Când dansul contemporan întâlnește teatrul

S-a creat o rețetă de dragoste, pe mai multe nivele. Iubirea de cuplu și incapacitatea de a somatiza nevoile celuilalt. În zilele de astăzi trăim un consumerism absolut, în care totul a ajuns să fie trăit la jumătate. Ne creed o lume virtuală, mai reală decât realul. Iluzia a devenit reală. Spectacolul arată adevărata parte care zace între două suflete. Se spune cp atunci când sufletele nu se simt aproape, încep să țipe pentur că inimile lor sunt prea departe. E vorba de iubire, de alegere, sacrificiu. Ea e dispusă să sacrifice toată relația, să se sacrifice total și dezinteresat artei, indiferent de costul durerii. Un spectacol în care singurul adevăr pe care îl pot reda este mulțumireaMulțumirea de a trece prin experiențe și de a învăța din ele. Mulțumirea de sine care necesită căutări. Mulțumirea de a exista prin dans. 

Marți, 14 februarie, ora 19:00 aveți ocazia de a fi martori la premiera unui spectacol cum rar este întâlnit în România, un spectacol de dans contemporan și teatru pe un subiect delicat, un subiect greu de atins. REACTOR de creație și experiment vă oferă spectacolul Mulțumesc, povestea unei dansatoare care se află într-un punct de cotitură în viața sa, iar aceasta trebuie să aleagă între dragostea pentru profesie și cea pentru familie. Am stat de vorbă cu cea care a creat acest spectacol de la zero și care este și protagonista acestuia. Ea mi-a mărturist cum s-a născut această poveste și cum a ajuns în forma în care va fi pus în scenă în fața publicului mâine, la Reactor, dar și ce înseamnă acest spectacol pentru ea, detalii care vă vor stârni cu siguranță curiozitatea de a lua parte la acest eveniment. Ladies and gentlemen… Oana Mureșan.

Oana Mureșan a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specializarea Artele spectacolului muzical – Regie coregrafică, iar în prezent urmează cursurile de masteral al aceleiași instituții, în aceeași specializare. A început acest drum de la vârsta fragedă de 5 ani în calitate de gimnastă, iar mai apoi s-a întreptat spre dans și teatru. De-a lungul anilor, cuvântul care a caracterizat-o cel mai bine a fost „libertate”, un concept pe care și-l asumă în totalitate, evitând încadrarea în limite sau standarde impuse de alții. Astfel, cea mai mare obsesie a sa ca dansatoare și coregraf a devenit dansul contemporan. Prin mișcare și dans, Oana caută zilnic să  se descopere pe sine. Nu aleargă spre a se identifica, ci spre a descopri posibilitățile latente ale propriei persoane. Este o exploratoare a corpului prin dans contemporan, care a devenit pentru ea un mod de a trăi. Nu e doar libertate, conexiune, adâncime sau interiorizare, ci este cea mai mare iubire a sa. S-a pregătit intens în acest domeniu, lucrând alături de diferiți coregrafi atât în țară, cât și în străinătate, la peste 20 de workshop-uri și ateliere.

Spectacolul tău „Mulțumesc” are o formă cel puțin inovativă. Nu am întâlnit combinația de dans contemporan și teatru prea des în țara noastră și nici dansul contemporan în sine nu este promovat destul. Cât despre subiect, este unul greu de abordat și destul de sensibil, care există însă în viața a mare parte dintre artiști, fie că aceștia recunosc sau nu. Cum a luat naștere această poveste și întreg spectacolul? Este forma în care va apărea el în fața noastră marți, 14 februarie, cea inițială?

Prima reprezentație a acestui spectacol a fost spectacolul meu de licență. Ideea a pornit de la întrebarea „care este cuvântul pe care l-am spune înainte de a muri, dacă am ști că urmează ca acest lucru să se întâmple?”, iar răspunsul meu a fost „mulțumesc”. Voiam să creez un spectacol complex, cu arte vizuale, proiecții, teatru și dans. Știam de la început că vreau să lucrez cu un actor în realizarea spectacolului. Voiam două personaje, fără vârstă și fără nume. Ne jucăm pe noi înșine pe scenă. Am fost inspirată de Pina Bausch, cea care a inaugurat în istorie conceptul de teatru-dans și folosește folosește în spectacolele sale această combinație. Am discutat despre subiect, care este inspirat din viața mea personală, cu Mihaela Vancea, masterandă a Facultății de Litere. Cu ea am conceput partea de text, de dramaturgie, iar următorii pași au fost lucrul propriu-zis cu actorul. Am ales un decor minimalist, alb-negru.

Pentru prima reprezentație am lucrat o lună și jumătate, iar acum, spectacolul a fost reconstruit. Am luat-o de la zero, a rămas doar titlul, scheletul și povestea. Și decorul a rămas în mare parte la fel. Am schimbat distribuția. De această dată, pe scenă alături de mine îl voi avea pe actorul Simion Zaiț, masterand la Facultatea de Teatru, iar partea de dramaturgie a fost concepută alături de actrița Bianca Laiu, și ea masterandă la Facultate de Teatru din Cluj-Napoca. Ea m-a ajutat și ca asistent de regie. Scena în care apare actorul a fost dezvoltată. Dacă la prima reprezentație se întindea pe parcursul a aproximativ 7-10 minute, acum durează în jur de 25 minute.

