De vorbă cu Luiza Fatyol

Interviurile din colecția Jurnalului de Soprană au luat o pauză cam mare, recunosc, dar revin în forță cu cel puțin trei materiale (don’t wanna jinx it) în luna aprilie, iar primul dintre ele este aici, de față și a fost realizat în luna ianuarie, atunci când am avut ocazia și privilegiul să asist la Rigoletto în concert, la Sala Radio din București, cu George Petean în rolul principal, Luiza Fatyol, protagonista acestui interviu, ca Gilda, Cosmin Ifrim (Ducele), Cristina Damian (Maddalene) și Petru Burcă (Sparafucile), sub bagheta dirijorului David Crescenzi. Am scris despre acest evenimente într-o postare pe Facebook, dar acest interviu este adevărata realizare a mea din acea perioadă. 

Fără falsă politețe și „însiropare” a textului, menționez că mi-am dorit mult un interviu cu Luiza. De fapt, mi-am dorit s-o cunosc personal, pentru că a răspuns afirmativ tuturor micilor mele proiecte blog-related și m-a impresionat umanitatea, simplitatea și firescul din comportamentul ei. Niciun fel de sopranism (you know what I mean😅) în ea, dar atât de multă energie pozitivă! Ca să vă convingeți, vă doresc lectură plăcută!

Mulțumesc încă o dată, dragă Luiza, pentru toată amabilitatea, cu scuzele de rigoare pentru întârzierea postării, dar… mai bine mai târziu!😁

Soprana Luiza Fatyol s-a născut în anul 1987 în Satu Mare, într-o familie de muzicieni. La vârsta de 5 ani începe să studieze vioara îndrumată de tatăl ei, violonistul Rudolf Fatyol. La vârsta de 17 ani trece însă la studiul cântului clasic. Devine studenta Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, secția Canto, la clasa prof. dr. Ana Rusu. Debutul operistic și-l face în anul 2009 pe scena Opere Maghiare din Cluj Napoca în rolul Carolinei din opera Căsătoria secretă de Domenico Cimarosa.

Participă la numeroase concursuri de canto naționale și internaționale, numărându-se mereu printre premianți. Amintim aici premiul 1 la Concursul Liedului Românesc – Brașov în anul 2008 și premiul 3 la Concursul Internațional de Canto „Hariclea Darclee“ în anul 2009.

Susține concerte atât în țara (București, Brașov, Sinaia, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare), cât și în străinătate (Italia, Franța, Olanda, Elveția, Germania).Între anii 2011 si 2014 este membra Studioului de Opera Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf/Duisburg. În acești ani participă la Masterclassuri susținute de către personalități din lumea operei, precum Linda Watson, Dame Ann Murrey, Helen Donath, Deborah Polaski, David Cyrus și Sir Thomas Allen.

Începând cu anul 2014, Luiza Fatyol devine solista Operei Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf/Duisburg, având bucuria de a interpreta roluri precum Susanna (Nunta lui Figaro), Zerlina (Don Giovanni), Adina (Elixirul Dragostei), Norina (Don Paquale), Micaela (Carmen), Gilda (Rigoletto), Lauretta (Gianni Schicchi), Nedda (Pagliacci), Violetta Valery (La Traviata),  Donna Elvira (Don Giovanni), Juliette (Romeo et Juliette). Este invitata în numeroase ocazii pentru a susține spectacole în diferite teatre din Germania precum „Komische Oper” Berlin, Theater Dortmund, Aalto Musiktheater Essen, Oper Köln, Landestheater Detmold.

Dragă Luiza, bine ai revenit în România și mulțumesc frumos pentru că ai acceptat invitația mea! Mă bucur foarte tare că am ocazia să te ascult și să conversăm și față în față. Am fost surprinsă plăcut de repetiția de ieri și de persoana minunată pe care am găsit-o în spatele artistului Luiza Fatyol. După cât timp te revedem pe scenele din țară și ce ne poți spune despre evenimentul care va avea loc pe 12 ianuarie la Sala Radio din București?

Cu mare drag! Nu am cântat în România de 6 ani, mai exact din momentul în care am primit contractul cu studioul de operă de la Düsseldorf. M-a surprins această invitație, deși știam că Ghiță Petean este, de o perioadă, prezent în fiecare an la Sala Radio, într-o operă în concert. M-a întrebat la un moment dat ce aș dori să cântăm împreună, iar eu i-am răspuns „ce ai vrea tu să cântăm”, iar el a ales Rigoletto. Sinceră să fiu, Gilda nu este unul dintre rolurile mele preferate sau unul dintre rolurile care îmi vin „mănușă”, dar m-a bucurat invitația și am acceptat. Mi s-a spus că poate am puțin prea multă vocea pentru Gilda (râde), dar nu consider acest lucru, pentru că doar aria acestui rol se încadrează într-o zonă de coloratură, iar restul rolului solicită mai mult.

