De vorbă cu Giuseppe Sabbatini

Un alt interviu, de care sunt foarte mândră, se adaugă colecției Jurnalului de Soprană! Cine ar fi crezut că voi avea ocazia de a avea o frumoasă conversație și, mai mult decât atât, să public un interviu cu unul dintre cei mai mai cântăreți de operă și dirijori, Giuseppe Sabbatini? Pentru mine, răspunsul afirmativ al maestrului la invitația mea a fost neașteptat și mă declar onoară și mândră de ceea ce am realizat. Vă doresc lectură plăcută și sunt sigură că veți fi inspirați de acest mare, mare artist!

După cariera sa inițială de contrabasist, în cadrul căreia a primit postul de șef de partidă al Orchestrei Arenei di Verona la vârsta de 24 de ani, Giuseppe Sabbatini s-a devotat studiului cântului sub îndrumarea maestrei Silvana Ferraro, câștigând numeroase concursuri naționale și internaționale, precum concursul „A. Belli” de la Teatro Lirico Sperimentale din Spoleto (1987), unde a debutat în rolul Edgardo din Lucia di Lammermoor.

Pe parcursul carierei sale a pășit pe scena celor mai importante teatre și săli de concete din lume, de la La Scala di Milano la Metropolitan din New York, Suntory Hall din Tokyo, Carnegie Hall din New York, Opera Bastille din Paris, Covent Garden din London, Bolshoi din Moscow, Liceu din Barcelona și multe altele. A interpretat rolurile principale ale operelor IdomeneoMitridate și Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, L’Europa riconosciuta (la deschiderea stagiunii 2004 a La Scala, sub bagheta lui Riccardo Mutti) de Saltieri, Linda di Chamounix, La favorita, L’elisir d’amore, Anna Bolena, Maria Stuarda, Roberto Devereux și Lucrezia Borgia de Donizetti, I puritani, Rigoletto, La Traviata, Simon Boccanegra, Luisa Miller, Ballo in maschera și Falstaff de Verdi, La Boheme de Giacomo Puccini, Evgenij Onegin de Ceaikovski, Fra Diavolo de Auber. Pasiunea sa pentru muzica franceză l-a condus către titluri precum Guillaume Tell de Rossini, La fille du régiment și Dom Sébastien de Donizetti, Werther, Manon și Thaïs de Massenet, La damnation de Faust și Benvenuto Cellini de Berlioz, Les Contes d’Hoffmann și Orphée aux enfers de Offenbach, Les pêcheurs de perles de Bizet, Faust și Roméo et Juliette de Gounod. Din repertoriul muzicii sacre, oratoriului și muzicii de concert, a abordat titlurile: Misa în Si minor de Bach, Misa în Do minor de Mozart, Simfonia a IX-a de Beethoven, Misa în La bemol minor de Schubert, Messe solennelle de Berlioz, Stabat Mater și Messa Solenne de Rossini, Requiem de Donizetti, Berlioz, Verdi și Dvorak, Misa în Fa minor, no,3 de Bruckner. A participat la mai mult de 130 de recitaluri cu pian, orchestră și cor, atât singur, cât și alături de colegi de scenă.

A colaborat cu dirijori, precum Bartoletti, Bonynge, Campanella, Chailly, Chung, Davis, De Burgos, Delman, Gatti, Gavazzeni, Levine, Mehta, Muti, Nagano, Ozawa, Pappano, Plasson și cu cele mai prestigioase orchestre din lume: London Symphony, New York Philharmonic, Tokyo Symphony, Dresden Staatskapelle, Israel Philharmonic, London Philharmonic, Vienna Philharmonic, Chicago Symphony, Boston Symphony, Berlin Philharmoni, dar și cu regizorii Robert Carsen, Liliana Cavani, Hugo de Ana, Roberto De Simone, Nuria Espert, Alberto Fassini, Nicolas Joel, Dennis Krief, Robert Lepage, Jonathan Miller, Pier’Alli, Pierluigi Pizzi, Luca Ronconi, Pierluigi Samaritani, Jerome Savary, Andrei Serban, Graham Vick, Francesca Zambello și mulți alții.

