Absolvire #cinearficrezut

Am absolvit. #Cinearficrezut, mă întreb încă de când a început sesiuna premergătoare licenței, iar răspunsul a venit de la un soi de voce interioară care a luat naștere în momentul în care am colindat alături de promoția 2019 întreaga clădire plină de amintiri a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, cântând eroic, mai ceva decât Triumfalul din Aida lui Verdi, celebrul Gaudeamus, în drumul nostru spre ultimul curs, cel de suflet. Cine ar fi crezut? Cei care ne-au primit în sălile de curs cu dorința de a ne oferi, de a ne ghida pașii prin necunoscutul fiecărei specializări, aleasă de fiecare dintre noi în mai multă sau mai puțină cunoștință de cauză. Au trecut 4 ani de când, dezamăgită că planul meu inițial nu a fost dus la îndeplinire, dădeam admitere la prima specializare pe care am pus degetul în broșura Academiei – Muzicologia. “Ce-o fi asta?”, mă întrebam. Acum știu mai bine decât oricând de ce lucrurile au fost menite să se întâmple așa și sunt recunoscătoare universului pentru aceste “furtuni” care curăță drumul de uscăciuni și ne dau prospețime în gânduri și crezuri.

Odată cu Cursul de Suflet am descoperit o nouă latură a celor pe care i-am cunoscut inițial la catedră, împărtășindu-ne regulile unora dintre cele mai matematice laturi ale muzicii, teoria și formele muzicale, iar aici mă refer la cei pe care cele două facultăți din cadrul Academiei Naționale din Muzică i-au ales ca profesori de suflet, lect. univ. dr. Lucian Ghișa și conf. univ. dr. Cristian Bence-Muk. Într-o analogie perfectă cu principiile de formă, respectiv cu cele de teorie, și cu mult simț al umorului de cea mai înaltă calitate, dragii noștri profesori ne-au reaminti că în viață, asemenea principiului stroficității, de cele mai multe ori, o poziție de conducere sau una în aparență superioară celorlalți este doar una conjuncturală și temporară și nu ne face cu nimic mai speciali decât ceilalți din jurul nostru. De asemenea, conform principiului alternanței, pe parcursul vieții noastre vom avea parte de episoade dificile, dar refrenul, starea de bine, de echilibru și de armonie, nu va întârzia să apară după fiecare dintre aceastea. Principiul variațional este cel care are la bază o temă, potențialul de bază al fiecăruia dintre noi, de obicei simplă, dar frumoasă, care pe parcursul variațiunilor capătă noi valențe nebănuite. Asemenea, și noi trebuie să valorificăm tot ceea ce suntem întru desăvârșire. Cât despre forma de sonată, conf. univ. dr. Bence-Muk ne spune: Tema I este considerată tema masculină, în timp ce tema a II-a este considerată tema feminină. În Expoziție, cele două teme sunt în conflict tonal – ca în viață. În Repriză, cele două teme se „împacă”, avem un happy-end – poate ca în viață. Însă, în repriza formei de sonată, învingătoare este tema I, tema masculină – asta nu e ca în viață! Nici să nu încercați să aplicați acest principiu în viață!… Fără îndoială, cel mai frumos discurs pe care l-am ascultat vreodată! N-aș fi crezut că formele muzicale pot fi aplicate atât de frumos în viață. Vă mulțumim!

