Concert vocal-simfonic la Bistrița

Prima zi de primăvară am petrecut-o acasă, în Bistrița, pentru că nu puteam rata redeschiderea celei mai mari instituții de cultură din oraș, care a primit și un nume nou, fosta Casă de Cultură George Coșbuc devenind Palatul Culturii. Această inaugurare a fost sărbătorită cu un concert vocal-simfonic realizat cu participarea a doi soliști ai Operei  Brașov, baritonul Adrian Mărcan, o surpriză foarte plăcută pentru mine, și mezzosoprana Asineta Răducan, împreună cu Orchestra Artis din Iași, avându-i la pupitrul dirijoral pe Alexandru Ilie și Aurel Bălae, care a adus bucurie și încântare în sufletul melomanilor bistrițeni care, spre satisfacția mea, devin din ce în ce mai mulți, dovada fiind sala plină a Palatului Culturii.

După discursurile primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, directorului Centrul Cultural Municipal, Dorel Cosma și înmânarea de către aceștia a unor premii pentru oamenii care au sprijinit cultura în Bistrița de-a lungul anilor, artiștii au interpretat imnul Palatului Culturii, compus pe versurile scriitorului Cornel Udrea și astfel, a început prima parte a concertului, un recital de muzică simfonică de film, care a inclus titluri precum Dirty Dancing, Titanic, Superman și multe altele. În pauză, publicului i-a fost oferit un pahar de șampanie în foyerul proaspăt renovat și redecorat al Palatului Culturii.

Cea de a doua parte a spectacolului și cea așteptată de mine i-a avut ca protagoniști pe cei doi soliști ai Operei din Brașov, baritonul Adrian Mărcan (care este bistrițeaaan) și mezzosoprana Asineta Răducan. Orchestra a deschis recitalul celor doi cu celebra uvertură a operetei Liliacul de Johann Strauss II, fiind urmată de două momente muzicale din opereta Văduva veselă de Franz Lehar. Mezzosoprana Asineta Răducan a interpretat cu ariile Meine lippen, sie kussen so heiss din opereta Giuditta de Franz Lehar și L’amour est un oiseau rebelle din opera Carmen de Georges Bizet, iar baritonul Adrian Mărcan a impresionat publicul interpretând aria Toreadorului din opera Carmen și aria Deh, vieni alla finestra din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, stârnind ropote de aplauze. Am descoperit cu această ocazia un artist cu adevărat complet, cu o voce foarte frumoasă și un talent actoricesc extraordinar. O să-l felicit și cu această ocazie pe baritonul Adrian Mărcan pentru minunata seară pe care ne-a oferit-o.

Acum că Palatul Culturii s-a redeschis, sper din tot sufletul că și în Bistrița  cultura va ocupa un loc special în sufletul oamenilor și că vom avea parte de artiști tot atât de minunați pe scenele instituțiilor culturale ale orașului nostru. Mulțumesc în numele iubitorilor de muzică clasică celor care ne oferă aceste evenimente minunate!

Kisses, Bianca

1

You might also like