Printre numeroasele sale întregistrări se numără: La maga Circe (Bongiovanni), Le maschere (Ricordi/Fonit Cetra), Simon Boccanegra (Capriccio), La Bohème (Ricordi/Emi), Don Giovanni (Chandos), Stabat Mater și Petite Messe Solennelle, antologie cu arii din repertoriul belcanto, o colecție de arii de Mozart (Capriccio) și un „Tribut pentru Verdi” (TDK). Guillaume Tell (Orfeo), La Grande Messe des Morts (Oehms) și Damnation de Faust de Berlioz (LSO Live). Pentru Decca a înregistrat, de asemenea, Mitridate, Re di Ponto și Thaïs. Pentru Dynamic, Luisa Miller și Lucia di Lammermoor.

Giuseppe Sabbatini a fost distins cu premii și titluri, precum «Björling» (1987), «Caruso» și «Lauri Volpi» (1990), Premiul Abbiati, Premiul criticilor pentru cel mai bun tenor al stagiunii, în rolul lui Lensky (1991) și «Schipa d’Oro» (1996), «Opera Award 1999» (premiul criticilor italieni pentru cel mai bun tenor al anului), «Pertile» (2003), «Premiul criticilor» în Japonia (2005), «Pentagramma d’oro» (2008), «Francesco Tamagno» (2010) și «ISO d’oro» în Graz (2011). În 2003 a devenit Kammersänger al Operei de Stat din Viena.

În ultimii ani, cariera de tenor a lui Giuseppe Sabbatini a fost înlocuită de cea de dirijor. Studiul contrapunctului și compoziției alături de maestrul Luciano Pelosi l-au condus către o activitate de succes de dirijor al l’Orchestra da Camera delle Marche, Kyoto Philharmonic Chamber Orchestra, Roma Sinfonietta, Virtuosi Italiani, l’Orchestra del Festival Puccini di Torre del Lago, l’Orchestra regionale dell’Emilia Romagna “Toscanini” di Parma, Philharmony of Poznan, Zagreb, Graz, Gran Canaria din Las Palmas și Piemonte, State Hermitage Orchestra, Kostantinovsky Orchestra, Symphonic Orchestra din San Petersburg, Bolshoi Theater Orchestra, Russian National Orchestra din Moscova, Orquestra do Theatro Sao Pedro din Sao Paulo, Brasile, Tokyo Symphony Orchestra, Tokyo Philharmonic, Taurida International Symphonic Orchestra din Sankt Petersburg.

A colaborat cu unele dintre cele mai mari nume din lumea operei: Berganza, Brownlee, Casolla, Cedolins, De Candia, Devia, D’Intino, Dvorsky, Expert, Guleghina, Martinucci, Marton, Meli, Nucci, Obraztsova, Praticò, Ricciarelli, Scandiuzzi, Servile, Theodossiou și alții. Maestrul Sabbatini susține și masterclassuri în cele mai importante școli, academii, conservatoare și universități de cânt din Italia și din lume(Aslico Milano, Scuola dell’Opera del Teatro Comunale din Bologna, Accademia Chigiana din Siena, Accademia “Elena Obraztsova” din Sankt Petersburg, Santa Cecilia din Roma, G.Verdi din Milano, A.Casella din L’Aquila, „Ottorino Respighi” din Latina, Suny Fredonia University din New York, Geidai din Tokyo, Aichi din Nagoya, Kunitachi din Tachinawa). Din noiembrie 2011, este Director de Studii și Șef al catedrei de Tehnică și Intepretare a Academiei de Operă din Suntory Hall din Tokyo.

