Enescu 2019. De vorbă cu Sir Bryn Terfel. Revedere.

Mă aflu la cea de a doua întâlnire cu Sir Bryn. Acum doi ani am rămas plăcut impresionată de modestia și simțul său al umorului. Am pornit înspre repetiția acestuia și mă întrebam în taxi: Oare mă mai ține minte? Sigur nu... Greșeala mea. Încă înainte de a putea articula un Hello anemic și timorat la vederea starului, acesta mă întâmpină cu brațele deschise și ochii mari. Hi! I remember you. I saw you on Instagram with Diana Damrau last week. Cine ar fi crezut?! După o scurtă conversație în care s-a amuzat copios de faptul că sunt atât de emoționată și serioasă, a acceptat interviul pe care urmează să-l citiți și ne-am pus reciproc la curent cu cele întâmplate în cei 2 ani, s-a retras în cabina sa pentru o scurtă pauză înainte de cea de a doua parte a repetiției. Dio che nell’alma infondere amor volesti e speme… se aude fredonat și ușa cabinei se deschide. What opera is this?, întreabă. Don Carlo, îndrăznesc. Brava!, îmi răspunde zâmbind, plăcut impresionat. Do I get a selfie for that?, îmi permit. Of course! Zis și făcut!

În continuare, vă propun o conversație dedicată în primul rând tinerilor cântăreți de operă și, mai apoi, publicului Festivalului George Enescu.

Bine ați revenit la Festivalul George Enescu! Mă bucur atât de tare că avem șansa de a ne revedea, de această dată prin intermediul unui recital pe care îl veți susține alături de Orchestra din Monte Carlo, ce va aduce în fața publicului un repertoriu puternic, mult Wagner… Cum vă simțiți în așteptarea reîntâlnirii cu publicul din România, cu atmosfera Festivalului? Aveți emoții?

Nu, absolut deloc! Ediția precedentă am fost invitat în ultimul moment, pentru a „salva” recitalul din care Lang Lang și-a anunțat retragerea. Probabil că spectatorii se așteptau la un pianist (râde). Dar au ajuns în fața acestui gal voinic, foarte înalt ce urma să cânte în superba voastră sală. Auzisem de la minunații voștri cântăreți români despre Festivalul Enescu, dar doar în momentul în care ai ocazia să fii aici realizezi cât de special este de fapt. Festivalul facilitează întâlnirea unor muzicieni de excepție, iar prezența mea aici pentru a doua oară, 2 ani mai târziu, alături de orchestra Filarmonicii din Monte Carlo și maestrul Gareth Jones, cu un repertoriu pe care îl cânt de o perioadă destul de îndelungată, după cum spuneai, niște Wagner, niște băieți răi lumii operei, este o bucurie! Este minunat să intri în pielea acestor personaje negative cu care, în mod surprinzător, publicul empatizează. 

Care este primul lucru care vă trece prin minte atunci când vă gândiți la recitalul pe care l-ați susținut aici, acum 2 ani?

Frumusețea sălii! Pentru un recital cu pian, cred că această sală are cea mai bună acustică pe care am întâlnit-o. Iar eu am cântat în multe săli! Îmi este foarte greu să mă gândesc la o sală care să-i fie superioară acesteia, în ceea ce privește ambianța, frumusețea. De asemenea, mi-a rămas în suflet publicul. Publicul acestui Festival este incredibil de informat. Vin oameni din toate colțurile lumii. Chiar și la micul dejun am avut ocazia să întâlnesc un grup de australieni care mi-au spus că vor veni la concert. Iar faptul că guvernul sponsorizează 85% este uimitor! Mi-aș dori să pot să fac același lucru în Wales, să adun asemenea artiști.  De exemplu, orchestra din Monte Carlo a cântat ieri alături de violoncelistul Gautier Capuçon și de dirijorul Maxim Vengerov, iar săptămâna trecută Festivalul a găzduit concertele Dianei Damrau și a lui Rolando Villazón! Este absolut uimitor! M-am întâlnit cu majoritatea distribuției operei Peter Grimes în această dimineață, la micul dejun. E o șansă și pentru voi să ne revedem, să comunicăm. M-am întâlnit cu Paul Daniel în această dimineață, pe care nu l-am văzut de peste 10 ani. A fost minunat să ne punem la curent cu ce s-a mai întâmplat în viețile noastre. Oganizatorii plasează strategic Festivalul la finalul verii. Astfel, toți artiștii care vin sunt bronzați și relaxați după vacanță, în formă (râde). Mă simt binecuvântat să mă aflu aici din nou!

