiilor mai vechi de cântăreți, la Cluj existau trei (3!!!) locuri la canto, odată la fiecare doi ani. În generațiile actuale, cifra se învârte în jurul a 25 de absolvenți anual! Nu mai vorbim de instituțiile de studii superioare de peste hotare cu tradiție și la mare căutare pe plan internațional, unde cifra este cu mult mai mare.

Un alt motiv poate fi faptul că în occident, orchestrele și corurile sunt foarte bine organizate în ceea ce privește sindicatele, iar despre cele ale cântăreților nu se poate spune același lucru. Astfel, drepturile cântăreților trec des pe un plan inferior. Nu este nimic ieșit din comun dacă după un contract de doi ani ești anunțat că serviciile tale nu mai sunt necesare. Va veni următorul cântăreț, mai dornic să învețe și să mulțumească conducerea. Și da, se pune mai mult accent pe aspectul vizual. Eu spun mereu ca Anna Netrebko a fost cea care a schimbat industria, la fel cum Callas a făcut-o la vremea ei. Netrebko a fost pachetul complet, vocal și vizual, de la bun început. A fost o apariție de Hollywood, însoțită de un material vocal și o tehnică uluitoare. Voi ține minte cât trăiesc momentul în care am vazut un video cu ea pentru prima oară. Priveam și lacrimile îmi curgeau pe obraji incontrolabil. Asta e reacția mea automată atunci când sunt martoră la ceva sublim, monumental. Aceeași reacție am avut-o și vazând-o live in Il Trovatore, întinsă pe buza scenei, cu părul atârnând deasupra orchestrei și atingând perfecțiunea în D’amor sull’ali rosee. Ea cânta, o sală întreagă nu respira, iar eu eram cu ochii în lacrimi. Este un fenomen, atât vocal, cât și scenic. Dar schimbarea pe care ea a adus-o poate avea și un aspect negativ. Uneori cei cu putere de decizie sunt atât de concentrați pe apariția scenică, încât se face prea mult rabat de la calitățile vocale.

6

You might also like

No Comments

Leave a Reply