De vorbă cu Alin Anca

Basul Alin Anca a absolvit studiile la nivel de licență și de masterat în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa conf. univ. dr. Gheorghe Roșu. Din anul 2007 a fost angajat al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, având și colaborări cu alte instituții, precum Opera Națională din București, Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

În anul 2011 a devenit membru al Studioului de Opera de la StaatsoperUnter den Linden din Berlin, iar începând cu anul 2013 și până în prezent, este solist al Operei de Stat din Hamburg.

Din repertoriul său fac parte rolurile Figaro (Le nozze di Figaro de W.A. Mozart), Colline (La Boheme de Giacomo Puccini), Raimondo (Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti), Leporello și Don Giovanni (Don Giovanni de W.A. Mozart), Ramfis(Aida de Giuseppe Verdi), Lodovico (Otello de Giuseppe Verdi), Bonzo și L’imperialcomisario (Madama Butterfly de Giacomo Puccini), Larkens (La Fanciulla del West de Giacomo Puccini), AscanioPetrucci (Lucrezia Borgia de Gaetano Donizetti), DottoreGrevil și Marchesed’Orbigny (La Traviata de Giuseppe Verdi), Der Tot și Der Lautscprecher (Der Kaiser von Atlantis de Viktor Ullmann), Dulcamara în L’elisir d’amore de Gaetano Donizetti, Guido (Gemma di Vergy de G. Donizetti), Marele Inchizitor (Don Carlos de Giuseppe Verdi), Monterone(Rigoletto de Giuseppe Verdi), Fiorello  (Il Barbiere di Siviglia de Gioacchino Rossini), Tom (Un Ballo in Maschera de Giuseppe Verdi), Contele Robinson (Il MatrimonioSegreto de Domenico Cimarosa) și altele, iar, în ceea ce privește repertoriul vocal-simfonic, acesta a abordat Mesia de Georg Friedrich Händel, Requiem de Giuseppe Verdi, Requiem de W.A. Mozart, Harmoniemesse de J. Haydn, StabatMater de A. Dvořak, Misa în do major de L.v. Beethoven.

Dragă Alin, mă bucur tare, tare mult să mai întâlnesc câte un ardelean prin București. Aveam nevoie (râde). Și mă bucur tare mult, de asemenea, că faci parte din distribuția unuia dintre spectacolele de operă în concert din cadrul acestei ediții a Festivalului George Enescu. Cum ai primit invitația și ce înseamnă pentru tine și pentru cariera ta participarea la acest Festival? Este prima dată când ai ocazia să particip în calitate de artist la acesta? 

Am primit invitația cu plăcere și de această dată, pentru că, în primul rând, este o ocazie de a cânta acasă, ceea ce rar s-a mai întâmplat în ultima vreme, din cauza nesincronizării programului meu cu cel al instituțiilor.

Aceasta este cea de a doua ediție a Festivalului la care particip, prima având loc în anul 2009, când încă eram student și făceam parte din corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Atunci, am interpretat rolul lui Araldo, într-o producție a operei clujene a spectacolului Otello de Giuseppe Verdi, alături de tenorul Franco Farina, baritonul Alberto Gazale şi soprana Carmen Gurban, sub bagheta dirijorului Miguel Gomez Martinez. Aceasta a fost unul dintre primele mele spectacole la București, aveam doar o frază de cântat (râde).

Spune-mi câteva detalii, te rog, despre lucrarea pe care o vei interpreta miercuri, 13 septembrie, pe scena Sălii Palatului, și despre castul spectacolului. 

Voi interpreta rolul Truchsess von Waldburg din opera Mathis der Maler de Hindemith, sub bagheta lui Lawrance Foster, un nume foarte mare cu care mă bucur și sunt mândru că am ocazia să lucrez. Cu majoritatea colegilor de scenă am colaborat la Hamburg – Peter Galliard este solist al casei, iar Trosten Kerl este invitat acolo cel puțin o dată pe stagiune și am avut ocazia să facem parte din aceeași producție de Les Troyens de Berlioz. Katerina Tretyakova a fost și ea solistă a Operei din Hamburg. Cred că ultima dată când am cântat împreună a fost în spectacolul Le Nozze di Figaro.

