Anita Hartig, Mimi pe scena Opera Națională Română din Cluj

După această primă jumătate a lunii noiembrie, în care atât România, cât și întreaga Europa au trecut prin momente de doliu, clujenii au avut parte de o seară în care au uitat, cu siguranță, de toate problemele și gândurile negative, pentru că ceea ce s-a întâmplat duminică pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca nu poate fi descris altfel decât prin… magie. Premiera operei La Boheme de Giacomo Puccini, într-o distribuție de talie internațională, cu interpreți români pe care rar îți e dat să îi vezi deodată pe aceeași scenă, a adus zâmbete pe față fiecărei persoane din sala arhiplină și a fost răsplătită cu ropote de aplauze și urale după fiecare duet sau arie! În cele ce urmează ar trebui să încerc să descriu acest minunat eveniment, deși cuvintele sunt mult prea puține pentru a face acest lucru la adevărata sa valoare… Wish me luck!

Opera La Boheme este una dintre operele-capodoperă ale genului, atât din punct de vedere muzical, cât și din punctul de vedere al libertului, care spune frumoasa și trista, totodată, poveste de dragoste dintre poetul Rodolfo și vecina sa, Mimi, care are loc în Paris, orașul dragostei, în jurul anului 1840. Cei doi, alături de prietenii lor, Marcello, Musetta, Colline și Schaunard, petrec ajunul Crăciunului la un restaurant în Quartier Latin, conturând un tablou în care prietenia, tinerețea și iubirea primează. Situația inițială de armonie și fericire dată și de faptul că acțiunea se desfășoară în perioada unei sărbători importante care este, de asemenea, și un adevărat simbol al bucuriei pentru noi toți, se schimbă atunci când Rodolfo află că iubita sa, Mimi, este grav bolnavă. Deși deznodământul operei este unul trist, opera La Boheme te face să te îndrăgostești la prima vedere de ea și să rezonezi cu personajele sale, artiști săraci, dar fericiți și mulțumiți cu viața pe care o duc, deoarece dețin cele mai importante daruri pe care un om le poate avea, iubirea și prietenia adevărată. Muzica lui Puccini surprinde atât pasiunea și frământările sufletești ale tinerilor boemi, cât și romantismul și strălucirea Franței din perioada Belle Epoque, prin intermediul ariilor memorabile și celebre. Opera a avut premiera în anul 1896, la Teatrul Regio, din Torino, iar de atunci se cântă în toate teatrele lirice din lume cu același succes răsunător al premierei. Orice iubitor de operă ar trebui să asculte cel puțin o dată această operă și, cu siguranță, va dori să o asculte din nou.

Cortina s-a ridicat și, încă de la prima scenă a operei, audiența a fost captivată de vocile minunate ale soliștilor, care au făcut ca nimic din jurul lor să nu mai conteze. Consider că, având in vedere artiștii care se aflau pe scenă, opera putea la fel de bine să fie pusă în scenă fără decor și costume, pentru că acești străluceau, literally. Pentru iubitorii de operă, venirea acestor artiști pe scena clujeană a reprezentat o adevărata sărbătoare, iar reprezentația acestora a satisfăcut cu vârf și îndesat așteptările noastre. Când mă gândesc că în fața mea, pe scenă, cântă o soprană de renume mondial care a cântat acest rol și pe scena celor mai importante teatre ale lumii, precum Royal Opera House, Metropolitan Opera din New York sau Opera de Stat din Viena, mi se face pielea de găină. Au existat foarte multe comentarii în mediul online în legătură cu prețul biletelor, care, pentru unii, au părut „exagerate”, dar atunci când ne gândim că iubitorii de operă din străinătate plătesc de cel puțin zece ori mai mult pentru a-i asculta pe artiștii care au alcătuit distribuția Boemei clujene, trebuie să realizăm cât de privilegiați suntem, de fapt.

Într-un cuvânt, Anita a fost perfectă. Atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere interpretativ. Soprana a atras atenția asupra sa fără cel mai mic efort, prin intermediul unui timbru extraordinar de frumos, care doar ascultat live poate fi savurat la adevărata sa valoare, un registru acut absolut spectaculos, rotund și strălucitor în același timp și o prezență scenică captivantă, în special în timpul ariei din actul I, Si, mi chiamano Mimi și duetelor cu Rodolfo. Anita Hartig a creat o Mimi inocentă, delicată și grațioasă, dar și seducătoare, însă, fără pic de vulgaritate, în actul I și II. În actul al III-lea, aceasta a redat perfect suferința lui Mimi, atunci când aceasta îi povestește prietenului său, Marcello, despre comportamentul lui Rodolfo, dar și moartea tragică a personajului său din finalul operei. Îmi doresc atât de mult să o revăd pe Anita pe scena unei Opere din România… Poate chiar în rolul Violettei Valery, cu care tocmai a debutat. Până atunci, un sincer Brava și mulțumesc pentru autograf!

