Enescu 2019. Yuja Wang sau „unde am rămas”.

Yuja Wang nu are nevoie de nicio prezentare sau de vreun promo. Ea a fost vedeta zilei de duminică, 8 septembrie. Yuja stârnește, în primul rând, curiozitate prin excentricitate. Este un personaj, un produs de marketing muzical perfect, pachetul complet. Una dintre puținele personalități ale muzicii clasice care poate concura cu orice vedetă hollywoodiană din toate punctele de vedere. Yuja pășește încrezătoare pe scenă, oprește respirația și lasă în urma ei guri căscate. Bine, despre pași, cântă mult mai bine cu acei pantofi cu toc de 12 cm decât merge cu ei. Asta așa, off topic. Ca de introducere. 

A interpretat concertul nr.3 în re minor de Serghei Rahmaninov, o lucrare de o deosebită dificultate tehnică, ce pare a fi a piece of cake în mâinile chinezoaicei. Charismatică, calculată în fiecare gest, cu păreri clare despre ceea ce dorește să se întâmple cu muzica sa, kind of a boss lady pe bună dreptate (un fel de Beyonce asiatică a muzicii clasice), dând naștere unei versiuni altfel a concertului pentru pian. Multă libertate, pasiune dezlănțuită în interpretarea sa, prea multă pasiune pentru unele gusturi. Dar e Yuja. Va plăcea necondiționat (doar eu am fost puțin hater la final, recunosc. Mi-a trecut ulterior).

De la rochia albă, lungă (eu și Daria puteam să pariem că va fi scurtă, dar na…), mulată, de sirenă și până la frizură, la celebra ei „reverență” în semn de mulțumire pentru aplauzele furtunoase (care, a 4-a, a 5-a oară într-un singur concert devine cam mult și-și pierde din farmec) și sexualitatea transmisă cu bună știință, strategic și până la tehnica pianistică impresionantă, la finețea nuanțelor de piano, Yuja Wang a fost exact cum mă așteptam. Fără cusur. Un artist unic, cu o personalitate puternică, dezinhibată, capabilă de o forță de atracție incomensurabilă. Yuja Wang, mulțumim pentru un regal de muzică, autenticitate și nebunie frumoasă!

Nu cred că cineva se aștepta la mai puțin de la Yuja. Ea este un spectacol în sine, un spectacol regizat în detaliu. O divă pe scenă și în afara ei, mi-a fost dat să înțeleg din anumite suse. Cu toate acestea, generoasă cu publicul Festivalului, oferindu-i acestuia nu mai puțin de 3 bisuri, în care, dacă mai era ceva de demonstrat, cu siguranță a făcut-o! A fost răsplătită cu flori, pe care le-a îmmpărțit la rândul ei instrumentiștilor. La pauză, extaz pe de-o parte, comentarii atotștiutoare pe de alta. Nu mă regăsesc în nicio categorie, iar, întrebată despre cum mi-a plăcut Yuja, răspund: „frumos concept de marketing!”, ca un prim impuls. Părerea la rece este alta și a fost expusă în rândurile de mai sus. De asemenea, mai sunt și cei pentru care apariția pianistei a cântărit mai mult decât formidabila interpretare. Acei superficiali ușor snobi care judecă ambalajul și n-au înțeles nimic din nimic, mulți în domeniul muzical. Trist.

Orchestra Staatskapelle Dresda, sub bagheta dirijorală a lui Myung-Whun Chung, suportul ideal pentru o asemenea personalitate, ca o plasă de salvare ce-i stă la dispoziție, oferindu-i, totuși, spațiul necesar de desfășurare, un ansamblu închegat, acesta fiind cel de-al 5-lea concert din cadrului unei turneu ce se desfășoară de la finalul lunii august, pornind din Germania spre Irlanda, Londra (BBC Proms), Elveția și poposind la București.

P.S.: Sper că ați văzut cu toții Instastory-urile Yujei, cele cu rochița scurtă roz, pe motocicletă, noaptea-n București. Dacă nu, mare ghinion…

Am încheiat seara cu Vivaldi, operă în concert. Epuizarea m-a ajuns mai devreme decât mă așteptam, dar, deși am plecat la pauză, nu am putut să ratez ocazia de a o reasculta pe soprana Ana Maria Labin, cea care a fost o Fiordiligi excepțională la ediția precedentă, într-o interpretare concertantă a operei Così fan tuttela un nivel de care România nu va mai avea parte curând, și de a o asculta pe contralta Delphine Galou, titulara din Il Giustino. O încântare! Încă-mi pare rău că oboseala m-a îndemnat să plec la pauză…

3

You might also like