Final de an la Opera Națională Română din Cluj

Anul s-a încheiat la Opera Națională Română din Cluj-Napoca puțin mai repede, pe data de 30 decembrie, cu tradiționala operă, Liliacul de Strauss II, într-o atmosferă de sărbătoare și bună dispoziție, cu o sală plină de iubitori de operă și operetă care au savurat fiecare moment muzical, dar și comic oferit de către artiști. Acest spectacol se joacă în fiecare an cu casa închisă la majoritatea operelor din țară și din străinătate și, în ciuda faptului că pasionații de operă cunosc pe dinafară atât partitura, cât și replicile personajelor, aceștia vin pentru a încheia anul în stil vienez, la balul prințului Orlofsky.

Johann Strauss, celebru compozitor de muzică vieneză, este compozitorul acestei capodopere, opereta Liliacul, care este considerată produsul perfect al școlii vieneze de operetă. În momentul premierei, acesta marca însă mai multe schimbări în raport cu tradiția operetei vieneze, creând un stil care se îndepărta de influența franceză a operei bufe. Publicul și critica vremii au observat imediat ruptura radicală față de ceea ce până atunci constituise o normă. În vreme ce majoritatea operetelor introduceau la început corul, cel mai adesea plasat în cadre de exterior, aici corul nu apare până în actul II. Se spune că Liliacul a fost compus în doar 42 de zile, dar, deși a fost schițat în șase săptămâni, a durat 6 luni până la montarea propriu-zisă a operetei. Accesibilitatea melodiilor este o calitate pe care Strauss a căutat în permanență să o rafineze, considerând că o operetă poate deveni populară doar dacă reușește să răspundă gusturilor celor mai variate. În Liliacul fiecare vals este gândit astfel încât să reflecte sentimentele și emoțiile personajelor și orice scenă de seducție este întotdeauna însoțită de un vals. Libretul este scris de Karl Haffner și Richard Genée după vodevilul Le réveillon de Henri Meihac și Ludovic Halévy, petrecerea de revelion fiind înlocuită de balul vienez. Premiera a avut loc la Viena în 1874, iar pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca a avut loc la 26 octombrie 1932.

Acesta îi are în prim-plan pe membrii familiei Eisenstein, Rosalinda (Ana Maria Donose) și Gabriel (Tiberiu Simu). În casa acestora, camerista Adela citește o scrisoare de la sora sa, Ida, care o invită la o petrecere organizată de prințul Orlofsky, un tânăr rus bogat și excentric stabilit la Viena. Rosalinda, fermecată de serenadele pe care i le face admiratorul său, Alfred (Florin Pop), nu îi acordă atenție Adelei care îi cere voie să-și viziteze mătușa bolnavă. Inițial refuză categoric, dar Rosalinda sfârșește prin a accepta, deoarece aceasta așteaptă vizita admiratorului său. Sosește Dr. Falke (Bogdan Nistor), care îi poartă încă pică lui Gabriel von Eisenstein, deoarece acesta l-a lăsat să doarmă beat în costumul său de liliac, iar a doua zi a fost nevoit să se întoarcă acasă în plină zi costumat astfel. Acesta îi propune lui Eisenstein să se costumeze și să participe la balul lui Orlofsky înainte să se predea la închisoare, fără ca Rosalinda să afle. Acesta acceptă neștiind că va fi prezentă și soția sa. După plecarea soțului și a Adelei, Rosalinda îl primește pe Alfred. Cei doi sunt întrerupți de Frank, directorul închisorii care a venit pentru a-l escorta pe Eisenstein la închisoare. Pentru a nu trăda infidelitatea Rosalindei, Alfred își asumă identitatea soțului acestuia și acceptă să meargă la închisoare.

Corul deschide cel de al doilea act și petrecerea prințului Orlofsky. Eisenstein apare deghizat și se prezintă ca fiind marchizul de Renard. Acesta o recunoaște pe Adela, servitoarea sa deghizată în Olga, artistă debutantă. Sosește și Rosalinda, deghizată într-o contesă maghiară, iar Eisenstein nu o recunoaște. Mai mult, intrigat de prezența acesteia, el încearcă să o seducă, iar aceasta îi ia ceasul de buzunar, arma sa secretă în seducție. Într-un final se anunță ora șase dimineața, iar pentru Eisenstein este momentul să meargă la închisoare.