Maestrul Sabbatini a fost invitat ca și președinte și membru al juriul al celor mai importante competiții de canto din lume, precum „Vox Artis” – Sibiu (septembrie 2014 – 2015), „Ottavio Ziino”- Roma (noiembrie 2011), „Maria Callas” – Sao Paulo din Brasile (april 2011), „Umberto Giordano” – Foggia (december 2010), „Giacinto Prandelli” – Brescia (februarie 2013 – 2014), „Fedora Barbieri” – Sankt Petersburg (iulie 2012), Ferruccio Tagliavini” – Graz (april 2012), „Elena Obraztsova” – Sankt Petersburg (september 2011), „Spiros Argiris” – Sarzana (iunie 2009, 2010, 2011)

În primul rând, doresc să vă mulțumesc, maestro, pentru amabilitatea de a realiza acest interviu – vă mărturisesc că este o onoare pentru mine. Am fost foarte impresionată de activitatea dvs. dirijorală încă de la prima repetiție generală a spectacolului I Puritani la care am avut ocazia să asist, iar admirația mea a crescut chiar și mai mult când am descoperit latura dvs. de cântăreț și de pedagog. Sunt sigură că ați câștigat admirația fiecărui iubitor de operă din Cluj în momentul în care le-ați făcut cunoștință cu muzica lui Bellini. Cum ați primit invitația de a dirija această capodoperă la Cluj și ce înseamnă pentru dvs. acest titlu, având în vedere că este unul dintre cele care făceau parte și din repertoriul dvs. de solist liric? 

În primul rând, îți mulțumesc pentru cuvintele adresate! Într-adevăr, am cântat I Puritani de Vincenzo Bellini în teatre foarte importante, alături de mari cântăreți – June Anderson, Dmitri Hvorostovsky, Robert Lloyd la debutul meu de la Londra, sub bagheta lui Daniele Gatti la Royal Opera House. Apoi, am cântat această lucrare sub bagheta maestrului Bruno Campanella, într-o distribuție în totalitate italiană din care au făcut parte Mirella Devia, Michele Pertusi și Roberto Servile. De asemenea, am cântat la Viena alături de Edita Gruberova, Roberto Scandiuzzi și Alvarez și într-un turneu în Japonia, la Bunka Kaikan al Teatrului din Bologna, în care distribuția era formată din Gruberova, Ildebrando d’Arcangelo și Leo Nucci. Am avut întotdeauna parteneri de scenă extraordinar și sunt foarte fericit din acest motiv! Am cântat această lucrare timp de 10 ani, iar apoi am renunțat pentru că I Puritani este o operă extrem de dificilă.

Îi mulțumesc lui Florin Estefan pentru invitația de a dirija I Puritani în Cluj! Ne-am cunoscut în anul 2015 la concursul de la Sibiu „Vox Artis”, unde a venit să înmâneze un premiu, am stat de vorbă și m-a invitat să dirijez această lucrare. El a vrut ca eu să lucrez cu tot ansamblul teatrului, cu orchestra, cu corul, cu soliștii pentru a le explica cum se cântă și cum se interpretează stilul belcanto. După cum știi, această producție a fost o premieră pentru România. Cred că s-a mai cântat în variantă concertantă, dar nu a fost pusă în scenă niciodată și sunt onorat să am ocazia să aduc în România un titlu atât de extraordinar, ultima operă a lui Bellini, care merită să fie oferită publicului cu tot ceea ce are de oferit.

Cum au decurs repetițiile pentru premiera spectacolului? Ce impresii v-a lăsat colaborarea cu ansamblul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și cum v-ați simțit înainte de ultima reprezentație din această stagiune a acestui spectacol? Ați fost mândru de rezultatul final?

Repetițiile propriu zise s-au desfășurat în lunile noiembrie și decembrie, dar în luna octombrie am început pregătirile în cadrul cărora am citit toată partitura cu orchestra, cu corul și cu soliștii. Nici unul dintre ei nu mai cântase înainte această lucrare, așa că am început lucrul de la zero. La jumătatea lunii noiembrie am început efectiv repetițiile, dar această lucrare nu este ușor de realizat, iar munca a fost enormă, deoarece colectivul nu a avut posibilitatea de a digera toate informațiile pe care eu le-am oferit. După cum ai observat chiar și la masterclass, voi românii aveți câteva probleme în legătură cu reproducerea limbii italiene, iar studiul pronunției a durat destul de mult timp și a fost destul de dificil. Pot să spun că lucrul cu ansamblul Opera Națională Română din Cluj a fost o experiență plăcută.