Opera lui Richard Wagner este, după cum spuneați, o prezență constantă în repertoriul dumneavoastră, de o perioadă destul de îndelungată. Reprezintă această alegere repertorială urmarea unei evoluții firești a vocii sau vorbim despre o serie de roluri pe care v-ați dorit dintotdeauna să le interpretați?

Atunci când mergeam la audiții, la începutul carierei mele, îmi alegeam cu mare atenție ariile care îmi confereau confort psihic și vocal. Începeam mereu Non piu andrai din Le Nozze di Figaro de Mozart, iar apoi cântam monologul Das duftet doch der Flieder din Maeștrii cântăreți din Nürnberg de Wagnerprima arie din programul acestei după-amieze. Mă gândeam că, prin intermediul acestei alăturări repertoriale, îmi voi demonstra capacitatea de a cânta atât în limba italiană, cât și în limba germană, de a demonstra muzicalitate, capacitatea de a face pianissimo… Acestea sunt două arii foarte importante pentru mine. Mi-au prins bine la audiții, iar directorii muzicali sau dirijorii păreau să admire curajul acestui tânăr bas-bariton, venit chiar după Cardiff Singer of the World din 1989, concurs pe care Dmitri Hvorostovki l-a câștigat, iar eu, sper, am fost imediat în urma acestuia, pe locul al II-lea. Wagner s-a strecurat, astfel, pe tot parcursul carierei mele și, deci, și în recitalul serii! Să cânți ceea ce poate fi numit repertoriul de vârf al vocii de bas-bariton, ca de exemplu rolul Wotan, mare parte din prima jumătate a recitalului, este minunat! În ceea ce privește cea de a doua jumătate, voi continua această bad boy experience, încheiând cu arii de musical și câteva cântece tradiționale galeze. 

Cum s-a desfășurat, însă, acest parcurs de la Masetto, Figaro la Wagner și Sir Falstaff al lui Giuseppe Verdi? 

Pentru începutul carierei mele, cred că Masetto în Don Giovanni a fost un rol care mi-a permis să observ cum colegii mei mai experimentați abordau rolurile Leporello sau Don Giovanni, roluri pe care știam că le voi interpreta la un moment dat. A fost o oportunitate de a explora. 

Apoi, Figaro din Nunta, care a devenit un fel de carte de vizită pentru mine, cu care am debutat pe cele mai importante scene din Chicago, New York, Londra, Milano. Figaro a prins rădăcini adânci în centrul întregii mele ființe. Am studiat foarte mult acest rol! Adu-ți aminte! Sunt fiul unui fermier. Interacțiunea cu dirijori, regizori, colegi de scenă – toate acestea erau noi pentru mine. Figaro a prins rădăcini adânci în centrul întregii mele ființe. 

Rolul meu preferat la acest moment este Falstaff. Iubesc acest rol, dar cred că încă mai sunt câteva detalii de pus la punct în ceea ce privește interpretarea sa. Încă nu mă simt confortabil pe întregul său parcurs, nu i-am aflat toate secretele în ceea ce privește registrele, psihologia personajului, dar muzica și libretul sunt minunate!

V-ați gândit vreodată la repertoriul enescian, poate chiar la Oedipe?

Mi s-a propus Oedipe la un moment dat, este o lucrare uimitoare, dar am refuzat, pentru că nu mă simțeam capabil la acel moment. Deși n-ar trebui să mă simt atât de inconfortabil, pentru că cunosc creația lui George Enescu, rădăcinile sale adânci în folclorul românesc. A fost atât de talentat în toate aspectele. Dirija, cânta la vioară, compunea… și călătorea foarte mult. O personalitate de o capacitate impresionantă. 

