În premieră, Evgheni Oneghin

Stagiunea 2015-2016 a ONRC ne-a surprins încă de la începutul său cu premiere și, spre fericirea noastră, nu se mai oprește. După Werther, Boema, Bal Mascat, a ajuns pe scena clujeană și celebrul personaj Evgheni Oneghin. Am așteptat premiera operei lui Piotr Ilici Ceaikovski cu un entuziasm nemărginit, iar așteptarea ne-a fost răsplătită tuturor celor care iubim genul de operă și în special,  Opera Națională Română din Cluj-Napoca și soliștii săi extraordinari. Cu o distribuție de excepție, o regie și un decor desprinse parcă dintr-un vis, costume extraordinare și nu, în ultimul rând, cu un dirijor de marcă la pupitrul orchestrei, Tiberiu Soare, Oneghin a intrat în sufletul publicului încă de la primul spectacol, menținând sala la fel de plină și la cea de a doua reprezentație.

Romanul Yevgeny Oneghin, o „enciclopedie a vieții rusești” care descrie contemporaneitatea autorului și conturează personaje reale pe parcursul unor evenimente desfășurate în perioada 1819-1825, marcheză adoptarea viziunii realiste de către autorul Alexandr Sergheevici Pușkin (1799-1837). Compozitorul, cuprins de entuziasm la citirea volumului, a alcătuit pe parcursul unei singure nopți scenariul viitoarei opere Evgheni Oneghin. Dată fiind perioada de aproape cinci decenii dintre scrierea romanului și compunerea operei, dar și dorința compozitorului de a construi pe baza subiectului o povestire dramatică de sine stătătoare despre societatea rusă, există unele diferențe între cele două creații artistice cu același titlu, vizibile mai ales în planul psihologic al personajelor. În comparație cu Tatiana lui Pușkin, sălbatică și supersțioasă, personajul lui Ceaikovski este o generalizare a tipului femeii ruse: simplă, timidă, romantică, înțeleaptă, cae pe parcursul desfășurării acțiunii se transformă dintr-o fată naivă de la țară, într-o doamnă din înalta societate. În ceea ce îl privește pe protagonist, se poate observa aceeași tipologie a personajului romantic, neînțeles de societate, reticent la mediocritatea lumii înconjurătoare prin crearea universului propriu. Olga se păstreză ca personaj contrastant în raport cu sora sa Tatiana, fiind îndrăzneață, vioaie și superficială.

Rolul principal a fost interpretat de către baritonul Florin Estefan, creând un Evgheni Oneghin veritabil, printr-o atitudine distantă și rece în incipit, dând mai apoi frâu liber trăirilor interioare ale personajului său în finalul emoționant și atât de profund al operei, în conformitate cu dorința libretistului și compozitorului. Din punct de vedere vocal, baritonul a impresionat prin sunete pline de armonice în ultimul act, dar și prin finalul ariei din primul act în mezzavoce. Soprana Nadejda Cerchez a reușit, de asemenea, să conducă într-un mod spectaculos dezvoltarea personajului său de la tânăra și naiva Tatiana din primul act, la drama eroinei din timpul ariei scrisorii, la finalul căreia a fost aplaudată îndelung, până la maturitatea și înțelepciunea din ultimul act. Din motive de sănătate, tenorul Cristian Mogoșan a fost înlocuit de Tiberiu Simu în rolul poetului lui Lenski. Acesta a redat perfect romantismul, juvenilitatea și dăruirea personajului său, iar aria Kuda, Kuda a stârnit ropote de aplauze, emoționând publicul. Mezzo-soprana Liza Kadelnik a fost jucăușă, zburdalnică și veselă, atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere teatral foarte potrivită pentru personajul interpretat. Un alt moment special a operei a fost aria interpretă în ultimul act de către basul Marius Boloș, în rolul lui Gremin. Tabloul a fost completat de către soprana Ștefania Barz (Larina), mezzo-soprana Andrada Roșu, impresionantă, ca de obicei (Filipievna), tenorul Sergiu Coltan (Triquet), Corneliu Huțanu (Zaretsky), Ioan Stancu (Căpitanul) și Ionuț David (un țăran).

Echipa din spatele acestei minunate producții este formată din Mihaela Bogdan (regizor artistic), Viorica Petrovici (scenografie), Mădălina Mânzat (lighting designer), Vasile Solomon (coregrafie), Anca Opriș Popdan (mișcare scenică). Montarea a fost una clasică, dar nu plictisitoare, având ca leitmotiv un fel de rampă, care în primul act are rolul de pod, mai apoi de masă, transformându-se mai apoi în locul unde are loc duelul dintre Lenski și Oneghin. Superbe tablouri scenice au reprezentat imaginea inițială, în care Tatiana, Larina, Olga și Filipievna pregătesc aluatul, dar și scena scrisorii, care se poate vedea în imaginea de mai sus.

Tiberiu Soare este, la ora actuală, unul dintre cei mai apreciați muzicieni români și este o onoare pentru fiecare solist să cânte sub bagheta sa, dar și pentru fiecare persoană din sală să urmărească un spectacol dirijat de acesta. Acesta a reușit, ca de fiecare dată, să atragă atenția asupra orchestrei, dându-i importanță egală cu vocea personajelor și a transmis prin intermediul acesteia trăirile interioare ale personajelor în fiecare situație de pe parcursul celor șapte tablouri ale operei. Trebuie să mărturisesc că Tiberiu Soare este unul dintre puținii dirijori care reușește să-mi desprindă ochii și, mai ales, urechile, de la vocile soliștilor și să îmi ațintească atenția asupra orchestrei. BRAVO!

Așa a început anul 2016 la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, cu o premieră mult așteptată. Vă aștept la operă și la următoarele reprezentații care vor avea loc în 7 și 21 februarie, cu o altă distribuție. De asemenea, pentru cei cărora le este dor de un strop de copilărie, matineul Peter Pan de Laurențiu Profeta se va relua pe data de 28 ianuarie, la ora 11:00. Mulțumesc, ca de fiecare dată, minunatului fotograf al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca pentru superbele fotografii și, acestea fiind spuse, ne vedem la operă!

Kisses, Bianca

1

You might also like