Corul a fost foarte entuziast, au înțeles foarte bine indicațiile mele, dar trebuie să lucreze la înțelegerea concepției și mentalității de ansamblu, pentru a obține unitatea de care este nevoie pentru a-și ridica nivelul. Au nevoie de o fundație puternică, bazată pe educație corală, pentru a se armoniza și a se uniformiza ca ansamblu. Coriștii au voci frumoase. Am avut ocazia de a-i asculta cântând pe unii dintre ei și solistic și am fost impresionat. Au un potențial imens, dar, repet, trebuie să lucreze ca un ansamblu.

Și despre orchestră se poate spune că are potențial. La început, am fost dur cu ei, iar apoi i-am lăsat liberi, pentru că au înțeles viziunea mea asupra muzicii. Au răspuns foarte bine la tot ceea ce le-am spus. Există partide, bineînțeles, despre care, deși nu le voi numi, voi spune că ar putea fi cu mult îmbunătățite. Deși am avut foarte puține zile de repetiție în lunile februarie și martie, consider că cel mai bun spectacol, în ceea ce privește orchestra, a fost cel de pe 1 martie. Atunci când lucrăm împreună îmi răspund, fiecare cu personalitatea și instrumentul său, care nu este întotdeauna dintre cele mai bune, dar se implică, iar astfel, calitatea se îmbunătățește. Din toată producția, cea mai mare satisfacție a venit din partea orchestrei, cel puțin pentru mine, ca dirijor. Având în vedere toate schimbările în bine din timpul procesului de lucru, la final, ei s-au apropiat cel mai mult de viziunea mea asupra a I Puritani.

Ați lucrat, de asemenea, cu studenții Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Am asistat la masterclass-ul dvs. și trebuie să recunosc că sfaturile date au fost mai mult decât folositoare pentru fiecare dintre ei. Ce părere aveți despre această generație de cântăreți? Care sunt sfaturile cu care ați dori să rămână în suflet și în minte după sesiunea de lucru alături de dvs.?

Da, am realizat acest masterclass și am fost foarte fericit să primesc această invitație. Am constat și aici schimbarea de mentalitate care există peste tot în lume, care face ca studiul cântului să fie unul mai puțin aprofundat, dar nu este vina profesorilor, ci este vina societății. Sunt programe ministeriale care trebuie respectate și sunt, probabil, realizate de persoane care nu cunosc foarte bine muzica. De exemplu, este imposibil ca studenții să cânte Mozart în primii ani de studiu, pentru că Mozart este unul dintre cei mai complecși compozitori în ceea ce privește tehnica. Limbile străine, precum engleză, italiană, germană, franceză ar trebui să fie studiate cu mai multă atenție și ar trebui să existe profesori de limbă. Studenții trebuie să cunoască foarte bine semnificația textului, pentru că deși nu suntem instrumentiști, trebuie să tratăm vocea ca un instrument, dar avem suportul și ajutorul, dar și povara cuvintelor. Trebuie să cunoaștem textul, fiecare virgulă, fiecare pauză, sunet și cuvânt să fie colorat cu adevărata sa semnificație. Tinerii se mulțumesc să cânte doar notele, uneori nici acestea executate cum ar trebui. Această problemă apare peste tot în lume. Cu fiecare an, se pierde acea aprofundare a studiului tehnic. În ziua de astăzi, la intrarea în Conservator se studiază deja repertoriu. Trebuie să se ofere mai mult timp studiului tehnicii pentru a-și cunoaște propriul instrument, propria voce și pentru a o egaliza, pentru a aduce toate sunetele la același nivel calitativ. Apoi, vine interpretarea. În primul rând, trebuie să învețe să cânte „pe aer”, să susțină bine sunetul, trebuie să găsească pozițiile vocale potrivite, să știe cum se respiră. Aceste informații de bază sunt cele mai importante pentru a putea înfrunta apoi tot discursul interpretativ.

Nivelul interpretativ este simplist. Prin simplist mă refer la o interpretare în care se vede clar că mișcările care se fac sunt copiate de la alții. Voi aveți Youtube, noi trebuia să găsim noi modalități de exprimare și să lucrăm pe personaje.