Care ar fi sfatul dvs. pentru tinerii cântăreți de operă aflați la primii pași pe marea scândură?

Primul meu sfat ar fi: Nu te lua prea în serios, iar apoi, bucură-te! Este nevoie de o doză de talent pentru a cânta, iar acest fapt trebuie acceptat, și ai, bineînțeles, nevoie de toate capacitățile tehnice pe care le deprinzi în primii ani, în anii de studiu. Eu am studiat timp de 5 ani la Guildhall School of Music and Drama și, prin intermediul profesorilor mei, corepetitorilor alături de care lucram la stil, interpretare, mi-am construit această armură de smecherii, care mi-a dat posibilitatea să pornesc la drum dintr-o poziție favorabilă, zic eu. Dar apoi, lumea se deschide în fața ta, apar diferite oportunități, întâlnești diferiți dirijori, pianiști. 

Personal, am avut norocul ca în viața mea să apară la timpul potrivit oameni ca Abbado și Muti, James Levine, Carlo Maria Giulini, acești minunați creatori de cariere. Studiul unor recitative sau unor arii alături Muti sau Abbado, te învață mai mult decât ai putea să înveți într-o viață. Acești oameni au o experiență incredibilă! De asemenea, Sir Georg Solti și-a pus o importantă amprentă asupra carierei mele. Momentul în care am avut ocazia să cânt sub conducerea sa muzicală a fost unul revelator pentru mine! La fel cum s-a întâmplat și cu Angela Gheorghiu. La Traviata pe care a interpretat-o alături de aceasta a transformat-o într-un adevărat star și a catapultat-o către ceea ce urma să fie spectaculoasa sa carieră. În anii 90, am cântat Don Giovanni alături de Angela. Eram tineri în căutarea unui drum, dar, odată ce a lucrat cu Sir Georg, a devenit o cu totul altă voce. 

Cred că este foarte important ca tu, ca interpret, să asculți de oamenii cu care ai oportunitatea să lucrez, să reacționezi imediat la indicațiile pe care aceștia ți le oferă. Dacă un dirijor îți sugerează să cânți o frază într-un anumit fel, cred că i-ar plăcea ca tu să pui în practică imediat sfatul său. De exemplu, Sir Georg Solti devenea foarte irascibil dacă era pus în situația de a-și repeta indicațiile. 

Ascute-ți creionul și fii mereu pregătit să notezi totul pe partitură!

Sir BRYN TERFEL

Partiturile mele sunt multicolore, notez cu albastru, verde, roșu diferite detalii pe care dirijorii mi le-au spus. În lumea operei, fiecare dirijor/regizor are propriile sale opinii, viziuni asupra stilului, interpretării, propria concepție asupra legatisimo, cantabilepianisimo, fortisimo. Dacă astăzi cânți Falstaff, de exemplu, la MET cu James Levine, pentru reprezentația de săptămâna viitoare, de la La Scala cu Abbado, trebuie să fii tabula rasa, mereu pregătit să fii modelat precum plastilina. Ascultă și reacționează! La începutul carierei mele nu ascultam și voiam să fac lucrurile în felul meu, ceea ce este total greșit. 

De asemenea, cred că foarte important pentru cariera mea a fost faptul că mereu am mers să ascult spectacolele colegilor mei. Dacă mă aflam la New York, mergeam la operă, la recitalurile studenților, la masterclass-urile tuturor acestor mari cântăreți, precum Renata Scotto, și mă ascundeam într-un colț. Dacă aveam ocazia, mergeam să ascult repetițiile colegilor mei, ca James Morris repetând Wotan sau Sir Thomas Allen repetând Don Giovanni. Informația e foarte importantă! Îți vin idei noi, realizezi ce ai putea la rândul tău să faci și, sper, implementezi în reprezentațiile tale. Dacă faci parte din colectivul unui teatru liric și ești colegial, studiezi, ești drăguț cu toată lumea, există mai multe șanse să fii invitat și pentru o a doua oară. Asta este ceva cu care pot să mă laud. Mereu am fost reinvitat pe unde am cântat. Înseamnă mult pentru mine! 