Spectacolul va fi sub formă de concert, cu proiecții realizate pentru a ilustra într-o oarecare măsura subiectul operei, printre altele, cu imagini de pe altarul pictat de protagonistul acesteia, personajul istoric Mathis, dar și întâmplările care au avut loc în același context istoric, corelate cu cele din timpul celui de al doilea Război Mondial, în care cărțile interzise de regimul politic au fost arse și existau conflicte între clasele sociale. Acțiunea are loc în jurul anului 1500, în Germania, în timpul revoltei țăranilor. Conflictul are loc, pe de-o parte, între țărănime și nobilime, iar pe de alta, între catolici și protestanți. În mijlocul acestor evenimente, apare un pictor care se îndrăgostește, dragostea influențându-i alegerea taberelor aflate în conflict – un fel de Tosca (râde). Hindemith a compus această lucrare în timpul regimului nazist, iar publicarea și punerea sa în scenă au fost interzise, din cauza asemănărilor cu situația acelei perioade. Opera are 7 tablouri, precedate de uvertură.

Ai absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și imediat apoi ți-ai continuat pregătirea profesională în cadrul Studioului de Operă de la Berlin, iar cum ești solist la Hamburg. Care a fost momentul în care te-ai hotărât să pășești pe acest drum și care sunt oamenii care și-au pus amprenta asupra artistului în plină dezvoltare care ești astăzi?

Prima dată când am realizat să am o înclinație către muzica clasică a fost când eram în clasa a V-a, la școală în Dej. În acea perioadă, vocea mea era în plină schimbare și, din acest motiv, nu am fost primit de către profesoara de muzică în corul școlii, fapt care m-a indignat foarte tare. La scurt timp, am primit ca tema pentru ora de muzică să învățăm pe de rost cântecul napoletan Santa Lucia. La vremea aceea, aveam un vecin care activa în domeniul muzical, avea o trupă de muzică ușoară, iar acum deține propriul studio de înregistrări. I-am spus mamei mele cât de mult îmi doresc să-i demonstrez profesoarei că și eu merit să fac parte din cor, iar ea l-a rugat pe vecinul nostru să mă ajute să mă pregătesc pentru ora de muzică. Astfel, am învățat Santa Lucia cu solfegiu, cu text, pe de rost și am impresionat-o pe profesoara de muzică! Acesta a fost începutul, iar apoi, am început să ascult casetele pe care le aveam prin casă – Best of Verdi -și le dirijam. Tatăl meu, polițist de profesie, privea toate acestea puțin confuz (râde).

La liceu, am optat pentru Seminarul Teologic de la Cluj, tot din dragoste pentru muzică. Ajuns în Cluj, am început să merg la operă, iar primul spectacol pe care l-am văzut a fost Turandot de Giacomo Puccini. Nu țin minte întreaga distribuție a acelui spectacol, dar știu că eu am fost impresionat de basul Mircea Moisa. La scurt timp am aflat că părinții unuia dintre profesorii mei erau prieteni de familie cu acesta. Aflând dintr-o vorbă-n alta că sunt pasionat de operă și că m-a marcat interpretarea domnului Moisa, profesorul meu m-a pus în legătură cu dânsul în vederea începerii studiului meu vocal. I-am dat emoționat un telefon domnului Moisa și, astfel, am început să studiez sub îndrumarea dânsului și să mă pregătesc pentru admiterea la Conservator. Între timp, am început să studiez și cu tenorul Constatin Nica.

În perioada facultății, am studiat la clasa domnului Mogoșan, până în anul III, când acesta a plecat dintre noi. Apoi, mi-au continuat studiile la clasa conf. univ. dr. Gheorghe Roșu, unde am și absolvit. Primul an din cadrul studiilor de masterat l-am frecventat, iar din timpul celui de-al doilea, am fost selectat pentru Studioul de Operă de la Berlin.

Astfel, cei despre care pot spune că m-au format sunt Mircea Moisa, Constantin Nica – cu care am lucrat în particular, mod de studiu pe care m-am bazat -, Gheorghe Mogoșan și Gheorghe Roșu. Iar pentru viitor, planul meu este să ajung să studiez cu Bonaldo Giaiotti, pe care îl apreciez încă de când am început să cânt. Când am aflat că tenorul Ștefan Pop studiază cu acesta, reacția mea a fost „Ești nebun?! Gioaiotti predă?! Și eu vreau să studiez cu dânsul!” (râde).