Sunt studenți care nu sunt nici talente interpretative și nici vocale, dar este nevoie de banii în universități, iar acest lucru se întâmplă, din păcate, și în Italia. Nu se gândește nimeni la faptul că acești tineri trebuie să știe să cânte, să aibă calitățile necesare acestei meserii. Sunt, de cele mai multe ori, acceptați pentru că plătesc taxele de școlarizare, primesc o diplomă și merg să predea canto.

A fost o experiență frumoasă. Am întâlnit tineri simpatici și amuzanți, dar care trebuie să lucraze mult.

Așteptați cu nerăbdare să vă întoarceți în România? Aveți și alte planuri viitoare în ceea ce privește țara noastră, precum alte spectacole sau masterclass-uri? 

Da, lucrăm cu teatrul pentru o nouă producție. Nu voi spune titlul, pentru că mi s-a spus că în România există probleme mari în ceea ce privește bugetul pe care îl primesc teatrele. Se oferă mai puține fonduri culturii, iar acest lucru reprezintă moartea civilizației și a sentimentului de apartenență la un popor. Cultura este importante pentru a sensibiliza sufletele și pentru a creea cetățeni mai buni, pentru a le atinge sufletul… Unde nu este cultură, este o tragedie!

Sper că managerii teatrelor vor reuși să găsească sponsori care să ajute la realizarea acestor elemente importante pentru sociteta. În ceea ce privește Academia, am auzit că au fost foarte încântați de masterclass și au dori să repete experiența – voi veni cu drag dacă acest lucru va fi posibil!

În calitate de cântăreț, ați avut o rutină în învățarea unui nou rol sau obiceiuri anume care vă ajutau să fiți în cea mai bună formă în ziua unui spectacol? Credeți că sunt eficiente aceste ritualuri sau în cântatul corect și performant este doar vorba despre tehnică și pregătirea temeinică de dinaintea spectacolului?

Sunt, bineînțeles, de părere că tehnica și o pregătire temeinică sunt foarte importante și de bază. Pot să spun că aveam un ritual de pregătire strict, încercam să evit, cum îi sfătuiesc și pe studenții mei, să mănânc ciocolata sau roșii sau să beau cafea înainte de a cânta, pentru că creează aciditate. Încercam să dorm mult, să mă trezesc târziu și să mănânc ceva lejer la prânz și să-mi încălzesc bine vocea.

În dimineața spectacolului, făceam, de exemplu, exerciții de respirație aprofundate, vocalize, încălzindu-mi vocea lent, calm, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să fiu în cea mai bună formă a mea când ajungeam la teatru.

Ați fost din totdeauna pasionat de dirijat sau ați deprins această pasiune în timpul carierei dvs de cântăreț? Când a fost momentul când ați știut că trebuie să vă schimbați „rolul” în cadrul spectacolului din cel de cântăreț în cel de dirijor și, dacă doriți să ne mărturisiți, de ce?