Am alături o distribuție de excepție! Rar mai găsești un tenor care cântă Duca în felul în care o face Cosmin Ifrim. Cristina Damian este, de asemenea, minunată. Pe lângă niște artiști minunați, îmi sunt toți prieteni! Aceste întâlniri pe care le organizează Ghiță, cu ajutorul lui Răzvan Suma, au loc între prieteni, iar la repetiții ne simțim bine, ne distrăm, ne relaxăm și nu există răutăți sau antipatii.

Și clujenii sunt foarte norocoși, pentru că, după Rigoletto la București, în luna februarie, vor avea ocazia să te asculte la Opera Națională din Cluj-Napoca.

Da, voi fi prezentă și la Opera din Cluj în luna februarie, unde voi interpreta Adina în premiera de Elisir d’amore, într-o distribuție la fel de specială. La debutul meu în rolul Adina, rol în care mă simt foarte bine, pe care pot să-l cânt la orice oră și în orice condiții, l-am avut ca Nemorino pe tenorul Ștefan Pop, iar la această reîntoarcere îl voi avea alături tot pe el, dar și pe Bogdan Baciu (Belcore) și Zoltan Nagy (Dulcamara). Abia aștept să petrec o săptămână în Cluj (râde)! O să fie foarte distractiv!

După aceste două reîntoarceri acasă, cum arată în continuare această stagiune pentru tine?

După Rigoletto, mă voi întoarce acasă, la Düsseldorf, pentru a-mi face debutul de casă în Norina (Don Pasquale), în producția lui Rolando Vilazzon, și voi avea 3 reprezentații, pe 20 și 27 ianuarie și 3 februarie. După Elisir-ul de la Cluj, următorul moment important este debutul în Nedda (Paiațe) la Düsseldorf. Acesta este un rol pe care mi l-am dorit, îmi vine bine și abia aștept! Cam despre asta este vorba în această stagiune…

Povestește-mi cum a decurs și când a avut loc prima ta întâlnire cu muzica de operă și cum ai decis să urmezi acest drum.

Eu am studiat de mică vioară, pian. Am fost o instrumentistă convinsă, dar nu mi-a plăcut să studiez. Și, deși aveam o grămadă de CD-uri cu Callas, ascultam Whitney Huston, Queen… Când studiam la vioară și cântam fals, tata, iar apoi profesorul de la liceu mă sfătuiau să intonez vocal linia melodică și am ajuns la concluzia că nu reușeam să cânt la instrument cum trebuie pentru că nu-mi plăcea. Într-un final am decis să dau la Canto, iar acela a fost și momentul în care am ascultat pentru prima dată un CD cu arii în interpretarea Angelei Gheorghiu. Mi s-a părut fenomenal felul în care dânsa transmite atât de multă emoție și am acest sentiment de fiecare dată când ascult acel CD! Am mers la admitere cu un repertoriu de o dificultate ceva mai redusă decât cel al celorlalte candidate, ceea ce m-a făcut să am puține emoții, dar, fiind instrumentistă la bază, solfegiul la prima vedere și dicteul nu mi-au pus niciun fel de problemă. Cred că am pornit bine pe acest drum. Am avut îndrumători buni, de la doamna Niculina Mirea și până la doamna Carmen Gurban, pe care o ador. În timpul facultății a venit audiția la Düsseldorf, iar la doar o oră după audiție mi s-a pus contractul în față. În același an, de la Cluj au mai plecat și Bogdan Baciu, Ovidiu Purcel și Attila Fodre. Trei băieți și eu (râde). Bineînțeles că ei s-au mutat împreună, iar eu a trebuit să-mi caut chirie singură. Primul an a fost ca un duș rece, pentru că nu vorbeam limba, repetițiile erau solicitante și așteptările foarte mari. Între timp m-am căsătorit cu un trompetist român pe care l-am cunoscut în Germania și acum, după 6 ani, numesc Düsseldorf „acasă”.

Așadar, se poate spune că Angela Gheorghiu a fost una dintre primele persoanele care ți-au influențat decizia și decursul drumul tău. Care sunt celelalte persoane „responsabile” într-un fel sau altul de ceea ce este Luiza Fatyol astăzi?

Da, pe Angela Gheorghiu am avut privilegiul s-o și cunosc și s-o reîntâlnesc cu diferite ocazii. În ciuda părerilor împărțite despre dânsa, în ceea ce mă privește a fost întotdeauna foarte amabilă și păstrăm legătura prin e-mailuri. Este minunată!