La închisoare, paznicul Frosch a profitat de absența lui Frank pentru a se îmbăta la rândul său. Apar Adela și sora sa, Ida, care au venit pentru a-i cere lui Frank să o ajute pe Adela să înceapă o carieră de actriță. La închisoare sosește și Gabriel von Eisenstein care descoperă că amicul său de la bal, cavalerul Chagrin, este de fapt directorul închisorii, Frank. Rosalinda ajunge la închisoare pentru a încerca să-l elibereze pe Alfred. Eisenstein află despre infidelitatea soției sale, dar nu are dreptul la replică pentru că Rosalinda scoate din buzunar ceasul de buzunar pe care ea, deghizată în contesa maghiară, l-a luat de la el la bal. Între timp sosesc toți invitații de la balul prințului, iar Falke le mărturisește că tot acest plan a fost răzbunarea sa pentru Gabriel von Eisenstein. Finalul este unul fericit pentru că toți se împacă, toate personajele cântând aria șampaniei.

La Cluj, Liliacul beneficiază de o montare clasică, dar care încă este în grațiile și în atenția publicului, iar distribuția foarte energică și carismatică captivează și aduce hohote de râs în fiecare an, iar dovada acestui lucru este sala arhiplină. De această dată la pupitrul dirijoral a stat maestru Gheorghe Dumănescu, foarte apreciat de publicul clujean și nu numai. Populara uvertură a introdus publicul în atmosfera valsantă vieneză din secolul al XIX-lea, conținând motive muzicale prezente mai târziu în cele trei acte ale operetei, precum momentul în care Eisenstein își ia rămas bun înainte de a pleca la închisoare. Cortina se ridică, iar în scenă o putem admira pentru prima dată în acest rol pe soprana Lucia Bulucz, o Adela foarte grațioasă, o actriță desăvârșită, pe care sper că o vom mai vedea în acest rol. Serenadele cântate la fereastra Rosalindei de către admiratorul său, tenorul Alfred s-au adaptat noilor timpuri și au devenit hit-uri dintre cele mai celebre, precum I want to break free sau We are the champions pe motivul că… „dacă nu merge cu operă, am zis să încerc cu alte genuri”.

Ana-Maria Donose a creat atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere teatral o Rosalinda unică, însușindu-și partitura și mai ales acutele acesteia, dar și inteligența și viclenia personajului. În rolul lui Gabriel von Eisenstein a performat tenorul Tiberiu Simu, un artist foarte talentat pe care îl vedem mult prea rar pe scenă, iar în rolul lui Falke a debutat cu mare succes baritonul bistrițean Bogdan Nistor, pe care atât vocea, cât și amuzamentul îl încadrează foarte bine în acest rol. Pentru deliciul și amuzamentul publicului, rolurile directorului închisorii, Frank și al paznicului închisorii, Frosch au fost interpretate de către Petru Burcă și Iulian Sandu, care au creat o adevărată scenă de comedie în incipitul actului al III-lea. Alfredy Mercury, rol interpretat savuros de către tenorul Florin Pop, a fost transformat într-un fost tenor de la operă care s-a reorientat către… coveruri, după câștigarea concursului „Românii n-au talent”. Prințul Orlofsky (Ștefania Barz) ne-a trimis cu gândul la plaiurile sovietice atât ca înfățișare, dar mai ales prin accentul foarte bine studiat.  Celelalte roluri au fost interpretate de Elena Potopea (Ida, sora Adelei), Beniamin Pop (debutând cu mare succes în rolul avocatului Blind) și Dan Dumitrana (Ivan Pavlovici, majordomul).

Astfel, s-a încheiat un an, dar începe altul cu cel puțin la fel de multe spectacole extraordinare de operă, iar prima recomandare a anului este premiera mult așteptată a operei Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski care va avea loc în data de 18 ianuarie, spectacolul fiind reluat în aceeași distribuție în 20 ianuarie și în cea de a doua distribuție în 7 februarie. De asemenea, pentru cei cărora le este dor de un strop de copilărie, matineul Peter Pan de Laurențiu Profeta se va relua pe data de 28 ianuarie, la ora 11:00. Mulțumesc, ca de fiecare dată, minunatului fotograf al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca pentru superbele fotografii și, acestea fiind spuse, vă doresc un an nou fericit și plin de spectacole de operă!

Kisses, Bianca

1

You might also like