Pasiunea mea a fost dintotdeauna dirijatul. Nimeni nu mă crede, dar eu am devenit cântăreț ca o scurtătură în a deveni dirijor și poate că te întrebi: „A făcut o carieră atât de importantă doar pentru a deveni dirijor?!” Da, pentru că eu eram contrabasist și studiam compoziția, armonia pentru a deveni dirijor, dar am decis că iubesc mai mult instrumentul. Am cântat în orchestre foarte importante. La 24 de ani eram prim contrabasist la Arena di Verona și tot ce am făcut am făcut cu multă conștinciozitate. Când am decis că vreau să devin dirijor nu aveam nici cunoștințele și nici posibilitatea de a-mi finanța studiile în această direcție, așa că mi-am făcut un plan: devin un cântăreț faimos și cunoscut ca un muzician pregătit și sensibil, ca dirijorii și directorii artistici ai teatrelor să-mi dea posibilitatea de a dirija. Nu știam că Domingo parcursese același drum. Credeam că este ideea mea, iar ulterior am aflat că Placido începuse să dirijeze încă din perioada în care eu eram student, iar el era un cântăreț cu o carieră uimitoare. Am hotărât să devin dirijor când eram în orchestră, iar apoi am început să studiez cântul. În ultimii 7-8 ani ai carierei mele de tenor, în timp ce cântam în cele mai importante teatre din lume, luam lecții de armonie, contrapunct și fugă, compoziție pe care le trimiteam, mulțumită programului de computer Finale, profesorului meu, care mi le corecta. Când ajungeam la Roma, mergeam la cursuri de câte 3-5 ore, iar apoi plecam din nou la Viena, Londra, New York, La Scala din Milano, unde am cântat foarte mult, la Paris și așa mai departe. Am hotărât că voi cânta timp de 20 de ani. Am debutat în 1987, am întrerupt cariera în 2007 și am început să dirijez. Iată că au trecut deja 10 ani de când dirijez! Nu am vrut să mă retrag pentru că nu mai puteam să cânt, ci am vrut să-mi închei cariera cât încă vocea mea era în formă și pentru că am decis să fac acest parcurs: 20 de ani de carieră, pe care aș fi încheiat-o la orice nivel aș fi ajuns. Aveam pregătite deja concertele de final de cariera la Spoleto, acolo unde m-am născut ca artist și am debutat ca și câștigător de concurs, la Viena și Tokyo, unde am cântat foarte mult de-a lungul timpului, și un concert la Scala, care, alături de Viena, a fost cel mai important teatru pentru mine. Având probleme de sănătate o perioadă mai îndelungată, nu am reușit să-mi revin la timp din punct de vedere vocal, așa că am renunțat la aceste concerte. Am avut doar o scurtă apariție de 14 minute, fiind maestru îndrumător pentru Nino Rota la Academia Iggiana în 2010, alături de Raina Kabaivanska. Pot spune că am întrerupt cariera peste noapte, tocmai pentru că alesesem să mă retrag chiar pe 12 septembrie 2007, când s-ar fi împlinit cei 20 de ani de carieră. M-am retras puțin mai târziu pentru a avea ocazia de a cânta alături de Berliner Philharmoniker în 2008, iar acum sunt fericit că visul meu a devenit realitate: dirijez! Toate dorințele mele au devenit realitate și mă declar un om fericit, privilegiat și mulțumit!

 

în mai 2007, iar acum sunt fericit pentru că visul vieții mele s-a împlinit, dirijez. Mi-am dus la îndeplinire toate visurile mele și mă pot declara un om privilegiat, norocos, fericit și realizat.

Există o oarecare diferență între cântărețul Giuseppe Sabbatini și dirijorul Giuseppe Sabbatini? Priviți lucrarea muzicală diferit acum că nu aveți doar responsabilitatea unui singur rol, ci a întregii reprezentații?

Pot să spun că dirijorul Giuseppe Sabbatini și cântărețul Giuseppe Sabbatini sunt absolut aceeași persoană. Dragostea mea pentru muzica este neschimbată. Mă uit la fiecare lucrare în detaliu. Înainte, nu aveam cunoștințele necesare pentru a analiza o operă. Am fost un cântăreț care cunoștea foarte bine partitura, chiar și părțile partenerilor de scenă, știam ce se întâmplă în jurul meu, în jurul personajului meu și chiar și în jurul celorlalte personaje. Când mă pregăteam de interpretarea unui rol, citeam despre respectiva perioadă istorică, despre locația în care acțiunea avea loc, despre filosofia, cultura, pictura, sculptura, poezia, teatrul și tot ceea ce putea să fie în legătură cu opera pe care o interpretam, cu personajul meu. Astfel, pot să afirm că am fost întotdeauna un artist care a intrat destul de adânc în pielea personajului și, bineînțeles, acum am cunoștințe mult mai ample – trebuie să cunosc părțile tuturor soliștilor și cele ale orchestrei. Sunt norocos că reușesc să mă pregătesc în așa fel încât, atunci când lipsește instrument, pot să cânt eu partea respectivă, fie că este vorba despre tubă, vioara a II-a, clarinetul II – nu contează. Cânt tot ceea ce este nevoie, cânt pentru că este meseria mea. Diferența majoră este faptul că atunci când ești cântăreț, publicul este în fața ta, deci primești energie partea anterioară a corpului, în față. Când am început să dirijez, energia publicului m-a lovit în partea posterioară a trupului. Este o senzație diferită. Am mai puțin contact cu publicul și mai mult cu materialul muzical. Dirijorul are responsabilitatea de a coordona, de a asambla, de a controla, de a face spectacolul unitar. În timp ce, din postura de cântăreț, responsabilitatea ta este doar interpretarea personajului tău, din postura de dirijor nu pot corecta intonația viorilor, de exemplu. Nu am ce să fac dacă orchestra cântă alte note sau dacă un corist intră mai repede pentru că se uita în altă parte. Este, deci, vorba despre o responsabilitate diferită. Pot să greșesc, dar nu va fi la fel de grav ca un sunet urât sau un chix al unui cântăreț. Deși dirijorul trebuie să fie mai pregătit decât întregul ansamblu, greșelile sale pot fi salvate. Unui cântăreț nu i se cere o astfel de pregătit, dar greșelile sale sunt plătite mai mult decât ale oricui.