Începuturile mele, însă, au fost la Satu-Mare, cu doamna Claudia Popdan, care m-a inițiat în vocalize și-mi dădea câteva sfaturi, iar tehnica în sine mi-a fost predată de doamna Niculina Mirea. În timpul Academiei de Muzică m-am îndreptat către doamna Carmen Gurban, pentru că am simțit că dânsa poate să-mi dea soluțiile de care aveam nevoie. Nu pot să spun că am fost o voce nativă, dar nu mi-am pus niciodată prea multe probleme în ceea ce privește tehnica.

De altfel, la fiecare întâlnire cu un partener de scenă nou, regizor sau dirijor, am foarte multe de învățat. L-am menționat mai devreme pe Hampson, care este o legendă și o prezență de lord. Când am cântat împreună, am avut o sigură repetiție, dar eu am ascultat toate înregistrările sale și a cântat exact cum mă așteptam. În timpul concertului, l-am privit, mi-am adus aminte de producția de La Traviata în care a cântat cu Anna Netrebko și Rolando Villazon și am simțit un fior. Îmi venea să plâng, dar a trebuit să mă adun și să continui să cânt. Foarte emoționant!

Un alt partener excepțional de scenă este „tatăl” meu, Ghiță Petean, pe care îl cunosc de foarte mult timp și l-am văzut în foarte multe spectacole. Îl admir și-l respect pentru că este atât de simplu, uman, sincer și bun. Trecând peste vocea excepțională, transmite o emoție pe care n-o găsești la mulți. Cântând împreună, colaborăm și nu concurăm, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, pentru că noi, cântăreții, suntem foarte egoiști.

Cântând mult, la un moment dat, devii autodidact și începi să-ți cunoști limitele și posibilitățile. La ora actuală, am încredere în foarte puține persoane atunci când vine vorba despre voce, iar acestea sunt pianistul cu care lucrez, care mă ajută enorm, Flavius, soțul meu, care este instrumentist, și directorul muzical de la Düsseldorf, britanicul Steven Harrison.

Vocea ta îți oferă foarte multe posibilități, din punct de vedere repertorial. Cum ai evoluat din această perspectivă din timpul facultății și până astăzi și unde îți dorești să ajungi?

În timpul facultății, repertoriul meu se învârtea sfera Adinei (Elixirul dragostei), Norinei (Don Pasquale), Musettei (La Boheme) și am cântat, o dată, chiar și Elvira (I Puritani). La masterat, am cântat cea de a doua arie a lui Mimi (La Boheme) și toată comisia mi-a spus că aceea este, de fapt, vocea mea, repertoriul pe care trebuie să merg. Nu am ascultat în totalitate sfatul lor, dar am început să cochetez cu ideea. Având un timbru mai întunecat, se poate confunda cu faptul că sunt dramatică sau spinto sau… cine știe. Poate că astăzi, aș cânta Mimi la unul dintre teatrele din țară, pentru că orchestrele nu sunt la fel de numeroase ca cele din străinătate, iar teatrele sunt mai mici. Întotdeauna a trebuit să am răbdare cu vocea mea, să văd în ce parte vrea să mă ducă…

