De vorbă cu Lilla Lee

Am auzit câte ceva despre ea atunci când a fost invitată pentru prima dată în România, mai exact la Opera din Iași, pentru o reprezentație de Tosca. A fost prima Tosca asiatică pe care am văzut-o și ascultat-o vreodată și am fost fascinată. Cu puțin timp în urmă, s-a întors în România, de această dată la București, ca Abigaille în Nabucco al lui Verdi, iar acum, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Putem spune că noi suntem cei cu adevărat privilegiați, pentru că avem ocazia să o ascultăm pe „adevărata Turandot”, așa cum se auto-intitulează cea cu care am avut onoarea de a sta de vorbă, și… nu o pot contrazice. Curiozitatea și cuvintele de laudă pe care le-am auzit m-au împins să mă infiltrez la repetiții și, spre norocul meu, am ajuns chiar în momentul în care aria In questa reggia începea. Breathless, speechless… HUUUGE VOICE! Vă invit diseară la operă să vă convingeți, iar până atunci, lectură plăcută! Ladies and gentlemen, Turandooot! Oh, sorry… LILLA LEE! 

Soprana Lilla Lee este originară din Coreea din Sud, însă a absolut studiile universitare pe teritoriul european, la Conservatorio di Musica „Giuseppe Verdi” din Milano, Conservatorio „Guido Cantelli” din Novara, la Școala de operă din cadrul Academiei „Arturo Toscanini” din Parma și la Instituto Superiore di Studi Musicali „O. Vecchi – A. Tonelli” din Mondena, cu Raina Kabaivanska. S-a bucurat, de asemenea, de îndrumarea lui Bonaldo Giaiotti și a lui Ernesto Veronelli.

A obținut premii la numeroase competiții internaționale: Premiul I și Premiul Publicuui la Internation Opera Competition „Giovanni Marinelli – Aureliano Pertile”, Premiul al II-lea în cadrul Concursului Internațional de canto „Spiros Argiris” de la Sarzana, Premiul I la Concursul Internațional „Iris Adami Corradentti” din Padova etc.

După debutul în rolul Turandot (Turandot, Giacomo Puccini) la OperaLombardia (2008, în cadrul AsLiCo – Associazione Lirica Concertistica Italiana), Lilla Lee a interpretat roluri importante pe scenele unor mari teatre de operă precum Teatro La Fenice din Veneția, Arena di Verona, Teatro Grande di Brescia, Teatro Fraschini (Pavia), Teatro Sociale (Como), Teatr Wielki Opera Narodowa (Teatrul Mare din Varșovia), Teatrul Antic al Operei de Stat din Plovdiv (Bulgaria), Opera de Stat din Ankara, Opera Națională București, Seoul Art Center, Cankarjev Dom din Ljubljana etc.

Pe parcursul anului 2017, Lilla Lee a avut apariții în rolurilor Tosca (Tosca, Giacomo Puccini) la Teatro Filarmonico din Verona, Abigaille (Nabucco, Giuseppe Verdi) și Aida (Aida, Giuseppe Verdi) la Opera Națională București și Turandot pe scena Teatrului Antic al Teatrului de Stat din Plovdiv (Bulgaria).

Bine ați revenit în România! Știu că ați cântat la București, Iași, iar acum suntem onorați să vă ascultăm la Cluj. Este prima dată când cântați la Opera Națională Română din Cluj? Cum vă simțit aici, alături de această echipă de pe scenă și din spatele acesteia? Nu vă voi întreba cum vă simțiți în acest rol, pentru că răspunsul este evident. 

Bungăsit! Da, am fost invitată la Iași anul trecut, cu rolul Tosca, iar apoi, anul acesta, la București pentru Abigaille. Este prima mea colaborare cu Opera din Cluj și mă simt foarte bine aici, mă simt apreciată. Colegii mei de scenă sunt foarte calzi și prietenoși, ca o familie. Într-adevăr, Turandot este rolul meu preferat. Simt că sunt adevărata Turandot (râde). Am debutat cu acest rol, a fost primul meu rol ca soprană și cred că începutul carierei își pune amprenta foarte puternic asupra oricărui artist. Mă simt extrem de bine în acest rol, atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere teatral.

