De vorbă cu Alin Stoica

Mi-am exprimat de foarte multe ori admirația față cântăreții români care ajung să impresioneze, prin performanțele lor, publicul din străinătate. Unii dintre ei, chiar la vârste încă „fragede”, își croiesc încet, încet un drum către cariere internaționale și către cartea de istorie  a muzicii clasice. Unul dintre aceștia este tenorul bucureștean Alin Stoica, proaspăt întors de la Arena di Verona, unde a cântat pe aceeași scenă cu Placido Domingo, José Carreras și Angela Gheorghiu în onoarea unicului Luciano Pavarotti. Iar următoarele rânduri sunt despre cine este Alin Stoica, cine sunt oamenii care au ajutat la dezvoltarea sa profesională și despre experiența pe care a avut-o ca parte a Concertului Omagial Luciano Pavarotti. Ladies and gentlemen… ALIN STOICA!

Tenorul Alin Stoica s-a născut la București, absolvind studiile Facultății de Interpretare, secția Canto, din cadrul Universității Naționale de Muzică, sub îndrumarea maestrului Ionel Voineag. A participat la masterclassuri susținute de Rockwell Blake, Mariana Nicolesco, Marina Krilovici, Theodore Coresi și mulți alții și a participat la câteva concursuri, cele mai importante premii câștigate fiind Marele Premiu al Concursului Paul Constantinescu, Premiul acordat de Societatea Română de Radiodifuziune la Concursului Internațional al Grand Prix de l’ Opéra din anul 2014.

În anul 2014, a debutat în rolul Alfredo (La Traviata de Giuseppe Verdi) la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, iar în 2015 a debutat în rolul Ciprian Porumbescu (Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino) în cadrul Studioului de Operă al UNMB.

În anul 2016, a debutat în rolul Don José (8 reprezentații) la Opernfestival Immling din Germania și a fost cover pentru rolul principal al operei Amleto de Franco Faccio, la Bregenz Festival. A debutat în Italia, la Teatrul G.B. Pergolesi, în rolul Turiddu (Cavalleria Rusticana de Ruggiero Leoncavallo) și în rolul Rodolfo, la Opera Națională din București. De asemenea, are colaborări cu teatrele lirice din Iași, Brașov, Galați.

Din toamna anului 2016 a devenit colaborator al Operei Naționale din București, iar din primăvara anului 2017 este angajat al acesteia.

Din repertoriul său fac parte roluri, precum Alfredo (La Traviata de Giuseppe Verdi), Rodolfo (La Bohème de Giacomo Puccini), Don José (Carmen de Georges Bizet), Turiddu (Cavalleria Rusticana de Ruggiero Leoncavallo), rolurile Cavaradossi (Tosca de Giacomo Puccini) și Enzo (La Gioconda de Amilcare Ponchielli) fiind în studiu.

A câștigat Premiul II și Premiul Publicului la Concursul de la Sarzana, dar și Premiul Luciano Pavarotti, în urma căruia a fost invitat de către soția regretatului tenor Luciano Pavarotti, Nicoletta Mantovani, să cânte în Concertul Comemorativ Pavarotti de la Arena di Verona, alături de Placido Domingo, José Carreras și Angela Gheorghiu din 6 septembrie 2017. De asemenea, a participat la Concertul omagial Maria Callas de la Teatro Impavidi din Sarzana și la concertul de la Casa Museo Luciano Pavarotti din Modena, alături de soprana Ana Petricevic.

Dragă Alin, îți mulțumesc pentru amabilitatea de a da răspuns întrebărilor pe care ți le-am adresat și doresc să te felicit pentru toate realizările tale de până acum! Ești unul dintre artiștii din tânăra generație cu care România și școala românească de cânt se mândrește și un model pentru cei care studiază cântul liric. Cu riscul de a începe acest interviu destul de brusc, voi începe prin a te întreba – acum, cât sentimentul este de actualitate – ce a însemnat pentru tine participarea la Concertul Omagial Luciano Pavarotti?

Eu îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci prin acest blog pentru promovarea muzicii clasice și, de asemenea, pentru invitația la acest dialog. Îți sunt recunoscător pentru vorbele frumoase la adresa mea. Nu știu dacă la această oră sunt un model pentru cei care fac primii pași  pe acest drum, dar, cu siguranță, mă străduiesc să fiu.

Consider că participarea mea la marele concert omagial în onoarea regretatului Luciano Pavarotti, cel mai mare tenor al lumii, este o treapta către un nou nivel în cariera mea. Sper să corespund în continuare așteptărilor pe care le-am creat odată cu acest eveniment.

Am trăit cu această ocazie lecții de viață și muzică alături de legendarii tenori José Carreras și Placido Domingo, marii prieteni ai lui „Big Luciano”. Le mulțumesc și cu aceasta ocazie pentru aprecierile făcute la adresa mea, dar, mai ales, pentru sfaturile pe care mi le-au dat în culise. Am fost mândru să cânt pe aceeași scenă cu inegalabila Angela Gheorgiu și cu alți mari artiști ai lumii. Am respirat adânc bucuria de a fi aplaudat de 20.000 de oameni veniți din toată lumea. Atmosfera și prezența spiritului maestrului Pavarotti au creat pentru toti cei prezenti o emoție nesfârșită. Acesta a fost marele omagiu adus la Verona unicului Luciano Pavarotti.