Și Rodolfo a fost pe măsură, fiind interpretat de către tenorul Teodor Ilincăi, care m-a surprins în cel mai bun mod posibil. Acutele acestuia, în special Do-ul din finalul duetului Che gelida maniana, i-au adus aprecierea publicului, deși, din păcate, în registrul mediu vocea sa nu este foarte penetrantă. Lejeritatea jocului scenic a creat un Rodolfo inocent, boem și romantic, care o iubește sincer și profund pe Mimi, fiind tipul geniului neînțeles, care consideră că împlinirea se dobândește doar prin idealul de iubire.

Diana Țugui a interpretat-o pe Musetta cu amuzament, făcând un cuplu savuros cu basul Petre Burcă, cel care l-a interpretat pe bătrânul Alcindoro. Soprana s-a jucat cu acutele ariei Quando me’n vo și a stârnit hohote de râs prin jocul său scenic.

Tabloul scenic a fost completat de cei trei prieteni ai lui Rodolfo, pictorul Marcello, interpretat de baritonul Florin Estefan, filosoful Colline, interpretat de basul Adrian Sâmpetrean într-un mod absolut remarcabil și plin de viață, scoțând acest rol în evidență, iar aria din actul al IV-lea a fost cireașa de pe tort, emoționând publicul până la lacrimi, și muzicianul Schaunard, interpretat de către baritonul Cozmin Sime, și el foarte carismatic și dezinvolt. Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și corul de copii Junior VIP condus de Anca Mona Mariaș au oferit un plus de culoare și dinamism scenelor din actul al II-lea, din Cartierul Latin.

La pupitrul dirijoral a stat David Crescenzi, care a adus Boemei clujene energia italiană și o continuitate melodică specific pucciniană. Acesta a început să studieze la Conservatorul din Pesare, specializându-se în instrumente de orchestră, pian, muzică corală și dirijat coral. Datorită activității sale pe parcursul a două decenii, s-a consacrat mai întâi ca pianist acompaniator și maestru locțiitor în diferite teatre lirice, atât în Italia, cât și în străinătate, iar în prezent este dirijor de orchestră și maestru de cor. Acesta colaborează frecvent cu Teatrul Operei din Cairo, cu Teatrul Carlo Felice din Genova și Teatrul San Carlo din Napoli. Pe teritoriul țării noastre, Crescenzi a desfășurat numeroase colaborări cu Opera Națională Română din Timișoara, alături de care a participat la Festivalul George Enescu, Opera Națională Română din București, Iași și Brașov, iar în 2008 este invitat la Opera Națională Română din Cluj-Napoca unde a dirijat operele Aida, Otello, Bal Mascat, Rigoletto și, bineînțeles, Boema.

Regia spectacolului a fost semnată de către Ina Hudea, regizor și lector universitar doctor al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, Facultatea de Arte ale Spectacolului, care vorbește despre viziunea sa asupra Boemei clujene astfel: „Boema lui Puccini, în viziunea mea, nu e tristă și sărăcăcioasă. Viața artiștilor, o fi ea grea și lipsită de bani, dar este vie și colorată. Și noi, artiștii, știm cât poate și de frumoasă și spectaculoasă, de plină și complexă. Atât de dezamăgiri, cât și de mari bucurii. Asta vreau să transpară în joc, scenografie și costume. Nu vreau decor gri, care nu spune nimic. Vreau ca fiecare zdreanță din mica mansardă să aibă viață și povestea ei, la fel ca personajele. Am să aduc în scenă mici crâmpeie din viața boemă, care s-au petrecut ieri, se petrec și astăzi și se vor petrece mereu și mereu”.

Regia spectacolului a fost una clasică, mergând pe coordonatele obișnuite, cu un decor și costume simple. Nu îi contrazic pe cei care au făcut remarci în legătură cu unele viziuni puțin ilogice ale decorului, cum ar fi nedelimitarea spațiilor între strada din fața cafenelei Momus și cafeneaua în sine sau faptul că în actul al III-lea, Mimi se ascunde, după un felinar, în plina lumină a acestuia, dar dacă stăm să analizăm toate aceste detalii scăpăm printre degete lucrurile cu adevărat importante, și anume emoția transmisă prin vocile minunate pe care le-am avut în fața noastră. Cum am mai spus mai sus, cu aceste voci, opera ar fi putut fi pusă în scenă fără decor și costume, iar faptul că regia și scenografia au fost relativ simple, a scos în evidență frumusețea incontestabilă a interpretării artiștilor.

Pentru cei care au ratat acest spectacol, o altă Boemă va fi pusă în scenă în data de 18 decembrie, în altă distribuție, în care îi veți putea asculta pe Diana Țugui (Mimi), Sorin Lupu (Rodolfo), Florin Estefan (Marcello), Lucia Bulucz (Musetta), Horațiu Ruști (Schaunard), Petru Burcă (Colline), Ioan Iulian Sandu (Benoit/Alcindoro). De asemenea, spectacolul din data de 15 noiembrie va fi transmis în prima zi de Crăciun, pe TVR Cluj. Ne vedem la operă!

Kisses, Bianca

1

You might also like