De asemenea, un loc foarte important între oamenii care m-au îndrumat, atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere personal, îl ocupă doamna Lucia Stănescu. Am toată admirația față de cariera pe care dânsa a făcut-o, dar și față de omul care este aceasta. De la dânsa am învățat ceva foarte important: „Fiecare rol are vârsta lui”, un principiu de valoare în managementul carierei.

Așadar, marii artiști te-au inspirat, putem spune că ai avut un soi de modele în studiul tău. Consideri că înregistrările cu voci bune ascultate frecvent pot influența subconștientul, pot educa urechea unui cântăreț? Care sunt idealurile tale în materie de cântăreți la momentul actual?

Cu siguranță audițiile au un impact pozitiv asupra ascultătorului. Însă, fiecare cântăreț pe care l-am putea asculta – chiar și cei mai renumiți – are defecte mai mult sau mai puțin sesizabile. Consider că, ascultând foarte mult timp un singur cântăreț, poți ajunge să imiți defectele acestuia, poate chiar mai ușor decât calitățile.

Acum, printre cei pe care îi ascult se numără Cesare Siepi – ca orice bas, probabil (râde) -, care, în unele roluri, este, după părerea mea, inegalabil (de exemplu, Don Giovanni) și Bonaldo Giaiotti, remarcabil în Zaccaria (Nabucco de Giuseppe Verdi).

Consideri că experiența din cadrul Studioului de Operă a fost una semnificativă pentru evoluția ta ca artist, ca o continuare a studiilor? Ai învățat în acea perioadă lucruri pe care nu ai avut ocazia să le cunoști până la acel moment?

Consider că în cadrul școlii de canto din România poți să înveți foarte multe lucruri, dar în străinătate ai mai multe oportunități, pentru că acolo ai ocazia să întâlnești personalități în domeniu. De exemplu, am învățat foarte multe lucruri atunci când am asistat la o repetiție a concertului de lied pe care Jonas Kaufmann l-a susținut alături de Daniel Barenboim la Statsoper în Berlin, oportunitate pe care probabil că nu aș fi avut-o în România. Însă, pentru a rezista în afara țării, trebuie să pleci cu baze foarte bune, pentru că, în Germania, de exemplu, nu știu cum se întâmplă lucrurille pentru cei care acolo s-au născut și au studiat, dar, pentru un român, cred că este mult mai dificil să asimileze informațiile din cadrul masterclassurilor de la Studio.

Ești genul de cântăreț care se încrede 100% în forțele proprii sau ai nevoie să te sfătuiești din când în când cu un coach?

Eu mă consult la ora actuală cu o pianistă de la Hamburg, dar, în perioada în care făceam parte din Studioul de Operă de la Berlin, am participat la multe masterclassuri susținute de Francisco Araiza, Deborah Polaski și alți profesori de canto cu renume în Statele Unite.

Consider că pentru a ieși pe scenă trebuie să fii sigur pe tine și pe ceea ce faci. Până la un moment dat este nevoie de o îndrumare, dar, de la un punct, aceasta trebuie să devină asemănătoare unui control periodic sau unei verificări tehnice.

Având în vedere numărul mare de români din studiourile și teatrele de operă din Germania și nu numai, cum sunt priviți cântăreții din țara noastră, în afara acesteia?

Toți cei ce află cu sunt român, îmi spun că au auzit despre prestigiul școlii românești de cânt și cunosc mulți cântăreți români. Cred că acesta este și motivul pentru care tot mai multe studiouri de operă din Germania organizează audiții în România.

Există diferențe între stilul de lucru al echipelor din România vs. cel a echipelor din străinătate? Este stilul de lucru occidental mai strict și mai organizat decât cel românesc?

Există oarecare diferențe în ceea ce privește disciplina și strictețea, dar consider că depinde foarte mult de cine coordonează repetițiile, pentru că și în România se întâmplă lucruri realizate la înalt nivel calitativ.