Care sunt rolurile care l-ar urma, din aceste puncte de vedere, dacă ar fi să facem un top 5?

Mă simt, de asemenea, foarte bine în Manon Lescaut (Puccini), Maddalena din Andrea Chénier de Giordano. dar și în Un ballo in maschera (Giuseppe Verdi) și, mai ales, în Lady Macbeth. Însă, libretul acestei opere este foarte, foarte dramatic și copleșitor pentru mine. Am avut șansa de a interpreta acest rol, dar voi mai aștepta puțin timp pentru a începe să îl cânt în mod regulat.

Cum v-ați descoperit talentul muzical, vocea? Care au fost primii dvs. pași către scena de operă și cine sunt oamenii care v-au influențat marcant cariera?

Când eram mică, urmăream la TV concursuri de talente pentru copii și voiam să particip și eu. Mama mea nu mi-a permis acest lucru, pentru că ea considera că este prea mult pentru o fetiță atât de mică să facă cunoștință cu faimă, să se simtă divă. Ea a dorit ca eu să cresc, să am discernământul alegerii de a merge sau nu pe acest drum. Primele mele lecții de canto au început în școala gimnazială. Am cântat de foarte multe ori în biserici catolice din Coreea, în mise, și tot mai multă lume îmi remarca talentul, iar eu mă simțeam foarte bine pe scenă. Astfel, mama mea a trebuit să accepte faptul că acesta este vocația mea. Am continuat lecțiile de canto în perioada liceului, iar apoi, am fost admisă la universitate în Coreea, dar am întrerupt studiile în cel de-al treilea an, pentru a mă muta în Milano, Italia, unde am absolvit Conservatorul. Până la acel moment mi se spusese că sunt mezzosoprană și mă simțeam mezzosoprană. După finalizarea studiilor universitare, l-am întâlnit pe marele bas Bonaldo Giaiotti, cel care mi-a spus „Nu, tu ești soprană!”. Ne-am cam certat (râde), dar pe parcursul celor doi ani în care am studiat sub îndrumarea sa, am început să-l cred (râde)! Din fericire, nu am apucat să cânt roluri mari ca mezzosoprană, pentru că eram foarte tânără, ceea ce a fost un noroc pentru mine, deoarece mi-ar fi fost mult mai greu să schimb macazul.

Cât despre cei care sunt responsabili pentru ceea ce eu sunt, din punct de vedere artistic, astăzi, aceștia sunt: în primul rând, maestrul Bonaldo Giaiotti, care mi-a deschis ochii către ceea ce vocea mea este, de fapt, și anume nu mezzosoprană, ci soprană. În al doilea rând, maestra Raina Kabaivanska, cu care am lucrat pentru Manon Lescaut la Teatro La Fenice, dar și maestrului Ernesto Veronelli, care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc tehnica vocală, astfel încât, chiar și atunci când răcesc sau am probleme de sănătate să pot urca pe scenă. De asemenea, el mă încurajează și-mi dă foarte multă energie pozitivă. Îmi spune întotdeauna: „Nu te da bătută, Lilla! Poți trece și peste asta. Ai fost născută pentru a cânta și pentru a-ți valorifica darul primit de la Dumnezeu. Crezi în tine și în talentul tău!”. Tehnica vocală este foarte importantă. Cu o tehnică vocală temeinică, poți să rezolvi orice problemă, poți să faci parte din orice producție, indiferent de regie sau de cerințele dirijorilor și, în special, poți să te dezvolți. Astfel, cu fiecare arie, cu fiecare duet, te încălzești și poți cânta mai mult și mai mult în continuare – cu o tehnică vocală bună, nu ai limite!

Aveți o fiică de aproape 6 ani. Cum percepe ea și soțul dvs. faptul că sunteți cântăreață de operă? Își dorește să vă calce pe urme? Cum reușiti să împăcați partea familială cu cea profesională?