Vorbiți, așadar, despre întâmplări fericite, despre întâlniri revelatoare, despre a fi la locul potrivit la momentul potrivit. Este acesta secretul unei cariere de succes? V-ați gândit la începuturi că veți ajunge aici?

Este vorba doar despre oportunități și despre a fi la locul potrivit la momentul potrivit! Nu mi-am imaginat această ascensiune de care cariera mea a avut parte. Am cumpărat o casă în Cardiff, gândindu-mă că voi lucra pentru totdeauna la Welsh National Opera. Speram să fiu angajat, să am oportunitatea de a-mi dezvolta repertoriul acolo, ca, mai apoi, să fiu invitat în alte case de operă. Am început prin intermediul rolurilor mici, roluri ca Masetto, Sprecher în Die Zauberflöte, Geisterbote în Die Frau ohne Schatten de Strauss, dar, pentru mine, totul s-a întâmplat atât de repede!

Ce vă spuneți înainte de face primul pas pe scenă? 

Pe scenă, trebuie să spui o poveste, să comunici cu publicul, chiar dacă cânți un monolog wangerian scos din contextul întregului operei. Tot trebuie să oferi 100% emoție. Încerci să te convingi să te bucuri de actul artistic, dar, cu vârsta, vocea devine din ce în ce mai fragilă. Își păstrează, bineînțeles, întinderea, dar își pierde din prospețime și din siguranța că totul va fi în regulă, la un anumit standard. Dintr-un anumit punct de vedere, poate că trebuie să lucrezi puțin mai mult cu trecerea timpul, să fii mai atent la încălzire, să acorzi mai multă atenției partiturii, versurilor. Suntem mereu atât de ocupați. Este foarte important să te organizezi în așa fel încât să ai destul timp să te recuperezi, să îți odihnești vocea. Așadar, dacă vocea este unde trebuie, îmi spun că mă voi bucura de faptul că sunt pe cale să evoluez în fața publicului. Dar nici eu nu întineresc, deci… Publicul îi iubește pe Damrau, Villazón care sunt în floarea carierei lor acum. Este uimitor să privești cum acești oameni își manageriază cariera. 

Sir Bryn ne-a făcut cunoștință cu repertoriul său actual de operă, cel întru care vocea sa evoluează atât de natural, aproape că-l cerea, Wagner. Ne-a adus acel strop de Wagner atât de așteptat în Festival. Alături de Wagner, straight out italian Verismo, Boito și al său Mefistofele, „to continue this bad boys line”, după cum însuși interpretul îmi povestea de cu dimineață, după repetiția generală. Am putea spune că vorbim despre un program operatic pentru connaisseurs, prea puțin prezent pe scenele teatrelor lirice din România. Cu toate acestea, din repertoriul serii lipsește ultimul său debut, rolul despre în care declară că se simte cel mai bine la acest moment, Falstaff, încheiând într-o notă „light”, cu câteva titluri de musical. Aduce din nou în fața publicului din România celebra „If I were a rich man”, unul dintre bis-urile ediției precedente alături de „Deh, vieni alla finestra”. Sper că măcar astăzi, cei neîndestulați (sau de neîndestulat) de acrobații vocale s-au simțit ceva mai bine. Hmm? Cum e? Străluciesc acutele?

Sfatul pe care îl oferea Sir Bryn tinerilor este cel de a nu se lua prea în serios. Solistul se joacă și joacă muzica, interpretează rolul ca intergrat într-o montare de operă cu toate cele necesare. Te face să vizualizezi decor, butaforie, parteneri de scenă. Cât despre Orchestra din Monte Carlo, aceasta și ale sale alămuri cu preponderență au toată admirația mea. Chapeau bas! Pe curând, Sir Bryn Terfel…

5

You might also like