Am avut cea mai frumoasă (și lungăăă) Festivitate de Absolvire, pentru care trebuie să mulțumim Asociației Studenților Academiei de Muzică, conduși cu mult entuziasm și energie pozitivă de Irina Naneș! Deși ne-a fost tare cald și am suferit niște dureri de picioare greu de descris în cuvinte, nimic nu se compară cu momentul strigării catalogului. N-aș fi crezut că mă voi emoționa, dar… For the first time in a while, ne-am simțit un întreg. La același sentiment, țipam simultan în interiorul nostru We finally did it!, deși greul abia după a început – după banchet, mai exact… Așadar, banchetul de absolvire. Greu de descris. Cred că niciodată n-am simțit că sărbătoresc ceva ce merită într-atât de tare sărbătorit. Nu știu dacă înțelegeți ce spun. Deși nu în cea mai bună formă de sănătate la acel moment, m-am bucurat nespus de faptul că s-au adunat cumva aproape toți colegii mei la un loc, în afara facultății, și am reușit să ne cunoaștem, unii dintre noi fie și în cel de-al 12-lea ceas. Compozitori, dirijori, pedagogiști, muzicologi, instrumentiști, regizori, balerini și cântăreți, toți la un singur party. Ce-ar mai fi de spus? Poate că fotografiile vor face treaba cuvintelor de această dată… De menționat, însă, ar fi că am cele mai frumoase colege, după cum se poate observa. Și frumoase, și inteligente (că doar au absolvit Muzicologia…).

În ceea ce privește lucrarea de licență, it is my sweet, sweet and very much expected first baby (la cât mai multe)! Finalizarea ei mi-a oferit o satisfacție incomensurabilă. Subiectul a fost ales încă din anul 2017. De fapt, cred că el m-a ales pe mine. Așadar, acum aproape 2 ani l-am cunoscut pe compozitorul britanic Iain Bell , la unul dintre Concertele Muzicii Secolului XXI din cadrul Festivalului George Enescu. Mă aflam acolo pentru a o intervieva pe soprana Adela Zaharia, care interpretase scena nebuniei din opera „A Harlot’s Progress” din creația lui Bell. I-am mărturisit încă de atunci Adelei fascinația care m-a pătruns ascultând scena de aproximativ 15 minute și, astfel, datorită ei, l-am cunoscut pe Iain Bell. Am știut încă de atunci că lucrarea mea de licență în Muzicologie va avea ca subiect Scena nebuniei în operă și iată-ne acum, aici. Lucrarea mea stă să fie susținută (mâine!) și, în așteptarea acestui moment, am primit cel mai frumos cadou posibil, publicarea celui de-al treilea interviu marca Jurnal de Soprană pe site-ul oficial al marelui Festival Enescu! Cuvintele sunt mult prea puține pentru a-mi exprima entuziasmul, dar trebuie să mulțumesc tuturor celor care au făcut această întâlnire, dintre mine și compozitorul Iain Bell, posibilă și să vă promit că seria de colaborări va continua cu siguranță în viitorul cel mai apropiat.

Nu știu despre voi, dar, pentru mine, absolvirea specializării Muzicologie reprezintă una dintre dovezile cele mai palpabile că, în viață, poți orice atâta timp cât îți dorești cu adevărat, crezi în tine și nu te lași doborât de piedicile de pe drum! Am pornit pe acest drum, în mare parte, în necunoștință de cauză. Cred că eu și Muzicologia ne-am atras instinctual, ca un magnet. Universul a decis să ne-aducă împreună și sunt atât de recunoscătoare că ceva, superior nouă, decide uneori în locul nostru ceea ce este mai bine pentru noi, în acest caz, fără doar și poate, cu succes!

Mulțumesc acestor 4 ani pentru tot ce au însemnat ei, pentru felul în care m-am dezvoltat ca om și muzician, pentru toți oamenii valoroși pe care i-am întâlnit, începând cu colegii mei și terminând cu profesorii (printre care, trebuie să recunosc, doamna Bianca Temeș ocupă un loc special), pentru toate limitele autoimpuse pe care am fost obligată să le depășesc, pentru toate provocările dătătoare de satisfacții fără precedent și pentru fiecare strop de muzică cu care am făcut cunoștință pe parcursul lor! Dragilor mele colege le doresc succes și curaj în susținerea lucrării de licență și în fiecare pas pe care-l vor face de acum încolo, indiferent de drumul pe care vor porni! De asemenea, aceleași urări calde le ofer cu sufletul promoției 2020 (din care fac și eu parte)!

4

You might also like