Care a fost primul tău rol semnificativ și care sunt rolurile-țel ale carierei tale? Câte dintre acestea ai reușit să „bifezi” până la acest moment? 

Primul meu rol important a fost Marele Inchizitor (Don Carlo de Giuseppe Verdi), pe care l-am interpretat la vârsta de 21 de ani, la Cluj. În timpul facultății, îmi doream să debutez în rolurile Don Giovanni, Leporello (Don Giovanni de W.A.Mozart), Figaro (Nunta lui Figaro de W.A.Mozart), Ramfis (Aida de Giseppe Verdi) și am reușit, iar cele pe care mi le doresc la acest moment și vor urma sunt Filippo II (Don Carlo de Giuseppe Verdi) și Mephisto (Faust de Charles Gounod).

Ce te așteaptă în decursul stagiunii care urmează? Vom mai avea ocazia să te ascultăm pe scene din țară în viitorul apropiat?

Majoritatea planurilor mele pentru stagiunea care urmează se vor desfășura la Hamburg, iar printre acestea se numără titluri precum Nunta lui Figaro, Tosca, Aida. Este în discuție și o colaborare cu Opera Națională Română din Cluj, dar încă este oficial. Voi debuta într-o operă care este în curs de scriere, care se numește Frankenstein și este compusă de Jan Dvorak.

Care sunt experiențele scenice marcante din cariera ta, atât din punct de vedere regizoral, cât și din punct de vedere al distribuției cu care ai urcat pe scenă?

În vestul Europei, regizorii mai mult din curajul și posibilitatea de a experimenta, iar acest lucru este perceput diferit de fiecare cântăreț în parte. Într-adevăr, se cere mai mult din partea cântăreților. De exemplu, în timpul ariei Se vuol ballare din opera Nunta lui Figaro, care nu este una tocmai facilă, regia impunea coregrafie, salturi dintr-un pat pe podea și o luptă cu spada între personaj și propria sa umbră (un actor costumat în negru). Scopul acestor schimbări este dinamizarea operei și consider că este benefic, atâta timp cât nu este dus la extrem.

În ceea ce privește colegii de scenă, am avut ocazia să particip la o producție a operei La Fanciulla del West alături de José Cura. Acesta m-a impresionat prin libertatea sa în exprimarea muzicală, o calitate rar întâlnită, și am avut foarte multe lucruri de învățat de la el, observându-l. De asemenea, foarte multe am avut de învățat de la George Gagnidze, un bariton georgian care l-a înlocuit pe maestrul Domingo într-un spectacol de la Hamburg și avut o interpretare de primă clasă mondială – este unul dintre baritonii mei preferați.

Deși nu am cântat alături de aceștia, artiști de la care am avut foarte multe lucruri de asimilat stând în preajma lor au fost Jonas Kaufmann, Placido Domingo, pe care l-am urmărit în Simone Boccanegra.

O experiență scenică de neuitat este cea în care am fost anunțat că trebuie să intru în scenă în locul unui coleg și să interpretez rolul Figaro din Nunta lui Figaro, cu doar 30 de minute înainte de spectacol (râde). Aveam o zi liberă, găteam când am primit un telefon de la unul dintre secretarii muzicali care mi-a dat vestea că cel care ar fi trebuit să urce pe scene în seara respectivă avea probleme de sănătate, iar medicii îi recomandaseră repaus. În următoarele 5 minute am pornit către teatru, am intrat la machiaj și perucherie, iar spectacolul a început cu o întârziere de doar 15 minute.

Care sunt așa-zisele chei ale succesului pentru un cântăreț de operă? Care este proporția între talent și ore întregi de studiu?

Primii pași pe acest drum îi facem cu talentul, dar munca reprezintă 90% din rezultatul final. Restul de 10% sunt împărțiți între talent și norocul de a întâlni oamenii care să te îndrume, așa cum eu i-am cunoscut pe Mircea Moisa, pe Constantin Nica, pe pianista Natalia Constantin – oameni care m-au ajutat și de la care am avut ce să învăț. Diferența dintre domeniul nostru și oricare altul este că studiul cântului pe o perioadă îndelungată, dar într-o direcție greșită este mult mai greu de corectat decât orice altceva, pentru că se formează reflexe.

5

You might also like

No Comments

Leave a Reply