Prima Verba

La Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Facultatea Teoretică și Facultatea de Interpretare și-au dat mâna într-un recital inedit, în care lucrările studenților-compozitori au prins viață în interpretarea colegilor lor cântăreți și instrumentiști. Ideea minunată aparține profesorilor de compoziție Adrian Pop, Cristian Bence-Muk și Șerban Marcu și este o experiență altfel pentru toți cei implicați, la care am participat și m-a făcut să trec printr-o sumedenie de stări, greu și foaaarte greu de descris, but I will do my best!

Am acceptat fără să stau pe gânduri propunerea colegilor mei de a le interpreta lucrările, dar nu am realizat ce înseamnă de fapt acest lucru și cât de dificil este să interpretezi o lucrare a cărei compozitor este în sală. Emoțiile se amplifică, pornesc de pe scenă și din sală deopotrivă și sunt foarte, foarte greu de stăpânit, dar satisfacția este pe măsură. Am dat viață pentru prima dată unor partituri, am cântat în primă audiție absolută. Nici acum nu-mi vine să cred că Paul Tonca și Cristina Negoiță (veți mai auzi despre ei) mi-au dat atât de mult credit încât să-mi încredințeze această sarcină. Vă mulțumesc, dragilor, și sper să nu v-am dezamăgit! Am învățat foarte multe lucruri din această experiență și sunt recunoscătoare că mi-ați oferit-o. Aștept cu mare, mare interes colaborări viitoare și vă felicit pentru tot ceea ce ați reușit să realizați până la acest moment. Un sincer bravi din partea mea!

În același recital și-au expus capodoperele auditive și Roland Nagy (lucrarea pentru pian solo Night walk interpretată de Martina Bertoli), Petra Pál (liedul Borte, pe versuri de H. Ibsen, în interpretarea baritonului Barani Samuel și pianistei Orsolya Páll), Eszter Vitus (lucrarea pentru vioară și pian Broken Sounds, în interpretarea violonistei Boglárka Barabás și a compozitoarei), Elöd Domokos (lucrarea pentru pian solo Black Paper, White Ink, în interpretarea Denisei Macovei), Samuel Pop (liedurile O, rămâi, pe versuri de Mihai Eminescu, în interpretarea mezzosopranei Andrada Urs, și Zueignung, pe versuri de Hermann von Glim, în interpretarea tenorului Eusebiu Huțan, ambii soliști fiind acompaniați de compozitor), Sebastian Țună (lucrarea pentru vioară și pian Symbiosis, în interpretarea violonistului Peter Sipos și a pianistului Luca Pulbere) și Viorel Oncea (lucrările corale S-a isprăvit și Omuțu cu supărare, interpretate de grupul coral al studenților secției de Pedagogie muzicală, dirijat de Teodora Ștefan).

A fost o seară plină de emoție. Sala a fost plină și i-a susținut pe tinerii, dar extrem de promițătorii compozitori. Îi felicit încă o dată pe toți compozitorii, dar și pe interpreți și le mulțumesc celor care mi-au dat ocazia să fac parte din acest recital și pianiștilor Anca Bușecan și Norbert Kaszta cu care am colaborat! Felicitări și fotografului pentru amintirile create! Aștept cu nerăbdare următoarea experiență asemănătoare, pe cât de dificilă, pe atât de frumoasă!

6

You might also like