Apropo, este „I Puritani” prima experiență pe care ați avut-o cu o operă din România? Ne puteți povesti ce alte ocazii de a lucra cu artiști români sau de câte ori ați vizitat România înainte de experiența „I Puritani”?

Experiența cu I Puritani nu a fost prima experiență în România. Eu am fost timp de 3 ani președintele juriului la Concursul „Vox Artis” de la Sibiu, organizat de profesorul Theodore Coresi, de la care am primit invitația. Acolo, am cunoscut orchestra Filarmonicii, pe care am dirijat-o anul trecut interpretând un program în totalitate italian. Am fost foarte mândru de faptul că au acceptat această propunere a mea. În prima parte a concertului de pe 18 februarie, au fost interpretate „Anotimpurile” de Vivaldi, iar în cea de a doua, am dirijat cele două poeme simfonice de Respighi, „Fontane di Roma” și „Pini di Roma”, pentru că eu sunt din Roma și țin mult să duc Roma peste tot în lume. A fost, deci, un concert italian, chiar roman în cea de a doua parte. În ceea ce privește artiștii români, am avut ocazia să cânt alături de Angela Gheorghiu, Leontina Văduva, pe care o iubesc ca artistă, la fel ca și pe Ileana Cotrubaș. Am cântat alături de mulți cântăreți români, am dirijat orchestra Filarmonicii din Sibiu și orchestra Operei din Cluj, unde mi-ar plăcea să am ocazia, bineînțeles, să dirijez și un concert simfonic. Aș fi foarte fericit să am o colaborare cu Filarmonica, pentru a continua aceast concept de concerte cu muzică italiană, dar și pentru alte proiecte.

Ca și cântăreț de operă ați cucerit cele mai mari scene a care cineva poate visa, iar repertoriul dvs. este uimitor. Cariera dvs. de dirijor este, de asemenea, fructuoasă. Este ceva ce Giuseppe Sabbatini nu a realizat încă? Pare că ați făcut tot ce se putea face atât ca și cântăreț, cât și ca și dirijor.

Este un lucru foarte frumos ceea ce îmi spui! Pot să spun că, înainte de aceste două cariere, a mai existat una în care am fost la fel de serios și în care am avut, deci, multe satisfacții, cea de contrabasist. La 24 de ani am devenit prim contrabasist la Arena di Verona, pentru că am luat o audiție care mi-a adus un contract pentru stagiunea din vara anului 1981 și o parte din cea de iarnă. Sunt, deci, foarte încântat de faptul că atunci când am pornit pe un drum, am reușit să ajung aproape de topul acelui drum.