Este foarte dificil să le împac pe cele două – cariera și familia -, dar eu îmi decid prioritățile. Soțul meu adoră operă, iar fiicei mele deja îi place foarte tare să cânte și face parte din corul de copii al operei. A participat chiar și la câteva producții de Turandot. Mă admiră foarte tare și poate că-mi va urma pașii, deși este o meserie foarte dificilă. O voi lăsa pe ea să decidă.

Care sunt planurile dvs pentru continuarea stagiunii acesteia, în ceea ce privește angajamentele viitoare? Urmărind parcursul dvs. artistic, pare că vă simțiți mult mai bine pe scenele din Europa, unde a început și s-a dezvoltat cariera dvs. Este aici publicul mai cald decât cel din Asia? 

Sper că mă voi întoarce și în România, dar, până atunci, voi colabora cu Opera din Dubai pentru Aida, cu Opera din Varșovia, voi avea câteva angajamente și în Coreea. Sunt în discuții pentru sezonul de vară de la Torre del Lago și aștept confirmarea. Publicul este la fel de cald, atât în Europa, cât și în Coreea, dar mă simt mult mai bine în Europa. Spiritul meu este foarte libertin, încă de mică. Iubesc țara mea, dar nu simt că fac parte din acea cultură. Aici, în Europa, am avut șansa de face parte din produțiile unor teatre importante, precum cel din Veneția, Verona… Cu siguranță în Italia este cel mai avizat public de operă, pentru că acolo a luat naștere acest gen. Am avut întotdeauna recenzii bune acolo, dar publicul din estul Europei mă apreciază mult mai mult. Publicul italian este foarte critic și foarte încrezut (râde).

O întrebare pe care o pun tuturor artiștilor ajunși la o anumită maturitate a carierei este: ce sfaturi ați da acum, după ce ați acumulat experiența scenei, tinerilor care fac primii pași către vocația de artist liric?

În primul rând, trebuie să crezi în Dumnezeu! Drumul unui artist este foarte dificil. Există foarte multă invidie, mulți care te vor critica, care vor pune presiune asupra ta și vor dori să-ți ghideze pașii. Doar Dumnezeu poate decide ce se va întâmpla cu viața ta. În al doilea rând, trebuie să conștientizezi talentul tău, darul pe care l-ai primit și să ai încredere în acesta. Nu renunța pentru nimeni și nimic! Bineînțeles, fiecare dintre noi are un profesor care îi dă sfaturi și pot fi folositoare, dar noi trebuie să luăm propriile decizii. De exemplu, Caruso, care provenea dintr-o familie săracă, avea doar sprijinul mamei sale, care era menajeră. Aceasta a descoperit pasiunea fiului său pentru operă și l-a îndrumat către un profesor de canto. Primul său profesor i-a spus că el nu va face carieră, că are o voce prea mică pentru a cânta operă și că oricum statutul său social nu-i va permite să facă performanță în acest domeniu. Pasiunea lui Caruso a fost, din fericire, mai mare decât importanța pe care a dat-o cuvintelor dezcurajatoare ale profesorului său. El a început să învețe să cânte în biserica, nu s-a dat bătut și a devenit o legendă. Nu te da niciodată bătut –  este foarte important! Lasă-te ghidat de pasiunea ta pentru scenă și, pas cu pas, vei ajunge unde-ți dorești! Am văzut foarte mulți cântăreți care, fără date naturale excepționale, au ajuns să fie foarte buni prin muncă, răbdare și perseverență.

Și eu sunt într-o permanentă învățare. Mă sfătuiesc cu maestrul meu, îi trimit în permanență înregistrări sau îi cânt vocalize prin telefon, uneori chiar din camere de hotel (râde). El mă ascultă și-mi spune ce se mai poate îmbunătăți. Relaxarea este și ea necesară pentru voce, dar studiul trebuie făcut cel puțin de două ori pe săptămână.

1

You might also like

No Comments

Leave a Reply