Ai povestit cu ceva timp în urmă că până la vârsta de 14 ani nu știai unde este nota Do pe portativ și că pasiunile tale se îndreptau către matematică și informatică, iar apoi cineva din familia ta te-a îndrumat către un profesor de canto, pentru că a simțit că ai această chemare. Cu toate acestea… de ce muzica de operă? Ce te-a condus pe acest drum și nu pe cel al musicalului sau al muzicii pop?

Am ales, poate, cel mai greu drum, conștient, însă, că victoriile obținute pe acest drum vor fi mai durabile. Muzica de operă ca teatru liric presupune mai multă dăruire, oferă și cere pasiune, are un dramatism special care pe mine mă ajută foarte mult din punct de vedere sufletesc.

Ajuns la un liceu de specialitate, cât de greu ți-a fost să recuperezi anii în care muzica a fost străină și cum privești acum această întorsătură pe care a luat-o viața ta? Ce crezi ai fi făcut acum dacă muzica de operă nu ar fi apărut în calea ta?

Am avut parte de profesori minunați, care mi-au ținut viu focul de a canta muzică de operă. Le mulțumesc lor și divinității că mi-au îndreptat și susținut pașii pe acest drum. Ce as fi făcut dacă nu operă?! Am un singur răspuns la întrebarea asta, o parafrază: pentru mine, daca operă nu e, nimic nu e!

Ai avut în timpul liceului sau al facultății modele în cântat, tenori pe care îi ascultai în înregistrări și doreai să le calci pe urme? Dar parteneri de scenă de la care ai avut ceva de învățat sau te-au inspirat?

Da, firește că am avut și am modele. Dintre toate, Luciano Pavarotti rămâne steaua luminoasă, reperul de excelență, atât pe dimensiunea vocală, artistică, cât și pe cea umană. Am ascultat în acei ani zilnic mari tenori (Corelli, Del Monaco, Di Stefano, Mario Lanza, Fritz Wunderlich, Roberto Alagna, Jonas Kaufmann și mulți alții).

În ceea ce privește partenerii de scenă, în permanență ai ceva de învățat. Fie direct de la ei, fie (poate va suna paradoxal) de la tine, în jocul alături de ei, în sensul că te poți redescoperi, poți să găsești ceva nou în felul tău de a interpreta sau juca, iar asta înseamnă „achiziție” profesională, asseturi noi.

Pe ce loc într-un top al realizărilor tale profesionale ai plasa participarea la acest Concert? Care sunt planurile tale de viitor? Cum ți-au schimbat Concursul și invitația de a cânta în Concertul omagial Pavarotti mersul carierei?

E prea devreme să fac un top al realizărilor profesionale. E limpede că după o experiență în care împarți scena cu Placido Domingo, José Carreras și Angela Gheorghiu (și culisele, unde discuțiile cu aceștia au fost extrem de roditoare), într-un grandios spectacol dedicat memoriei marelui Pavarotti viața ta nu mai e la fel. Important este să păstrezi un echilibru al gloriei momentului, al respectului și responsabilității de sine, astfel încât să mergi mai departe conștient că drumul până în vârf este încă lung și anevoios.

Nu pot dezvalui încă planurile de viitor, dar vă pot spune că o să cânt atât în străinătate, cât și în țară, nu numai la București, ci în mai multe teatre din România.

Care sunt oamenii care sunt responsabili pentru ceea ce ești tu astăzi din punct de vedere profesional și care sunt experiențele scenice care te-au șlefuit ca artist?

Maestrul Ionel Voineag este, cu siguranță, primul, „fondatorul” lui Alin Stoica, dacă aș putea să îl numesc așa. Apoi, sunt mulți alți oameni foarte importanți în formarea mea, unul dintre ei fiind tenorul Marius Budoiu. Și doamna Beatrice Rancea a jucat și joacă un rol important în viața mea profesională. În privinta experiențelor scenice, am interpetat rolul Alfredo din opera La Traviata pe scenele operelor din Bucuresti, Cluj, Iași și Brașov, Cavalleria Rusticana în Italia, la Teatro Pergolesi, și la Teatrul Nae Leonard din Galați, opera Carmen, în Germania la Festivalul din Gut Immling și pe scena operei din Iași și Boema, pe scena din București – toate acestea au lucrat la devenirea mea artistică.

Este viața unui cântăreț de operă o viață normală, ca cea pe care o duc restul oamenilor? Cum îți afectează studiul, stresul pregătirii unui nou rol sau unui nou spectacol viața?

Pentru mine ar fi o viață anormală cea trăită în afara operei, a muzicii. Este limpede că nu poți implini această vocație minunată dacă nu renunți la anumite tabieturi comune. Eu personal nu pot apărea în fața publicului, pe care îl respect enorm, dacă nu mă pregatesc „la sânge”. În România, avem un public avizat, cunoscator al muzicii clasice. Nu merge cu trucuri. Nu vreau să îmi dezamăgesc publicul. Și atunci, da, viața personală trece de multe ori pe planul doi.

Ce sfaturi ai da celor care fac primii pași pe drumul operei? Care sunt secretele unei cariere de succes ca artist liric în ziua de astăzi?

Să fie ei înșiși, să muncească dedicat, să iubească necondiționat opera, să câștige toate bătăliile cu „depresiile profesionale”, care inevitabil apar. Nu exista o rețetă secretă universală a succesului. Exista doar o ambiție inatacabilă, dublată de o pasiune fără sfârșit de a merge fără să te oprești pe drumul către tine însuți.

4

You might also like