Agenții caută artiști cât mai tineri, dar eu consider că un dirijor de orchestră trebuie să aibă un parcurs până să poată să spună anumite lucruri. Nu cred că un băiat de 20-25 de ani poate, deși cunosc tineri dirijori buni, să lucreze pe concepții filozofice, muzicale, artistice, de viață, cum puteam face noi, cu o anumită vârstă, experiență, pentru că în operă este vorba despre sentimente, emoții, durere, bucurii, lucruri despre care un tânăr poate să vorbească doar din cărți, neavând ocazia să le fi trăit. Astfel, am făcut trei cariere, ca și contrabasist, ajungând să fac concerte solistice, ceea ce m-a făcut foarte fericit, ca și cântăreț, performanțele mele fiind cunoscute, iar apoi ca și dirijor, domeniu în care mă dezvolt în acest moment și în care nu pretind să ajung la aceleași rezultate, succes sau popularitate pe care le-am avut ca și solist liric, pentru că nu mai sunt un copil, nu mai am mulți ani de înainte mea, dar de care vreau, cu siguranță, să mă bucur. Vreau să fac muzică pentru că asta iubesc să fac, nu pentru bani. Fac muzică pentru că îmi aduce satisfacție și, în același timp, mă hrănește, mă face să trăiesc, îmi dă energie. După cum ai putut observa la masterclass, eu mă implic foarte mult de fiecare dată când intru în contact cu muzica, dar am și norocul de a primi foarte mult. Prietenii mă întreabă de unde am atât de multă energie, iar eu le răspund că iubesc muzica și ea îmi oferă această energie.

Sunteți, de asemenea, și profesor. Cum ați descoperit că aveți acest dar de a transmite informații celorlalți și când ați început să predați? Ce credeți despre școala de cânt clujeană, având în vedere faptul că mulți cântăreți internaționali au absolvit instituția noastră?

Da, sunt, de asemenea, și profesor și am predat câte puțin peste tot în lume. Sunt directorul artistic al Academiei de Operă de la Suntory Hall, Tokyo și directorul artistic al unei fundații nonprofit din Sofia care produce muzică pentru copii, „Fondazione MUSA”. Sunt șeful cadrei de canto al unei academii private din Roma, care se numește AIMART (Academia Internazionale Musica e Arte), unde predau canto. Predau și lecții în particular și masterclassuri în toată lumea. Am început să predau destul de recent – acum 10 ani – de când mi-am încheiat cariera de cântăreț. Înainte de asta, ascultam câțiva tineri din când în când, le urmăream evoluția și le recomandam profesori în care aveam încredere, dar nu predam în adevăratul sens al cuvântului. Am dat sfaturi unde mi s-au cerut, mai ales la Academa Santory Hall, al cărui membru fondator sunt. De când am fondat Academia, mi-am început activitatea pedagogică și am fost timp de șașe ani directorul didactic al acestei instituții, unde merg de trei ori în fiecare an și, timp de 10 zile, predau cursuri intensive. Profesorii care fac parte din echipa mea de acolo sunt toți profesori ai unor universități de prestigiu din Japonia.

Am început să predau canto pentru că eu consider că experiența pe care o am dobândit-o pe scenele din întreaga lume trebuie să fie împărtășită cu tinerii, cu noile generații, iar ei vor decidă ce vor face cu ea. În acest moment, societatea se mișcă mult mai rapid și există multe lucruri care pe vremea mea nu existau, deci, pe de-o parte, multe lucruri s-au simplificat și, pe de altă parte, sunt mai complicate. De exemplu, dacă debutezi într-un orășel mic din România, a doua zi poți fi pe Youtube.

În ceea ce privește studenții de la Academia de Muzică din Cluj, după cum am mai spus și mai devreme, au auzit câteva voci frumoase – nu foarte multe. Am observat că profesorii care au asistat la masterclass erau foarte entuziasmați, au fost de acord cu ideile mele și cu ceea ce îi învățam pe studenții lor. A fost o experiență deosebită, pentru că am văzut zâmbetul colegilor, care, de obicei, peste tot în lume mă privesc mai încruntat, considerând că doar ei dețin adevărul absolut. Profesorii din Cluj sunt foarte simpatici – și aș dori să-l menționez, în special, pe Marius Vlad Budoiu, un prieten drag mie. Sper că după „tratamentul Sabbatini”, studenții de la Cluj au înțeles sau, cel puțin, au ascultat altă părere decât cea a profesorilor lor. Poate că și pentru profesori a fost un beneficiu acest masterclass, pentru că ceea ce eu am predat este similar cu ceea ce ei predau și, astfel, tinerii, ascult auzind aceleași lucruri spuse din partea altcuiva, se vor încredere și mai mult în ceea ce le spun profesorii lor.

1

You might also like

No Comments

Leave a Reply