Nu vreau să sune ca un clișeu, dar cred că lucrurile, în viața mea, s-au întâmplat după ce eu le-am anticipat. De exemplu, înainte de a debuta în Gilda, am fost la un spectacol de Rigoletto și mă gândeam „ce rol frumos! Oare aș putea să-l cânt?”, iar după un an a venit propunerea. În ceea ce privește Nedda, am avut ocazia să asist la o audiție unde o soprană cânta Micaela și Nedda. ”Ce arie frumoasă”, mă gândeam…, iar la două luni de la acel moment, mi s-a oferit și acest rol. În luna octombrie voi debuta în La Traviata, iar, în ceea ce privește acest rol, este vorba, cumva, de cerințele teatrului. Acum doi ani am fost rugată să când aria din actul I într-o gală, iar eu am refuzat, dar într-un final m-am ambiționat și am cântat-o. După acel moment, l-am avut la Düsseldorf, ca invitat într-o gală, pe Thomas Hampson, alături de care am cântat duetul Violetta-Germont. A fost un moment extraordinar pentru mine și o experiență greu de descris în cuvinte! S-a întâmpla chiar cu o zi înainte ca eu să împlinesc 30 de ani – cel mai frumos cadou pe care l-am primit! Mi-am dorit acest rol, pentru că, din punctul meu de vedere, este unul dintre cele mai complexe, nu doar din punct de vedere vocal, dar, mai ales, dramaturgic, și mă simt foarte bine interpretându-l. Vocal, pentru Traviata ai nevoie de două voci. Unii spun că ar trebui trei, dar eu zic că sunt de ajuns două (râde). Prima arie este despre flexibilitate, ceea ce, slavă Domnului, nu este o problemă pentru mine, iar restul partiturii este ideal pentru felul în care s-a așezat vocea mea. Are întindere, registru mediu, multă orchestră și multă emoție, ceea ce nu-mi pune niciun fel de problemă. Mi-ar plăcea ca la un moment dat să cânt Fiordiigi (Cosi fan tutte), rol care mi s-a și oferit, dar pe care, la acel moment, din cauza programului, nu am putut să-l accept. Am cântat ariile, sunt superbe, iar opera este foarte lungă… aproximativ 4 ore. Dacă am ajuns să vorbim despre Mozart, trebuie să menționez că îmi place foarte mult Susanna (Nunta lui Figaro), în ciuda faptului că toată lumea spune că ar trebui să cânt Contesa, și am cântat Zerlina (Don Giovanni) și urmează să debutez în Donna Elvira anul viitor. De asemenea, voi debuta în Romeo și Julieta de Gounod, alături de Ovidiu Purcel. Abia aștept! Este un rol lung, complex, dramatic… Cu toate acestea, încă nu am găsit „rolul vieții mele”, cel pe care majoritatea cântăreților îl visează de la începutul carierei și cu care se identifică. Cred că mai trebuie să aștept pentru a cânta rolurile în care să mă simt „acasă”. Din punct de vedere vocal, Nedda și Violetta sunt, cu siguranță, pentru mine.

Privind de-a lungul carierei tale, care consideri că sunt „secretele” unui drum bun în cariera unui cântăreț de operă?

Este foarte greu să-ți răspund în două-trei cuvinte, pentru că sunt foarte multe de spus. Cred că, în primul rând, trebuie să fii disciplinat, să ai răbdare cu tine, să faci pașii corecți la momentul potrivit, pentru că, fără răbdare, ajungem să devenim frustrați și răutăcioși. De asemenea, se subînțelege că este nevoie de foarte multă muncă și mult respect pentru această meserie. În momentul de față, pentru mine contează mult mai mult emoția pe care o transmit decât sunetul tehnic, o acută perfectă. Trebuie să știi foarte bine ce vrei, ce poți și ce nu poți. Iar la finalul fiecărui spectacol, trebuie să mergi acasă încărcat de emoție.

Ai plecat din țară încă de la începuturile carierei tale și, după cum ai menționat mai devreme, nu ai avut ocazia să te întorci până acum pe scenele noastre. Te-ai gândit vreodată ca la un moment dat să te întorci în România de tot sau să te stabilești în altă țară decât Germania?

Nu m-aș întoarce în țară, pentru că nu cred că aș putea să mă (re)adaptez stilului de viață și de lucru de aici. Contractul meu de la Düsseldorf este până în 2019, iar apoi, nu știu încă ce se va întâmpla, dar nu-mi fac niciun fel de probleme, pentru că ce e al meu, e pus de-o parte. Dincolo de carieră, pentru mine viața personală este foarte importantă. Nu-mi doresc să merg să cânt, să fac bani și să stau singură în hotel. Am crescut într-o familie unită, în care tata era mereu în turneu și-și dorea să vină acasă. M-a ajutat Dumnezeu să întâlnesc un om excepțional cu care să mă căsătoresc și cu care îmi doresc, într-un viitor apropiat, un copil, iar acestea sunt niște puncte importante pentru mine, ca Luiza, ca femeie, ulterior artistă.

Având în vedere faptul că opera reprezintă vocația și cariera ta, mai are muzica clasică loc în viața ta, în timpul tău liber?

În timpul liber, nu ascult operă sau muzică clasică. Crescând în familie de muzicieni, am fost de mică la Filarmonică, știu concertele de vioară pe de rost, iar acum, de când am soț trompetist, și pe cele de trompetă (râde). Acum 5 ani, preferam să ies în oraș în timpul liber. Acum prefer să vizionez un film acasă. Vârsta (râde).

Dacă ai putea să-ți dai un sfat ție, celei din timpul facultății sau de la începuturile carierei, care ar fi acela?

Pe Luiza de la începutul carierei aș sfătui-o să riște mai multe. Nu regret nimic din ce am făcut, pentru că cred că totul se întâmplă cu un scop, dar am fost și sunt foarte atentă și grijulie cu mine. De asemenea, i-aș mai spune să aibă mai multă încredere în ea, problemă pe care o am și acum. Mă subestimez teribil.

7

You might also like