În acest spectacol este vorba despre o iubire toxică, în care gelozia ajunge la cote înalte, la fel ca și un amalgam de alte sentimente care nu sunt tocmai sănătoase pentru niciunul dintre cele două personaje. Accentul cade pe sacrificiu pentru arta pe care am ales-o, dansul fiind pentru mine cea mai are iubire. Nu poate fi egalat de nicio altă relație din mediu exterior. Semnificația titlului este dublă. „Mulțumesc” este adresat publicului în prima scenă, în timp ce în finalul spectacolului, „mulțumesc” este adresat propriei persoane, pentru alegerile făcute.

Spectacolul este unul foarte sincer. Este o expunere totală a mea, atât corporală, cât și sufletește, pentru că totul a pornit din viața mea personală. Dar este o expunere pe care mi-o asum și cred foarte mult în sinceritatea artei în sine. Spectacolul este un punct de pornire în cariera mea în lumea dansului contemporan. Sunt foarte fericită și mândră de această colaborare, deoarece am o conexiune specială cu actorii și îmi doresc să avem o evoluție împreună, începând cu acest spectacol și continuând cu alte proiecte. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut acest proiect posibil, și în special lui Iulian Sandu, cel care m-a ajutat pe partea de regie tehnică, el fiind un om de bază în viața mea și cel care mi-a acordat încă de la început încredere deplină.

Admir dăruirea ta pentru ceea ce faci și sunt sigură că vei ajunge exact acolo unde visezi să ajungi. Care sunt oameni din parcursul tău artistic care sunt responsabili pentru performanțele tale și care sunt secretele acestei meserii, pe care ai dori să le împărtășești cu cei care pășesc pe același drum?

Între oamenii care m-au influențat aș dori să le menționez pe profesoara mea de gimnastică Ica Sigartău, pe doamna Mirela Năsăudean, care mi-a oferit șansa de a juca teatru în trupa liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița, dar și pe profesoarele mele de la facultate Nicoleta Demian și Livia Tulbure Gună. Pe mine m-a ajutat foarte mult și experiența și cunoașterea oamenilor noi de la ateliere și workshop-uri. Acolo, lucrând intensiv 7-10 zile, poți învăța mai mult decât într-un semestru la facultate. Coregrafii care au avul cel mai mare impact asupra mea sunt Gigi Căciuleanu (România), Salim Gauwloos (USA), Eva Sanchez (Barcelona), Cosmin Manolescu (România), Jakab Melinda (România), Pedro Pauwels (Franța). Îi îndemn pe toți dansatorii să meagă la workshop-uri și în țară și în străinătate și să vizioneze spectacole de teatru, operă, balet.

„Mulțumesc” va fi pus în scenă și la Bistrița în 7 martie. Ce alte planuri mai ai cu acest proiect și care sunt planurile tale profesionale pentru următoarea perioadă?

Într-adevăr, „Mulțumesc” se va juca și la Palatul Culturii din Bistrița pe 7 martie și intenționez să îl pun în scenă și la Teatrul Național în sala Ephorion, dar pentru aceasta, aștept o aprobare. De asemenea, mi-ar plăcea să duc spectacolul în toată țara.

Anul 2017 a început bine și va continua în aceeași notă, pentru că voi colabora cu Cosmin Manolescu, coregraf pe care l-am cunoscut vara trecută și am o afinitate aparte pentru ceea ce el face. Sunt șanse să plec în Portugalia, la un atelier susținut de el în luna mai. În aprilie voi începe să lucrez la un nou proiect de teatru-dans cu un actor masterand la Cluj, dar acest spectacol va rămână un mister momentan. Tot în mai voi colabora cu Academia de Muzică într-un proiect de dans, muzică și visual. În septembrie voi avea o colaborare cu Cosmin Manolescu într-un atelier la Timișoara sau la Sofia, care se va încheia cu un performance.

De ce dans și… de ce dans contemporan și nu balet?

Dans, pentru că este o artă sinceră, care oferă posibilitatea de a-ți cunoaște corpul în totalitate, prin care putem ajunge la libertate totală. Am ales dansul contemporan, pentru că mi se potrivește, îmi oferă posibilitatea de a exprima sentimente, nu există reguli sau greșeli. Consider baletul rigid.

Consider că este nevoie de teatru-dans în Cluj, deoarece suntem în urmă cu actualizarea acestui tip de artă. Se întâmplă prea puține lucruri pe dans, de la ateliere, workshop-uri, tot ce ține de pregătirea unui dansator, și nici iubitorii de dans nu au ocazia să vadă spectacole. Din acest motiv am rămas la Cluj după ce am absolvit Academia, deși voiam sa plec din țară. Am simțit că se poate face ceva si aici, se pot concepe lucruri și se poate dezvolta dansul contemporan. Îmi doresc foarte mult să existe un spațiu în Cluj unde să se desfășoare activități legate de dans, pentru a se forma un public pentru dansul contemporan.

Dansul e libertate. Dansul e despre interiorul nostru, nu despre forma lui. Dansul e adâncime. Dansul e zbor. Dansul trebuie să trezească, să deschidă toate ușile închise din noi. Dansul nu minte niciodată. Dansul trebuie să vă dea încredere în voi, nu să vă închidă. Dansul e despre calitatea sufletului nostru. Fiți liberi și nu vă fie frică să greșiți! Greșiți de un miliard de ori și apoi vă veți surprinde singuri că v-ați găsit. Și atunci totul e frumos… – Oana Mureșan

5

You might also like